Motto: "De marmeladă să nu le scrii. Marmeladă avem, slavă Domnului!"

                                                                             (un personaj)

 

 

Nuntă la parter

(piesă în nouă tablouri)

 

DAN LUNGU

 

 

                                             

Personaje:

 

 

Soldatul I (alias Personajul I)

Soldatul II (alias personajul II)

Soldatul III (alias Personajul III)

Soldatul IV (alias Personajul IV)

Soldatul V (alias Personajul V)

Soldatul VI (alias Personajul VI)

Soldatul VII

Soldatul VIII

Soldatul IX

Sergentul

O voce severă

Vocea femeii de serviciu

Difuzorul

 

 

 

 

 

Tabloul I

 

 

(Întuneric beznă. Nu se zăreşte nimic pe scenă şi nici în sală. Se aud diverse zgomote şi voci, sugerând o grădiniţă de copii. Zăngănit de linguri şi furculiţe. Ciripit de păsărele. Larmă. Chicoteli. Tropăituri. Se aprinde o lanternă. Spotul se mişcă bezmetic prin sală, apoi fixează rând pe rând feţe de spectatori, de diferite vârste.)

 

O voce severă: Alo! (pauză) Alo! ALO, ce-i gălăgia asta? Potoliţi-vă imediat…Să ştiţi că vă iau jucăriile! E-he-he, aşa nu se mai poate! (se aud câteva palme înfundate) E-he-he! Credeţi că aşa merge cu mine!? Ce, suntem la circ aici? (spotul luminos continuă să fixeze feţe de spectatori, uneori insistând pe câte o figură, ca şi cum cineva ar fi căutat) Cu cine vă treziţi ? Cu mama mare? Fac eu imediat ordine…Drept cine mă luaţi? Pinocchio? Vă arăt eu Pinocchio!…Vă scot eu gărgăunii din cap! E-he-he! Vouă vi s-a urât cu binele…(încet-încet, de la severă vocea devine isterică) Vă stric eu şandramaua! (chicotelile cresc în intensitate) Ce-aveţi de râs, ai? Vă arăt eu vouă! Ce, eu sunt păpuşa voastră? E-he-he! Vă jumulesc eu, îngeraşilor! V-a umplut veselia? Nu mai puteţi de bine? Pesemne nu mai puteţi de bine…Las că umplu eu lumea din voi! O să tăceţi voi o dată şi o dată, v-o jur! Cu mine v-aţi găsit voi să vă hliziţi? Cu mine, băi, căcăcioşilor? E-he-he…aşa nu mai merge, strângem jucăriile! Gata, strângem jucăriile! Jos labele de pe ele! Hai, unul câte unul! A-şa! A-şa! Hai şi tu, gata cu puşca aia. Hai, canaliilor, mai repede! Mişcaţi, bandiţilor! Mai repede, mai repede! (se aud  izbituri înfundate cu patul armei, târâit de lanţuri, gemete înfundate) Vă muma-n cur de căcăcioşi, mişcaţi-vă hoiturile! Dacă nu v-aş fi spus…Doar v-am spus să vă potoliţi. V-am spus sau nu v-am spus? Mişcă! V-am spus cu frumuşelul…v-am ameninţat cu pălmuţa…v-am dat na!