Eu şi dublura mea

Vizita s-a terminat

Cabina de telefon

Always somebody wrong

În aşteptarea juvelnicului

Un joc de societate        

1. Eu şi dublura mea

camera de alături, holul întunecat şi

vocea de alături.

Drumuri făcute cu încetinitorul la dus

apoi fuga spre camera de alături.

O persoană rostogoleşte aerul

Comunicarea : toţi doresc să asiste la

momentul identificării.

Urme diferite de paşi pe covoarele

roşii. Ochi de nesomn

2. Muşcătura Ironiei

şi ironia muşcând aprioric-îmi spuneai-

Nu ştii, de fapt aşa considerai tu,

dar experienţa e relativă, deci şi

caracterizarea ei apriorică este la fel.

Jocul de cărţi cu modelul pe carton

cerat maron, pe imensul pat maron.

Spuseseşi mai devreme-roşu.

  3. Roşu e la început

Roşu e la început, când culoarea e

proaspătă şi n-a suferit.

înghit. şi  jocul de cărţi continuă.

înghit. şi acrul rostogoleşte în

plămâni şi viscere comunicarea

înghit. şi totul în jur devine proces fiziologic.

Acest lucru nu l-am dorit aşa.

  Vizita s-a terminat

1. Ce diagnostic au pereţii

Holuri

întunecate, vopsite în culori

figuri stafidite populează

marginea de ciment a

pardoselii la fel ca-n staţiile de

metrou. Nu te apropia mai mult

decât banda diferit colorată pentru că

nu ştii ce diagnostic au pereţii.

Halatele şifonate ale personalului,

papucii cu mers în ritmul vârstei.

2. Masa de dimineaţă

Banii mărunţi cu care plăteşti un aşternut

la fel de rupt ca al vecinului, la fel decolorat, dar

cu amprentele diferite ale fostului pacient.

Urmele de sânge au fost curăţate de clor,

dar atât. Masa de dimineaţă, peste

cea de seară, peste cea de prânz, peste

organismul tău.

3. Căni şi pastile. Porţia de bolnav

Miroase urât. Cureţi noptiera

nelipsita noptieră melaminată unde stau

în ordine farfurii, căni şi pastile. Toate

personalităţile indicaţiilor şi contraindicaţiilor

dispar. în mine. Dizolvându-le.

Masa servită la comun. De femeia

care s-a îngrăşat subţiind cu poftele şi

mâinile ei porţia de bolnav.

4. Se debarasează

Căruciorul care debarasează, vă asigur, e

acelaşi, de pe care ne serveşte mâncarea.

Atunci când urmează o nouă masă. Picături

şi resturi de la ultima debarasare

îşi amintesc meniul pe care atât doreşti să-l

fi uitat. Vizita s-a terminat. Poarta metalică

culisează cu zgomot.

Roţile merg până la capătul cursei, iar tu

faci primul pas pe trotuar.

Plecând ca şi cum ora de vizită s-a terminat.

Cabina de telefon

1. O fereastră tăiată

Spaţiul închis al cabinei de telefon

închis şi trupul meu.

cu sacou albastru pluşat

cu aşchii din lemn maron

asortate cu fusta culoarea untului.

închis între aşchii din lemn vetust.

închis de uşa grea cu fereastră tăiată

în dreptul capului.

2. “Sună-mă acum”

Eu telefonând. Cu gândul la

numărul “Sună-mă acum”.

Aşchiile lemnului îmi pătrund

în haine

şi în piele. în urma mişcării

de jos în sus. Peretele drept

pe trupul meu înclinat.

Mişcarea lascivă continuă.

şi explicaţii despre ce simt.

  3. Telefonul transpiră

Aparatul telefonic transpiră, îşi schimbă

culoarea, găurile pentru

aerisirea microfonului nu mai

funcţionează.

Sunt bruiate de.

Bărbaţii de afară şi-au

turnat atropină în ochi. Convorbirea

continuă. Disperare.

Nici o convorbire nu se termină la timp.

Always somebody wrong

1.Opacitatea plafonierelor din noi

Opacitatea plafonierelor din noi

reliefa sunetul viorilor despre care auzisem

ca toţi ceilalţi

always somebody wrong.

nu mi-am amintit de Vivaldi

crochiu pe uleiul picturilor de pe pereţi

coiful ondulat al arlechinilor. scara spiralată.

sala luminată în nuanţele mele de maro

continuând mirosul şi culoarea

vorbelor din scările spiralate în coborâre.

2. Curenţi de aer

Curenţi de aer. Formele din mişcarea

plan-paralelă.

Arlechinul îşi coboară greutatea pe

piciorul stâng. Iar cu genunciul drept

descrie în aer cercuri perfecte.

Firele de păr scrijelează

sentimentul în lipsă.

Părul maron-roşcat, ochii maro încercanaţi

cu decolteul profil cu inimă goală.

Singurătate. Câtecul lui Solveig. Edward Grieg

3. Cercul perfect

Concertul traversează sala, printre

scaunele puternic colorate,

printre picioarele lor metalice. Atunci

simte mângâierea

de caşa a pantalonilor bărbăteşti.

Genunchiul tumefiat drept face

pereche cu cercul perfect al lipsei

de carne de pe genunchiul meu

stâng. Ce spui de această alăturare?

Nu pe nisip, zăpadă sau aeul

care nu-mi aparţin

am reuşit cercul perfect.

4. Nu am nimic în această viaţă perfectă.

 Profunzimi de femeie

Nu am nimic în această viaţă perfectă

Smulgându-mi carnea, ceara topită

în interiorul meu.

Profunzimi de femeie.

încrâncenarea albă a dinţilor

în prezentul continuu al

marmorei

realităţii sentimentale.

