POVESTE DE  IUBIRE

de Ioan Suciu

     Privit de la distanţă, de exemplu dintr-un elicopter, Razelm părea un copil de trei –patru  ani, îmbrăcat în costum , cravată,  purtând pălărie şi servietă  diplomat. Din apropiere însă, apărea  dintr-odată matur, cu putere de muncă, urechi clăpăuge şi un puternic miros de varză.

Razelm avea nevastă şi doi copii din flori .Cel mai mult îi plăcea de nevastă-sa noaptea, când o încuia în şifonier sub un pretext oarecare şi se grăbea să o înşele cu o adolescentă rotofee din vecinătăţi,  cu care petrecea ore nesfârşite în grădina din spatele curţii, el întins pe spate în iarbă cu piciorul stâng ridicat în aerul pur, ea stropindu-l din când în când  cu un furtun de mare presiune pe frunte.

    Dimineţile şi le petrecea la serviciul său de arhivar  aruncând priviri indiscrete în istoria naţională, alegându-şi câte-o regină pe care-o făcea harcea- parcea ,după care se îndopa cu alune şi castraveţi ca să-şi refacă puterile.  Seara ieşea brusc pe strada principală - fără nici-un fel de semnalizare- ducând sub braţul stâng un câine fript pe care-l iubea foarte mult  şi căruia îi dădea "bunăziua" la intervale regulate de timp  cu priviri fixe şi lascive. Ajuns - de regulă - în piaţa mare , ocupa suprafeţe vaste de teren, uneori de sute de kilometri pătraţi ,care-i plăceau mai mult decât kilometri lineari sau triunghiurile isoscele. Acolo,rămânea de fiecare dată  pironit în faţa unui toboşar imens, din bronz, cât două blocuri de înalt, care părea că-l priveşte întrebător.De fiecare dată când se-ndepărta de toboşar auzea o voce groasă, care venea de undeva de sus : “ Mă iubeşti ?” Putea oare să vorbească astfel omul acela morocănos din bronz ? Atunci el întreba trecătorii :" Aţi văzut ? Auziţi ? " iar oamenii îi  răspundeau că văd, sigur că da, şi se-ndepărtau  grăbiţi şi cu nasurile  ascunse în batiste. Razelm îşi cobora lin căţelul  la pământ, lăsându-l să se zbată în voie vreun sfert de oră după care plecau amândoi spre casă.Uneori când ieşea de la serviciu nu se ducea direct acasă, plăcându-i să-şi petreacă ore întregi  în faţa unui panou cu reclame, printre care unul îl fascina în mod deosebit: “ Tânără titrată, efectuez lucrări de lăcătuşerie în fundul curţii” .Textul era însoţit şi de  imaginea unei  nicovale - un obiect masiv şi roşu, deosebit de atrăgător. Luni de zile străbătu aiurea străzile Bucureştiului,  aruncând umbre de crocodil languros pe zidurile calme ale caselor.  O căută la sediul firmei indicat pe  panoul de reclamă, rugându-se să fie lăsat să vadă măcar nicovala dar fiinţa care-l întâmpinase îi  lipi o hârtie pe frunte şi-i trânti uşa-n nas.Pe hârtiuţă scria: “Aici efectuăm circumciziuni la comandă “.

 Se despărţi rapid de nevastă-sa, cu o simplă lovitură de mătură din partea ei.

Îşi găsi consolarea  într-o tavernă de pe malul Dunării, cu trei  scrumbii afumate, un preot şi două dansatoare  pe sârmă ghimpată cu care încinse o horă . Se înţelege de la sine că la dans nu participară scrumbiile şi popa, acesta din urmă fiind   preocupat  cu înmormântare urgentă.

Închirie o cameră în alt cartier deasupra unei discoteci şi-şi făcu un chepeng prin care se putea strecura cladestin în interiorul localului.

   Noaptea abia aştepta să înceapă programul că el apărea direct în scenă printre stripteuse, contorsionându-se cu un burlan albastru, ajutat şi de doi prieteni de pahar care intrau concomitent pe uşă, unul pe un cal alb şi altul pe o saltea pneumatică.

   Entuziasmat de băutură, obsesii romantice şi avânturi indefinibile, îşi făcea pâlnie din mâini şi arunca spre mulţime un miros de coacăze putrede, după care zbura cu avionul în Australia unde se transforma cinci minute în cangur şi alte cinci minute în localnic mascat; lăsa o pancartă pe care scria “ Hai Rapidu’ “  şi făcea drumul înapoi, aşezându-se la o masă rezervată contra unui bacşiş gras, la care se aflau două scovergi galbene şi un climatolog cu barbă.   