-na! la funduleţ…Mişcă! V-am dat cu rigla la palmă…Ce mai vreţi? Câtă răbdare să am? Sunt şi eu om…Cât să mă ţină balamalele? Sunt şi eu un suflet, am şi eu nervi…Mişcă! V-am tras de perciuni…v-am ţinut cu mâinile în sus…Ce mai vreţi? V-am urechit şi v-am dat castane…Câtă răbdare să am? V-aţi hlizit continuu…În cur v-a durut! Mereu v-aţi pişcat în timpul orei, mereu v-aţi împins în pauze. Nu-i aşa? Greşesc? (se aud izbituri înfundare cu patul armei, târâit de lanţuri, gemete înfundate) Spuneţi şi voi, e frumos? Aţi copiat tema unul de la altul, mi-aţi furat radiera de pe catedră, câtă răbdare să am? Aţi circulat fără bilet, aţi spart geamul din casa scărilor, v-aţi lăsat părul lung…, câtă răbdare să am ? Aţi cântat la chitară şi aţi consumat băuturi alcoolice, aţi întârziat la serviciu, bă băieţi! E frumos? Nu-i frumos! V-aţi înghesuit în mijloacele de transport în comun, ramoliţilor! V-aţi înghesuit la pensii, la lapte şi la locuri de veci în cimitirul central…E frumos? Nu, nu-i frumos!…Acum gata, s-a isprăvit! S-a isprăvit, ÎNŢELEGEŢI ? Gata cu râsul, gata cu bârfa, gata cu consumul de alcool la serviciu…V-am dat mustrare scrisă! V-am tăiat din salariu…(izbucneşte în plâns, cu sughiţuri) Până unde? Până când? V-am avertizat de atâtea ori…Să nu…să nu umblaţi cu scuze. Nu mai accept nici o scuză. NICI UNA. Că mi-am uitat caietul acasă, că mi-e bolnavă soţia, că m-a îndemnat nu ştiu cine…că am cancer, că sunt disperat, că am o casă de copii, că mi-a colorat guma cu pixul. NICIUNA, înţelegeţi? Hai, mişcaţi! (lovitură cu patul armei, icnete) Mama voastră de năpârci! Mi-aţi mâncat sufletul. Mi-aţi distrus sănătatea…(suspină) Vă rog să mă înţelegeţi şi voi…(starea de ebrietate se accentuează). Credeţi că pe mine m-a întrebat cineva: bă, tu ai după ce bea apă? Nu, nimeni. Absolut nimeni! Vă jur! Tata…tata, D-zeu să-l ierte,…tata a muncit din greu să mă dea la şcoală…iar mama, mama e o sfântă, o sfântă în doliu…(plânge) Eu niciodată n-am colorat guma cu pixul, nici n-am mâncat lipiciul, să ştiţi! N-aveam bani de dat pe lipici ca să-l mănânc, să ştiţi! Dar nici la lipiciul altuia nu m-am dat. Hotărât nu! N-am avut lipici, n-am mâncat – şi gata! Sărac, dar cinstit. Iar gumă, n-o să vă vină a crede, până am ajuns la liceu, n-am avut decât la chiloţi.(se aud chicoteli) Râdeţi…bine că râdeţi…În clasa a zecea mi-a dat cineva prima bucată de gumă…Am băgat-o în gură şi am înghiţit-o ca pe pastilă….(plânge) Dar patria mi-am iubit-o, să ştiţi! (îşi revine brusc) Hai, gata cu hârjoana că vă urechesc! Cine nu-i gata, îl iau cu lopata. Hai, unul câte unul. Daţi-i drumul rapid, până n-o luaţi peste ceafă. Vă vin eu de hac, mucoşilor! Pe cine credeţi că fraieriţi voi? Pe mandea? Asta să i-o spuneţi lu' mutu! (pumni în stânga şi-n dreapta, icnete) O vorbă, şi vă fac ficatul pateu. Mama voastră de puşlamale! Vreau pipi, vreau caca, vreau la plimbare, vreau tabinet – gata, scârbelor! V-aţi găsit naşul. Hai, fără mofturi! Să vă ajut cu un şut în dos, domnule? Mişcă-ţi târtiţa, pieritură! Te caută moartea pe-acasă şi ţie îţi arde de democraţie. Hai că-i bună, zău! Valea, ce te mai uiţi înapoi? I-auzi ia, proteza…Ce să spun, dă-o pe perfuzii, tataie, şi gata! (ca şi cum s-ar întoarce brusc în alta