Diplomaţia şi spaţiul cultural 

de Bogdan Suceavă

Am admirat cu toţii expoziţiile de fotografie sau artă plastică ori prezentările de film pe care Institutul Francez din Bucureşti le organizează periodic.  În multe situaţii, accentul cade pe arta contemporană. Îmi aduc aminte, dintre activităţile pe care Institutul Cervantes le-a organizat la Bucureşti, de o expoziţie de tapiserie peruană, de prezentări de filme, întâlniri cu scriitori. La un moment dat a fost oaspete al centrului şi primul ministru de atunci al Spaniei. Una dintre cele mai noi şi mai interesante prezenţe la Bucureşti o constituie Institutul Polonez. În decursul ultimilor ani, ţări de important prestigiu cultural au sponsorizat traduceri în limba română a unor lucrări literare, între acestea Polonia, Olanda, Cehia, Portugalia şi alte state. (Pentru a ilustra discuţia noastră cu exemple, am putea aminti aici faptul că Povestirile lui Sławomir Mrożek, editate la Polirom în 2001, au beneficiat de sprijinul Fondului Literar Polska 2000, din cadrul Institutului Adam Mickiewicz al Ministerului Culturii din Polonia. Sau Memorialul mânăstirii, editat în 1998 la Univers, a beneficiat de suportul financiar al Instituto português do livro e das bibliotecas, al Ministerului Culturii din Portugalia. Exemplele ar putea continua în dimensiune direct proporţională cu interesul pentru cultură al unor naţiuni de tradiţie şi prestigiu cultural.)

Oare de ce unele state europene dezvoltă o componentă culturală a diplomaţiei şi România nu ? De ce prezenţa românească pe plan cultural nu este la fel de amplă în ţări şi capitale unde, teoretic, ar putea fi prezentă ? În perioada când lucra la Lisabona, Mircea Eliade a realizat cã se ştiu prea puţine lucruri despre România şi istoria ei. Pentru a compensa o absenţă bibliografică – a scris o întreagă carte destinată publicului iberic, o scurtă istorie a poporului român. Naturală întrebarea: mai există, în corpul nostru diplomatic de azi, spirite capabile de astfel de reacţii în plan cultural ? Ştie Ministerul în sarcina căruia sunt relaţiile externe ale României să cultive un spirit de creativitate şi o direcţie culturală în activitatea diplomatică ?

Anumite centre culturale fac enorm. Unii ambasadori se străduiesc enorm. Vedem eforturi izolate de a propune publicului din anumite ţări imaginea unei Românii care produce în sens cultural. Pe de altă parte, nu putem decât să fim surprinşi că majoritatea centrelor culturale sunt întreţinute cu personal minim şi uneori subcalificat şi că eficienţa activitatăţii lor nu se comparã nici cu cea a unei biblioteci de cartier.

În urmă cu câţiva ani, un reprezentant al diplomaţiei româneşti în ţara Soarelui Răsare a contactat un fotograf bucureştean prin e-mail: vroia repede – şi gratis, desigur, fiind o acţiune în slujba patriei - nişte poze pentru un pliant. Diplomatul avea clar în minte ce fel de imagini ar merge: ceva cu căluşari rumeni, cu tinere fete în costume populare. Din punctul lui de vedere, cea mai potrivită formă de prezentare a identităţii româneşti ar fi apelul la România tradiţională, comod corolar sămănătorist. Nu, atunci când i-au fost prezentate altfel de imagini nu a mai fost interesat. Ceea ce dorea el era România din Ciobănaş cu trei sute de oi.

Această tendinţă nu este singulară în rândul reprezentanţilor corpului diplomatic românesc. Componenta folclorică a fost extrem de pronunţată în timpul prezentării României la festivalul Smithsonian din 1999. Unele consulate onorifice din S.U.A. găzduiesc periodic manifestări al căror principal accent este cel tradiţional, folcloric. Sau, încă, manifestări care descriu România de altădată. O evocare a lui Constantin Brâncuşi, cu tot respectul pe care tema ni-l suscită, nu dă seama despre România de azi.

Pe de altă parte, în diplomaţia românească o contribuţie specială au avut-o şi o au autenticii oameni de cultură a căror preocupare pentru arta românească de azi e un mod de viaţă. Cum ar fi dna Grete Tartler. Sau dr.Mariana Stoica, ambasadoarea României în Israel, care nu a ratat nici o lansare de carte şi nici o expoziţie al cărui subiect era în legătură cu România.

Singurul lucru care ar putea oferi publicului internaţional imaginea unei Românii în a sa vreme – este arta contemporană. Ar trebui să învăţăm să folosim momentul artistic actual în demersurile de afaceri externe. Tot ceea ce alte Institute sau Centre Culturale fac la Bucureşti – ar trebui să luăm aminte şi să urmăm. Câte expoziţii de pictura, grafică, sculptură contemporană au fost promovate de către ambasadele României, eventual pe un circuit intinerant ? Câte comezi de realizare de pliante, pagini de web promoţionale, design – au fost angajate din partea programelor noastre de politică externă către artiştii români de azi ? Câte granturi ofera România traducătorilor de literatură (şi nu literatura celor care plictisesc în Vest la fel de mult dupã 1989 cât şi înainte de 1989) ? Ce suport oferă România cadrelor universitare din alte ţări care studiază istoria, civilizaţia, societatea, economia românească ? Unde sunt programele de granturi, unde iniţiativele cu bătaie lungă ? Unde viziunea pe distanţa unor decenii ?

