Interviu cu Dr. Gh. Ceauşescu

Respiro: Ar fi fost bine ca un mecanism de piaţă să regleze multiplele oferte de manuale, într-un număr "prea mare" la anumite specialităţi ? Sau este bine ca piaţa cărţii şcolare să fie controlată de comisii de specialitate numite de Minister ?

Dr. Gh. Ceauşescu: Evident, piaţa trebuie să decidă. Piaţa cărţii şcolare trebuie să lucreze.  Sigur, e nevoie de o programă, şi fiecare manual e obligat să o respecte. Există comisii ministeriale care aprobă sau nu manualele, e normal, aşa a fost în România şi pînă la venirea comunismului (nu e prima dată cînd apar manuale alternative). Însă atunci cînd eu limitez numărul de manuale, cum e cazul acum, la trei, inevitabil intervine arbitrariul. E o comisie care vede manualele, dă note, şi din zece manuale, care toate satisfac baremul şi respectă programa analitică, alege trei. La felul cum merg lucrurile în România, la starea de lucruri de acum, intervine imediat suspiciunea de corupţie, pentru că editarea de carte şcolară e la urma urmei o afacere. Am spus-o deja într-o discuţie publică[1] la care a participat şi doamna ministru, sistemul ăsta restrictiv nu-şi are locul, dna. Andronescu replicînd: “Chimia e aceeaşi.” Totuşi, modul de a prezenta lucrurile poate fi altul, mai interesant, mai atractiv, mai puţin atractiv etc. Nici un număr prea mare de manuale n-are rost, dar piaţa şcolii va elimina unele dintre ele şi situaţia se va stabiliza. Acum s-a intervenit cu o schemă foarte complicată, în care se dau note pe felii la fiecare manual, intervenind în nota finală şi problema preţului. Am auzit şi preţuri de tipul 7 000 de lei un manual. Aici sigur e o escrocherie la mijloc, fiindcă e imposibil să scoţi un manual cu 7000 de lei; nu poţi scoate o revistă literară cu preţul ăsta, darămite un manual care să fie satisfăcător din toate punctele de vedere. Pericolul este că se tinde spre manual unic, sau dacă nu unic, atunci cîteva, dar să fie scoase de edituri anume. Nu e normal, nu e în spirit european şi nici în tradiţia noastră, în plus nu e util nici pentru elevi sau profesori. Ideal ar fi ca, începînd din luna iunie, profesorii să aibă la dispoziţie manualele aprobate, să le poată studia şi la începutul anului şcolar să le recomande elevilor unul dintre ele. Intervine aşa judecata profesorului, iar elevii pot face şi ei comparaţii între manualele, diferite, pe care le folosesc la clasă. Toate astea stimulează intelectul, iar şcoala, printre altele, mai trebuie să stimuleze şi intelectul. De aceea sînt contra oricăror limitări în această privinţă.

Respiro: Credeţi că în spatele limitării acesteia stă nevoia unui control ideological conţinutului manualelor sau e vorba de simple interese financiare legate de editarea lor?

Dr. Gh. Ceauşescu: Aş spune că e un pic din fiecare. Am avut deja probleme cu manualele de istorie, în 1999, s-a iscat un scandal groaznic legat de manualul publicat de Sigma, care ataca unele din miturile fundamentale ale istoriei naţionale. Ideea era că ar trebui să avem o singură modalitate de interpretare şi de predare a istoriei patriei, ceea ce e periculos. Cu două-trei manuale, controlul e mai simplu, şi înseamnă favorizarea anumitor edituri, întîmplător derivate din Editura Didactică şi Pedagogică.

Respiro: Cum s-a manifestat „reforma” în cazul manualelor de latină, de vreme ce majoritatea au preferat aceleaşi texte  ca fostele manuale unice?

Dr. Gh. Ceauşescu: În calitate de coordonator al unui manual de latină, pot să spun că am încercat să schimb aceste texte, şi mi s-a explicat că aici există încă un conservatorism al profesorilor, care preferă anumite texte, aşa că modificările pe care le-am făcut au fost minime. De fapt, tot sistemul de predare al latinei trebuie revizuit, trebuie să devină ceva viu, dacă îmbîcsim totul cu o gramatică rebarbativă nu rezolvăm nimic, trebuie să-i arătăm elevului importanţa textelor respective, să alegem aceste texte astfel încît elevul să rămînă cu ceva de pe urma lor, să vadă prelungirea lor în timp, reflectarea lor în alte epoci, trebuie să facem latina mai actuală.

Respiro: Vi se pare viabilă metoda împărţirii literaturii latine în proză (studiată în clasa a XI-a) şi poezie (în clasa a XII-a)?

Dr. Gh. Ceauşescu: Sigur că nu, în primul rînd pentru că o epocă literară le are pe amîndouă, şi ce te faci dacă un scriitor le face pe-amîndouă? Trebuie studiate epocile literare în ansamblu şi observate prelungirile în timp. Mai trebuie de asemenea înţeles că literatura în limba latină nu se opreşte în secolul V p. Ch., ea continuă, pînă şi în secolul XIX există un Baudelaire care scrie o poezie în latină, şi nu o face ca exerciţiu, ci pentru a arăta că latina e capabilă să exprime sentimente moderne.

Respiro: Ştiu că nu sînteţi de acord cu existenţa manualelor universitare în domeniul umanist. Totuşi, de ce?

Dr. Gh. Ceauşescu: Întîi, şi sistemul universitar trebuie schimbat. Acum se face de-a valma istoria întregii literaturi latine, ceea ce e absurd. Acum, să presupunem că eu sînt autorul unui manual de istoria literaturii latine, şi de ce să mai ţin cursul? Studentul îmi citeşte manualul şi vine la examen; eu la curs, e firesc, nu pot spune cu mult altceva decît e în manualul meu. Ar trebui ca fiecare profesor să ia o anume problemă pe care s-o trateze, lăsînd la o parte cronologia, şi să-i ofere studentului o bibliografie cu trataele importante care discută respectiva problemă, şi, slavă Domnului!, sînt destule astfel de cărţi, şi cu textele de literatură latină pe care, în definitiv, trebuie să le citească. Eu îi prezint studentului modul în care văd acea chestiune, o interpretare, ceea ce e foarte important pentru el, fiindcă universitatea nu oferă numai informaţie, nu e ca un microcip, să-l introducem şi să terminăm povestea. Studiile universitare formează intelectul, gîndirea, de aceea faptul că profesorul îi dă o variantă de interpretare îi lasă posibilitatea de a judeca critic, să fie de acord cu ea sau nu. Cred că trebuie să stimulăm creativitatea, nu să transferăm o anumită cantitate de informaţie pe care o poate găsi în ultimă instanţă într-o enciclopedie. Deocamdată, catedra de limbi clasice nu face asta, şi e puţin probabil c-o va face curînd. Trebuie să învăţăm să arătăm cum a supravieţuit această cultură în epoca internetului. Să sperăm că noua generaţie o va face.