parte) Dar voi ce faceţi acolo, copilaşi? Hai, spuneţi tot până nu scot cureaua. Sau preferaţi furtunul de la butelie…(mieros) Hai copilaşi, spuneţi tot, nu fiţi răuleni…doar ştiţi că vă vreau numai binele…A scuipat în ciorbă? A lipit guma pe tablou? A-ha, înţeleg! A udat pisica? E-he-he, ce pârâcioşi mici are tata…A înjurat de mamă? S-a jucat cu crema de ghete? Înţeleg, înţeleg… Şi de anafură? Mda…A băgat chibrituri în lacăt? A adus gagici în cameră? Bine, bine…Cum? A ciocnit ouă roşii în birou? A lăsat strungul în gol toată noaptea de Anul Nou? A consumat băuturi alcoolice la locul de muncă? A-ha, înţeleg…Da, vom lua măsuri. Cum? Nu crede că cei mai mari pitici din lume sunt în URSS? Cuuum? A băut Coca-cola? Mai tare, vă rog! Poartă 52? S-a culcat cu nevastă-sa? Dacă e grav? O-ho-ho! Vă arăt eu vouă, huliganilor! Vă scot eu gărgăunii din cap! (lovituri şi icnete) Mama voastră de mucoşi! Mama voastră de secături! Mama voastră de boşorogi! Cu mine nu vă merge aşa, să ştiţi! Că eu mi-am iubit şi îmi iubesc patria. (amestec de zgomote: chicoteli de copii, zăngănit de lanţuri, tusea unor bătrâni) Cum se spune? Roşul sângelui vărsat de străbuni pentru apărarea gliei, galbenul holdelor de grâu şi albastrul cerului senin…Brânză, varză, viezure…2050 de ani…Pe toate le iubesc, să ştiţi! Hai, gata cu distracţia! (ca şi cu s-ar întoarce brusc) Hopa! Dar noi ce facem aici? Mâncăm, bem şi ne veselim…şi la fata Împăratului Roş nici că ne gândim…Ǎsta-i locul vostru de muncă astăzi? Ia să vedem cu ce ne ocupăm… Beeem (miroase) lichior de caise; mâncăăăm (miroase) costiţă cu fasole…A, avem şi ness, carevasăzică. Ne simţim bine. Şi spunem bancuri cu…Cu ce spunem noi bancuri, ia să aud. Cu Ionel şi Mărioara? Nuuu…sigur că nu. Cu răţuşca cea urâtă? Nuuu, nici atâta.. Bine-bine! Să trecem mai departe.(se aud plesnituri înfundate) Ce să facem, glumim şi noi, nu? Cum se spune? Râdem, glumim / futem, plătim. Hai, unul câte unul, vă rog. Şi să ştiţi, bă, că eu îmi iubesc patria. Aici nu se pun întrebări. Aici doar răspunzi dacă eşti întrebat. Cum se spune? Spaţiul carpato-danubiano-pontic. O iubesc, bă, că are petrol, cărbune, sare şi gaze naturale. Că munţii noştri aur poartă, d-aia. Să ştiţi şi voi! Că avem toate formele de relief, c-avem codri verzi de brazi şi râuri de mătase de Octavian Goga. Şi-acum le ţin minte, bă nenorociţilor. Că unde sapă sapa locul sare din pământ norocul. Asta a cui e? Habar n-aveţi. Că avem toate anotimpurile, că avem şi munte şi mare. D-aia secăturilor! Că-i minunată din cap până-n picioare. Că Mioriţa. Că Ştefan cel Mare.(pauză) Dar pe voi în cur vă doare de ţărişoara asta. Gata, acum trecem la ora de muzică. Un cântecel să ne mai înviorăm. Să ne descreţim frunţile…Să ne înălţăm sufletul…(îşi drege vocea) Ia s-auzim…Unu!…doi!…trei!…şi! (amestec de voci de copii, adulţi şi bătrâni)

