Jurământul

                                             de Dan Popa

 

Noe se ridică din asternutul lui, furios. Era noapte, iar fii săi dormeau. Corabia plutea atât de liniştită, ca şi când n-ar fi ştiut în ce primejdie se aflau toţi cei din ea. Ultimii supravieţuitori. Călcând uşor, Noe trecu pe la ţarcul caprelor. Îi dădu uneia de mâncare, iar pe cealaltă o lovi cu piciorul. Se comporta ca un samarinean şi vameş la un loc, chiar daca Noe nu avea de unde şti asta..... "Doamne, se gândi el... ce ai avut cu mine? Eram bogat. Îţi aduceam ofrande din toate câte le câştigam. Toţi mă ştiau drept cel mai bun comerciant din cetate. Acum, că sunt singur,cu cine, Doamne iartă-mă, să mai fac afaceri? De mântuit lumea îmi arde mie? De ce nu ai lăsat şi pe ceilalţi să trăiască?" Închise ţarcul caprelor şi trecu la cel al câinilor. Cum ajunse acolo, îşi dădu una peste frunte. "Tâmpit m-ai făcut, Doamne... Unul din câini e cel pe care l-am castrat aseară...Ce-o să mă fac acum.......? M-ai grabit, că vezi Doamne, o să piară toţi, şi uite ce am facut....aşa îţi convine? " De nervi, îl lovi pe cel castrat cu piciorul. Ăla începu să schelălăie. Imediat, Sem se trezi. "Ai păţit ceva, tată?" Da, mă, dar nu-i treaba ta! Dormi mai departe, îi răspunse Noe... Mai bine mă omorai pe mine, Doamne... Mă omorai şi gata. Acum trebuie s-o iau de la zero.  Şi nu e corect. Iartă-mă, dar nu e corect! Lameh, taică-meu se odihneşte bine mersi. Iar eu să încep acum , la vârsta mea, să îmi fac un rost? Eşti absurd! Mi-ai împuiat capul cu toate datele alea tehnice despre dimensiunea Arcăi.....deşi ţi-am spus că nu mă pricep. Am dus toate schiţele la Enoh, să o construiască el. Ştii ce suspicios m-a privit? Că ce vreau să fac cu arca?... Că dacă ştiu de vreun potop?... Abia după ce a construit-o, i-am spus adevărul. M-a rugat să îl iau cu mine. Altfel, mă ameninţase că îşi construieşte una identică pe care să o vândă celor care vor sa se salveze. A trebuit să-l omor, nu aveam încotro... Pe urmă, când a aflat nevastă-sa cine l-a omorât, am îmbătat-o şi pe aia... ce noapte am tras, Doamne... Trebuia să mă comport ca un bărbat, nu?" Ajunse la cuşca porumbeilor... Unul, mai al Dracului, îi tot lovea pe ceilalţi cu ciocul. Furios, Noe îl scoase din cuşca şi îl arunca în aer. "Fugi naibii şi mori tu, decât să mi-i omori pe ceilalţi!, îi strigă. De patruzeci de zile suntem pe corabia asta. Dacă eşti atât de bun, de ce ne chinui atit? De ce nu i-ai omorât pur şi simplu pe restul, iar pe noi să ne laşi în viaţă? Ce nevoie era de tot scenariul asta cu Arca?" Noe se opri, căci auzise un fâlfâit. Porumbelul pe care îl aruncase, se întorsese.. Îl prinse, şi îl aruncă mai cu putere. "Aici nu mai ai ce căuta!",îi strigă. După câteva minute, porumbelul reveni iar."Dacă mai vii, îţi sucesc gâtul", urla Noe, furios..... Trecu la alt ţarc, cel al vitelor.Dormeau. Noe îşi dădu camaşa jos. Îi era teribil de cald. O noapte ca aceea nu mai trăise demult. Practic, de când îşi falimentase asociatul în afaceri. Exact aceeaşi părere de rău, combinată cu un fel de speranţă in-definită..... "De ce tocmai eu? Erau altii, mai virtuoşi decât mine...Oricum, pentru tot ce ai făcut o să ai de pătimit! Neamurile mele te vor huli, te vor umili, iar dacă vreodată vei avea curajul să te arăţi printre ele, te vom omorâ cum ştim noi mai sadic!" In clipa aceea se întoarse iritat. Iar venise porumbelul.Doar că, de data asta, în cioc purta ceva. Noe privi mai atent. Era o rămurea de măslin. Abia atunci, îşi aminti Visul......