întrebări retorice care se nasc din

picioarele noastre.

În aşteptarea juvelnicului

1.Exemplu de pleonasm

Acum despre mine. Am scăpat de fierul bacului de oraş.

De muzica de la radio. Urmărim o maşină. Andi devine şi

survine ironic. Exemplu de pleonasm. La o oarecare

depărtare se văd munţii Dobrogei. Monografie regională

pe viu. Născută pe malul Dunării. Mi-a îndeplinit multe

dorinţe faleza ei. Mersul în aval seamănă cu urmărirea.

Un drum parcurs cu viteză. Pietre în toate părţile.

şi peisaj ucigător. De rutină.

2. Bambine din stuf

Dar nu acest lucru am vrut să-l transmit. Sentimentul

că înaintez pe o insulă uriaşă. Dunărea o înconjoară.

Cu copaci verzi. Altfel decât peisajul apropiat. Viteza şi

drumul strident ne duc spre celălalt capăt al insulei.

Nu mi-am imaginat lungimea insulei. Drumurile

măsoară un kilometru sau doi, apoi urmează

o intersecţie. Parcele de cereale. Mereu aceleaşi. 

Departajate de canale cu stuf  şi pescari cu biciclete.

Cu undiţe din stuf. Cu bambine din stuf.

3. Primim pepeni foarte copţi

Cu sărăcie din stuf. în sat oamenii au

clădit case cu garduri urâte care nu stau

aşezate pe străzi, ci pe bălţi. Primim pepeni

foarte copţi din sat şi cumpărăm efecte ale civilizaţiei.

Drumul înapoi la locul pescuitului

cu doi pepeni în mâini. Drum prin colb.

Cu Andi. Cu discuţii în contradictoriu. Cu tatonări

şi rezerve faţă de cuvinte. Cu intuiţie şi

scepticism. Apoi drumul şerpuit de verticală şi

orizontală. Nu considera expresia uzuală.

La un loc am văzut urme în V

ale corpului de şarpe.

4. Seara măcelului

Seara măcelului. Curăţ peştii de solzi. Nu mai

simt mâinile. Solzii au traiectorii aleatoare.

Solzii mă înconjoară. Din dreapta primesc un ochi

de peşte. Privirea coboară de la

ochiul-cadou mai jos, spre cele două mâini.

Cu stânga ţii peştele pe verticală cu capul

îndreptat tot în partea stângă. Mai sus de cap,

cum ar veni, pe ceafă, îi faci o incizie puternică,

apoi întorci capul spre dreapta,

dar tot în poziţie verticală.

5. Nervii oculari se desprind uşor

întorci şi

cuţitul în incizia deja făcută şi continui

mişcarea cu duritate. Ţinându-i capul cu

mâna stângă îl sfărâmi de sus în jos.

Atunci nervii oculari se desprind uşor. Poţi

să faci cadou ochi de peşti. Pauză de

respiraţie. Repeţi mişcarea de întoarcere la

întâia incizie şi continui sfărâmarea muşchilor

spatelui. Oasele şirei spinării şi mişcarea

continuă până la coadă. îl apuci cu ambele mâini

şi îl despici până ajunge plat. De acolo extragi

viscerele şi tot ceea ce

poate curând mirosi.

6. în apropierea ghilotinei

îl sărezi pe ambele părţi

şi apoi îl arunci în sacul verde

special confecţionat. Ca şi sacii din

apropierea ghilotinei. Acelaşi rol. Acelaşi miros.

Dar aceasta n-are importanţă. Este o noapte

frumoasă, cu cer înstelat.

Paralalelism absurd

cu cauciucul negru presărat

cu solzii peştilor.

De jur împrejur e numai şes.

Peisaj conturat de malurile Dunării.

De copacii Dunării.

Munţii sunt foarte potriviţi pentru ape.

Ridică orizontul. Existenţa de aici,

în întregime supusă apei, stufului

şi climei tari. Nu poţi surprinde alt concret.

Nu ştii câte zile trec. E mai mult

o aparentă linişte. 

7. Plan secund

Liniştea aşteptării. Aici nu contează

decât peştii. Restul e plan secund, mimă

de civilizaţie. Renunţarea şi nevoia paradoxală

de civilizaţie. Beţele-produs de civilizaţie şi cârligele

şi scaunele fixate în mal.

Privirea aţintită asupra bambinei. Peştii mici aruncaţi

înapoi în apă. Aşteptarea juvelnicului. Când

nu sunt singuri peştii se luptă între ei.

Juvelnic răsturnat. Cureţi peştii de solzi.

şi peştii au răni. Unele se văd.

Un joc de societate

Mătura societate fabrică de toate. şi mărgele

şi ocupaţii şi distracţii.

Primul nod obişniut din societate. Ca atunci când

un cârlig are rolul de a culisa

pe firul său.

Pasul următor apropie plumbii. Cu greutatea lor.

Un ac nou presupune întotdeauna o buclă nouă.

Perpetua aparenţă societală. Pentru realizarea buclei.

Se ţine acul cu două degete în

poziţia corespunzătoare prădătorului.

Nu trebuie uitată niciodată partea ascuţită

a acului. Cel puţin ea, societatea nu o face.

Fiecare nod se împinge spre capătul cârligului ca

spre punctul final al experienţei. Tija stă puţin înclinată.

Firul lung trebuie să fie pe partea cu cârligul prădător.

Capătul lung se buclează pentru  a fi introdus

pe firul undiţei. Lungimea totală a forfacului trebuie

să fie cel puţin 10 cm. la sfârşitul operaţiei.

Forfacul cu momeala nu trebuie să se răsucească

în jurul firului de bază.

Poezii de Simona Şerban