                              "Podul de piatră / s-a dărâmat

                              A venit apa / şi l-a luat…"

        (zgomot de lovituri înfundate, icnete, gemete)

                              "Vom face altul / pe râu în jos

                              Altul mai trainic / şi mai frumos…"

        (zornăit de lanţuri)

Vocea severă  : Mai cu viaţă-mai cu viaţă! Nu se aude nimic, parcă n-aţi mâncat azi…Mai cu suflet!…Voi auziţi ceva? (amestec de voci de copii, adulţi şi bătrâni)

                              "Podul de piatră / s-a dărâmat

                              A venit apa / şi l-a luat…"

 

        ( Vocile se aud din ce în ce mai stins, mai gâfâit, mai alandala. În locul lor creşte treptat în intensitate un zgomot similar celui de la început: amestec de chicoteli, tropăieli, zăngănit de linguri şi furculiţe, larmă de copii. Ciripit de păsărele. Creşte în intensitate progresiv, creşte, după care se întrerupe brusc, ca şi cum ai închide un aparat de radio.)

 

 

 

 

Tabloul II

 

 

(Scena se luminează. De jur împrejur – dispuse în careu sau în cerc – se găsesc paturi suprapuse. În dormitorul comun se mai află două dulapuri metalice, o masă şi două scaune. Decorul e destul de sumar şi de lipsit de specificitate, încât să sugereze simultan un internat pentru elevi, un dormitor pentru soldaţi, un salon de spital, un azil pentru bătrâni etc, între care se află o relativă similaritate. Pentru început, ne aflăm într-un dormitor de cazarmă. Cât mai aproape de public, se află Soldatul I – pe patul de deasupra – care coase un nasture şi Soldatul II, aşezat pe podea, lustruindu-şi bocancii. Undeva în dreapta, tot pe un pat suprapus, Soldatul III stă întins pe spate şi învârte un cerc de plastic pe deget. Soldatul V, în stânga, scrie o scrisoare pe genunchi, iar Soldatul VI împinge pe sub paturi, târându-se pe coate, o valiză de lemn. Difuzorul, montat pe perete, transmite diferite emisiuni "culturale şi educative".)

 

Difuzorul: (voce bărbătească, plină de entuziasm) Polietilena românească, numită şi polietilenă AS de la iniţialele amil-sodiului, produsă la început într-o staţie pilot la Uzina chimică Dudeşti – ICECHIM, a dovedit importante calităţi în domenii diferite de aplicare, având o rezistenţă mecanică – în special, la şoc – dintre cele mai bune din lume. De asemenea, o însuşire foarte importantă este rezistenţa le temperaturi între minus 100 şi plus 200 de grade, inclusiv la solvenţi organici specifici. Ar fi dificil să enumerăm aici toate probele în timpul cărora polietilena românească şi-a dovedit înaltele ei calităţi. Să ne oprim doar la câteva dintre ele, care de altfel au şi recomandat-o atât în ţară, cât şi în străinătate.( Se opreşte brusc şi se aud chicoteli, râsete de copii. Devin stridente, apoi isterice. Pumni înfundaţi, icnete, gemete. Tăcere.)

Soldatul I: (tresare, ciuleşte urechile) Ai auzit?

Soldatul II: (lustruind sârguincios) De când te interesează polietilena?

Soldatul I: Altceva…altceva n-ai auzit?

Soldatul II: (preocupat) Nu.

Soldatul I: (încurcat) Bine…

Difuzorul: …întreprinderile producătoare de carbid au multă bătaie de cap cu bucşele de bronz ale agregatelor de umplere a butoaielor în care se depozitează produsul amintit. Şi aceasta doar pentru că după 40-50 de ore de funcţionare, bucşele se blochează. S-au înlocuit aceste piese cu bucşe de polietilenă AS, care au fost strunjite din bare, la un strung obişnuit. Luni de zile au fost utilizate fără a se bloca măcar o dată!

Soldatul I: (ironic) Extraordinar!