Una dintre scuzele de serviciu este cea că nu ar fi bani. Să nu uităm că România suportă anual de la buget echivalentul a 6 milioane de dolari pentru finanţarea ineficientei Fundaţii Culturale Române. Ministerul Culturii dispune discreţionar de fonduri pentru diverse premii (premii care se decernează fără nici un regulament şi fără comisie de concurs !). În diverse alte spaţii ale bugetului sume importante se irosesc în fiecare an pentru diverse capricii politice sau sinecuri ale clientelei celor de la guvernare, eroare administrativă în care s-au distins absolut toate guvernele de după 1989, fă rãdeosebire de coloratura lor politică. Nimic către programe solide, nimic către demersuri care să poată fi continuate şi după următoarele alegeri.

Recent, editura virtuală LiterNet a lansat o lucrare de grafică: Arte Divina. Pe fiecare pagină este prezentat un artist român de azi. Textul de prezentare, scris de criticul de artă Oana Tănase, impecabil redactat într-o engleză perfectă, dă seama de ce s-ar putea realiza pentru imaginea României de azi, dacă cineva ar înţelege cum stau lucrurile. Volumul în format electronic editat de Liternet reprezintă varianta electronică a catalogului expoziţiei de artă contemporană românească Arte Divina, eveniment care şi-a propus ca scop îmbunătăţirea imaginii României prin promovarea şcolilor de artă modernă şi contemporană românească. Expoziţia a fost deschisă între 6 şi 13 iunie 2002 la Muzeul Naţional de Artă. La realizarea acestui eveniment au contribuit, ca organizatori - Prietenii Muzeului de Artă al României ( Friends of the National Museum of Art of Romania, organizaţie non-profit, membră a Federaţiei Internaţionale a Prietenilor Muzeelor), ca beneficiar - Muzeul Naţional de Artă, iar ca sponsori - Oriflame şi Vinexpert. Editura LiterNet nu e la prima reuşită de acest ordin: cu o lună înainte lansase o antologie de proză contemporană care ar putea fi evenimentul literar al anului 2002 în internetul românesc. Prin editarea versiunii în format electronic a unui catalog de arta, editorul din spaţiul virtual nu doar că a completat reuşita unui proiect, dar a şi arătat până la ce nivel de profesionalism poate fi adusă prezentarea artei româneşti de azi.

O astfel de expoziţie, cu o structură similară volumului virtual Arte Divina, ar putea face mai mult pentru imaginea României decât un ansamblu de dansuri populare hăulind la Centrul Cultural românesc de la Troy, Michigan, sau decât o vopsitoare de ouă pascale invitată la New York. Despre care Românie vorbim ? Ce Românie se prezintă în exterior ? Cea din perioada interbelică, contemporană cu lirica de sfârşit a lui Octavian Goga, sau cea a creatorilor de soft ? Am putea promova şi arăta în lume mai mult decât arătăm. Să fie oare de vină faptul că mulţi dintre reprezentanţii noştri diplomatici reprezintă România în capitalele lumii fără a cunoaşte şi fără a se informa despre cultura română de azi ? În fapt, actualitatea culturală nu e ceva care se poate promova prin dispoziţie de sus. Există oameni care trăiesc cultura, cărora cultura le este mod de viaţă şi care ştiu ce înseamnă evoluţia sensibilităţii artistice din vremea de azi. Ori, nu opinia lor prevalează în felul cum este reprezentată România în lume.

Nu aş vrea să se înţeleagă că n-am avea suficient respect faţă de tradiţia folclorică, atât de bogată, a culturii române. Sunt anumite lucururi care ne sunt foarte aproape, care ne aparţin la un nivel intim, la nivel identitar. Dar atunci când vorbim de integrare euro-atlantică şi când suntem o naţiune care decernează la diverse niveluri premii pentru prezentarea culturii române în lume, am putea să reflectăm cu mai multă înţelepciune şi cu mai mult pragmatism ce înseamă asta.

Întâi de toate, integrarea artei româneşti contemporane în prezentarea României în lume, apoi o adecvată regândire a implicaţiilor bugetare aferente. Dacă tot cheltuim atât de mulţi bani pentru a ne face că ne îngrijim de cultura română, ce-ar fi să ne şi îngrijim de ea ? Şi am crede că se întâmplă asta atunci când am vedea lucrările tinerilor absolvenţi de la arte plastice expuse la Paris, New York şi Roma graţie iniţiativei Ministrului de Externe, sau când centele culturale ar lucra ca agenţi literari pentru tinerii câştigători ai premiilor de debut ale Uniunii Scriitorilor. De fapt, despre România de azi e vorba.