       Peste femeia din reclamă  dăduse întâmplător, - ea tocmai ieşea dintr-un  supermarket - şi el        se-mpiedicase de un cablu tâmpit de înaltă   tensiune răsărit din asfalt. Chiar înainte de a începe totul îşi  dădu seama că erau necesare verificări din toate unghiurile. O urmărea către serviciu şi la întoarcere la un pas în urma ei, provocându-i căzături   dureroase şi vânătăi după care el se uita în sus  sau în altă parte, făcând pe nevinovatul.

  Altfel, nu se căzni prea tare să-i atragă atenţia : doar câte-un triplu salt peste vreun tomberon, sau săparea unui şanţ ( alături de o echipă specializată ) făcând-o să se chinuie să sară peste crăpătura din asfalt , timp în care el , sprijinit de vreun copac scrijelit îşi aranja freza sau îşi muşca degetele visător…

   Prima  întâlnire cu Petronela ( aşa o chema pe frumoasa fată ) avu loc  într-un subsol de bloc, nu ştia ce căuta el acolo – de fapt căuta ieşirea – iar ea venea dintr-un colţ slab luminat   fermecâdu-l puternic cu  o înfăţişare smerită, având un smoc galben pe cap , o rochie roşie cu pete verzi,  o lopeţică pentru înlăturarea nisipului şi trei   litri  de benzină într-o canistră vişinie.

  Sigur că el nu se mulţumi numai cu atât. Într-o seară ,aflat într-un copac de vizavi de apartamenul ei , pe când  îşi regla binoclul spre fereastra  dormitorului fetei, primi un semnal neaşteptat de la tatăl acesteia - pe care nu-l cunoştea -  direct în creştet:" Să nu te mai uiţi la fiică-mea cu binoclul  măi scăpătatule! " auzi el vocea interlocutorului său. “Dar cu ce ?” Nu  putea rămâne impasibil la toate astea aşa că în prima duminică se deghiză în Joe Napolitană şi se duse în piaţa centrală să vadă ce se-ntâmplă. În felul acesta putea să intre în vorbă mai uşor cu fata, neobsevat. Prima dată trecu o limuzină neagră şi lungă de unde se auzeau cântece deşucheate   iar prin geamurile  deschise ieşeau picioare de femei agitate. Apoi apăru un ministru al transporturilor călare pe un cal nervos, ţinând în mână un pergament de pe care citi o ordonanţă de urgenţă (să nu întrebaţi cum putea un cal să ţină în mâini un pergament, că e  inutil . Orice pergament se distruge în timp.)

   Avu noroc s-o depisteze prin mulţime dar când se lupta s-o ajungă din urmă se-mpiedică de ţeava unei carabine : “ Băi mascatule, dacă te mai ţii  după fiică-mea …Nu vezi că ai nume de lac ?! ” Sigur, era tatăl fetei. Dar de unde aflase cum îl cheamă ?

  Razelm se hotărî să se pregătescă serios de cucerirea fetei (şi a tatălui ei) încuindu-se în cameră şi încordându-se  din toate puterile , cu o sutană neagră pe el, o bicicletă , trei pachete de unt rânced şi două maimuţe albastre pictate pe peretele dinspre sud. Dar într-o zi când ieşise să-şi cumpere ţigări, găsi la întoarcere uşa sigilată  fiindcă nu plătise chiria şi nici impozitul pe venitul global.Nu se mai dusese nici la serviciu – nu le putea face pe toate – aşa că se trânti frânt de oboseală pe nişte baloţi de paie dintr-o remorcă de tractor şi adormi.

Se trezi în pielea unei fiinţe păroase şi musculoase căutând din priviri în toate părţile fără rost. Locul era o poiană de la poalele muntelui, cu copaci şi tufişuri din loc în loc şi o iarbă minunată,de-ţi venea s-o mănânci.şi   pentru că tot îi era foame  înghiţi cu nesaţ câteva smocuri verzi, după care se duse la râul din apropiere să-şi potolească setea. Dar asta nu era tot, fiindcă îi era şi somn. Nu avea însă unde să se culce. Plecă grăbit ( să nu-i  treacă somnul ) în pădurea din apropiere şi alese nişte buşteni  căzuţi   de aceiaşi mărime pe care îi legă unul de altul cu nişte liane astfel încât făcu nişte pereţi, fără nimic deasupra în interiorul cărora se culcă grăbit fiindcă mai avea doar puţin somn. Razelm se trezi şi vru să pregătească masa. Dar nu ştia care masă să o pregătescă, pe cea de seară , de noapte sau  de dimineaţă. Şi nu avea nici faţă de masă. Faţa lui era  ca de ceară. Era  încurcat peste măsură şi-i lipsea şi nevasta care să-l îndrume sau măcar să măture pe jos. De fapt, ce nevoie avea el de nevastă când o avea pe Petronela  în gând? Trebuia să mănânce şi să se întărească, să prindă putere fizică şi politică. Se apucă de vânat şi nu-l lăsă până nu-l trânti la pământ şi-l făcu sarmale. Îi plăcea să jumulescă găinuşele de munte şi să pescuiască. Deseori stătea răşchirat în mijlocul unui pârâu vijelios din susul muntelui,unde cu pantalonii în vine cernea nisipul de la fundul apei,complet absorbit încât uita şi de masa  de seară pe care lăsa mereu grămezi de păstrăvi vii care nu-şi mai încăpeau în piele de nervozitate şi pocneau pe rând cu zgomot, fâlfâind ca băşicile de porc dezumflate.