Soldatul II: (care, evident, nu aude Difuzorul) Ce?

Soldatul I: Nimic…

Soldatul II: (preocupat) E foarte important să dai cu mai multă cremă la spate decât dai în mod obişnuit în faţă…

Soldatul I: (ironic) Serios!? ( se înţeapă cu acul) Mama mă-si! (duce degetul în gură)

Soldatul II: Te-a muşcat?

Soldatul I: E a şaişpea oară când îmi cos petliţele şi căcănarului ăla tot nu-i place…Să nu-l bagi undeva?

Soldatul II: Poate te-aude…

Soldatul I: Las' să mă audă…oricum m-am săturat…nu ştiu cât mai rezist…

Soldatul II: (calm) Dacă te-aude, le mai coşi de trei ori pe-atât…

Soldatul I: (suflând în degete) Am făcu băşici, uite şi tu…Am făcut băşici de la acul de cusut, dacă îţi poţi imagina…

Soldatul II: Nu că nu-i place cum coşi petliţele… eu cred că pur şi simplu nu-i place de tine…nu-i place mutra ta!

Soldatul I: Adică oricât de bine le-aş potrivi…

Soldatul II: Exact!

Soldatul I: Dar…dar nu i-am făcut nimic…crezi că…

Soldatul II: I-ai spus vreodată că-i stă bine în uniformă?

Soldatul I: Nu.. cred că nu.

Soldatul II: Ai râs vreodată la glumele lui?

Soldatul I: Nu cred…nu-mi amintesc.

Soldatul II: Îţi spun eu sigur că nu…În plus, ai privire inteligentă.

Soldatul I: Cauzează?

Soldatul II: Ai ochii prea vii…i se pare tot timpul că râzi de el. (pauză) Asta în cazul că are nevoie de un motiv.

(Soldatul I cade pe gânduri. Soldatul II lustruieşte în continuare bocancii, îi admiră în bătaia luminii, caută cu scrupulozitate locurile greu accesibile cremei de ghete.)

Difuzorul: (aceeaşi voce bărbătească, plină de elan) Polietilena AS s-a dovedit aptă să înlocuiască şi picărele utilizate în industria textilă, la războaiele de ţesut. Aceste piese, care sunt îndeobşte confecţionate din piele, se importau. Numai înlocuirea lor cu picărele de polietilenă AS aduce o economie anuală de 30 de milioane de lei. Din acelaşi material s-au făcut ventile pentru supapele de încărcare de la compresoare, care au fost încercate la uzina "Timpuri noi" sub sarcină, la temperatura de 140 de grade. Bineînţeles, au rezistat perfect.

Soldatul I: (pierdut) Mereu aceleaşi şi aceleaşi lucruri…

Soldatul II: (preocupat) Poftim?

Soldatul I: Ce-s alea picăre?

Soldatul II: Habar n-am…or fi nişte păsări, ceva…Dar de unde-ai scos-o şi pe asta?

Soldatul I: De-acolo.(arată spre difuzor)

Soldatul II: Tu chiar asculţi dârdala?

Soldatul I: Doar mă ştii, sunt un tip politicos. Când văd că nimeni nu ascultă, mă simt dator…Măcar una din gazde să fie atentă la ce spune musafirul.

Soldatul II: Eu nu-l aud…

Soldatul I: Mi-e dor de puţină muzică…

Soldatul II: Acuş începem repetiţiile la cor…Unu!…doi!…trei!…şi! "Treceţi batalioane române Carpaţii.." (fredonează cu plăcere) . Şi mie îmi place muzica!

Soldatul I: Şi de puţină linişte…

Soldatul II: Linişte!?

Soldatul I: Măcar o jumătate de oră. O oră, o zi. O săptămână în care să nu mai aud nimic…nici un cuvinţel. Să mor şi să zac în morgă o săptămână. Să mă ţină în frigider! După aia să mă frece din nou cât or vrea. (Înfige acul în saltea şi îşi bagă degetele în urechi. Soldatul III învârte în continuare pe deget cercul de plastic.)

