Manuale alternative  

Dr. Gabriel Prăjitură, SUNY at Brockport

În principiu, numărul de manuale la fiecare specialitate nu ar trebui să fie limitat. La fel ca şi cu partidele în ’90, cred că în acest caz se va ajunge imediat ca numărul manualelor alternative să fie de ordinul sutelor. Asta nu înseamnă neapărat că o sa fie şi proaste. Sunt cîteva sute de profesori de matematică în România care ar putea scoate manuale foarte bune. Dar nu s-ar mai putea pune problema unei alegeri optime. Cine le-ar putea citi pe toate ca să facă un top?

Nu ştiu dacă o comisie ministerială de validare ar fi soluţia. În primul rînd nici chiar o comisie nu le-ar putea citi pe toate. Apoi totul ar căpăta o coloratură politică. Cred că ministerul trebuie să vină cu o programă şi normal ar fi ca referenţii editurii să decidă dacă manualul e conform programei, daca e bun şi dacă satisface o necesitate a pieţii. Pare evident că editurile nu au nici un interes să scoată manuale proaste, dar nu trebuie totuşi să presupunem aceasta. Editorii sunt şi ei oameni.

Normal ar fi ca în cîţiva ani economia de piaţă să regleze producţia de manuale, dar nu sunt convins. O situaţie posibilă: cînd un inspector şcolar scoate un manual, cîţi dintre profesorii care depind de el vor alege un altul? Şi un argument: avem manuale alternative de cîţiva ani, totuşi, şi parcă lucrurile nu stau mai bine.

Un lucru despre care nu am auzit să fi fost făcut este testarea manualelor la clasă. Ediţii pilot care să ruleze 2-3 ani la cîteva şcoli din zone diferite ale ţării. Este un lucru curent la editurile americane.

Cred că, în măsura în care îşi cunosc elevii, profesorii au competenţa necesară diferenţierii între manuale alternative. Vor fi întotdeauna probleme la clasele a 5-a şi a 9-a. Ar fi bine dacă profesorii ar fi mai specializaţi. Cînd predai la o clasă o dată la 4 ani, tura următoare e posibil ca manualul pe care l-ai folosit înainte să nu mai existe pe piaţă. Cînd predai la aceeaşi clasă în fiecare an se poate face o alegere pe un termen mai îndelungat.

Soluţia ar putea veni din altă parte. Fiecare profesor şi-ar putea face propriul manual on-line, în cîteva versiuni. S-ar putea corecta şi modifica uşor. Iar elevii l-ar tipări din site-ul profesorului. Ar ieşi cu mult mai ieftin.