Totuşi nu mai putea continua aşa. Pierduse prea multe în viaţă : slujbă, familie, casă. Aşa că intră în politică şi deveni primar în Otopeni, unde primi o casă de protocol. Făcu recurs în anulare şi se trezi cu o grămadă de bani în cont de la partidul de guvernământ.

Îşi transformă casa  în vilă  cu piscine şi menajere una şi una , de care profită  imediat închiriindu-le unor turişti deşucheaţi  pe care-i spiona  parţial printr-un tub de tablă   zincată cocoţat pe o scară a măgarului formată împreună cu doi vecini şi-o girafă de plastic,  iar pe de altă parte folosind un metru de  tâmplărie care se-ndoia mereu de la mijloc. Îşi instală apă caldă şi rece, gaze cu tenacitate, o ţeavă de eşapament cu ramificaţii în Bulgaria, Internet şi două capre de muls lângă noptieră.

Se hotârî la măsuri decisive pentru a-şi demonstra originea nobiliară. În sera pe care şi-o amenajase,  cu 24000 de specii de plante exotice, Razelm îşi constitui propriul arbore  genealogic, cu mult efort şi pământ de flori. Porni de jos în sus de-a lungul trunchiului gros şi solzos, atârnându-şi de primele crengi pe părinţii săi, apoi  pe sora sa Amara din Râmnicu-Sărat, pe fratele său Babadag din Baba Novac, pe vărul Neanderthal din Germania şi înaintă mai sus, unde-şi instală bunicii şi străbunicii. Neavând toate informaţiile ca să poată impodobi  pomul, se duse   la primărie şi  scormoni  prin hârţoage vechi, apoi se-ntoarse acasă şi făcu  săpături cu un  buldozer chiar în curtea casei sale. După mai multe ore de lucru intens reuşi să facă o galerie destul de  lungă, ajungând în Peştera Urşilor din judeţul Bihor, unde găsi  o grămadă de oase şi un medic veterinar care-i  eliberă - contracost - un certificat  de identificare a ascendenţilor săi. Cu   oasele respective bine sortate pe specii se-ntoarse la arborele său, pe care-l completă    corespunzător. Se-ndepărtă câţiva paşi să poată avea o privire de ansamblu şi descoperi printre crengi un  înaintaş  foarte înalt şi roşu-n obraji - paharnic la curtea lui Petre Şchiopul, un oltean cu privirea şasie din vremea lui  Herodot , un gladiator din timpul lui Marc Antoniu...

 Cu demersuri complicate, împletind diplomaţia cu şantajul, inocenţa cu insistenţa prostească , reuşi     să-şi invite iubita şi pe tatăl ei - fata  nu avea mamă fiind descendenta directă a unei mătuşi din Sărindar - acasă la el, să-şi etaleze  familia şi strămoşii. Razelm constată că pe măsură ce făcea prezentările, succesul şi faima lui creşteau vertiginos. Îşi freca mâinile (de fericire) şi-şi dezbrăca iubita din ochi, fără a se jena de tatăl ei - ce mai , era a lui, toată. Pe măsură ce avansa în arborele genealogic, respectiv tot  luând-o pe crengi în sus, dădu la un moment dat nas în nas cu o maimuţă  roşcovană şi păroasă, care-i scuipă în cap coaje de seminţe de dovleac." Tinere, imi pare rău, dar dacă ăsta îţi e strămoşul ..."spuse tatăl fetei." Nici, pomeneală, nu vă luaţi!  După el,o fi fugit de la grădina zoologică ! Nici nu ştie să  articuleze vreo silabă  " zise repede Razelm . " Ce vorbeşti , măi urâtule ! " spuse   atunci  maimuţa .

Şi au căzut cu toţii pe gânduri , cu un zgomot asurzitor...