Difuzorul: (mai tare, cu vocea prezentatorului mai plină de patos, ca şi cum ar fi observat că Soldatul I şi-a obturat urechile) Aceeaşi polietilenă s-a dovedit a fi singurul material plastic din care s-a putut face, la Uzina Chimică - Dudeşti, un turn de reacţie care să reziste la mediul de carbonat de etilenă. Tot acolo s-a reuşit şi înlocuirea platinei de la serpentinele condensatoarelor destinate fabricării acidului fluorhidric, cu polietilena AS, care a rezistat foarte bine la un regim de lucru de 115 grade. De asemenea, de la Combinatul de cauciuc din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej, datorită utilizării acestui polimer, s-au putut diminua efectele intensului fenomen de coroziune ce apare la coloanele de alchilare.( Se opreşte brusc şi se aud chicoteli, râsete de copii. Devin stridente, apoi isterice. Pumni înfundaţi, icnete, gemete. Tăcere.)

Soldatul I: (înfuriat) Tu chiar nu auzi nimic? Eşti surd? Mai lasă naibii bocancii ăia în pace…poţi să vezi în ei cum trec norii…

Soldatul II: (bosumflat) Ce ţi-au făcut bocancii mei?

Soldatul I: Nimic…absolut nimic…aşa mi-a venit.

Soldatul II: Poate ai dreptate, poate că-s gata…Mai bine trec să-mi fac dunga la pantaloni…(pune o pătură jos, se dezbracă de pantaloni). Ce zici?

Soldatul I: Ce să zic? (pauză) Întotdeauna ai avut o dungă la pantaloni de să te tai în ea.

Soldatul II: Serios? Ai băgat tu de seamă asta? (Calcă plin de încântare. Soldatul I se reapucă de cusut petliţe.) Dar ce ar fi trebuit să aud?

Soldatul I: (gânditor) Cine are de auzit, aude; cine nu…

Soldatul II: Dacă vrei, ţi-i calc şi pe-ai tăi.

Soldatul I: Dacă nu ţi-e greu…Eu nu prea mă pricep.

Soldatul II: In civilie tot eu mi-i călcam. Şi cămăşile. (pauză) Îmi place să umblu elegant…spălat, apretat şi călcat…Noi suntem şase băieţi acasă…n-am avut soră să ne calce, iar mama a avut treburi până peste cap…

Soldatul I: (absent) Eşti printre puţinii care îşi lustruiesc bocancii şi la spate…Cei mai mulţi…dimineaţa la apel…(arată cum îşi freacă bocancii de partea din spate a pantalonilor).

Soldatul II: Pantofii lustruiţi şi pantalonii cu dungă, altfel rămâneţi burlaci. Aşa ne speria mama. (pauză) Cât de sărac ai fi, dacă hainele-s curate, călcate şi miros a busuioc, n-are de ce să-ţi fie ruşine. Aşa ne încuraja.

Soldatul I: Oh, eu am fost mereu un neglijent…

Soldatul II: Numai cine are un singur rând de haine ştie cât contează o dungă bine călcată…

Soldatul I: Dar ştii ce mi s-a întâmplat data trecută la baie?

Soldatul II:  Aud.

Soldatul I: O mizerie! M-am trezit că mi-au dispărut chiloţii şi bocancii. Am raportat dispariţia lor, fii atent, am raportat în fundul gol. Şi ştii ce mi-a spus caporalul?

Soldatul II:  Ce?

Soldatul I: Mi-a spus să rămân la urmă şi să culeg ce rămâne…Dacă am noroc, mai găsesc ceva; dacă nu, le plătesc şi gata.

Soldatul II:  Asta-i viaţa!

Soldatul I: Am avut noroc, să zic aşa…Am găsit o pereche de chiloţi cât cupola Ateneului şi o pereche de bocanci, unul cu un număr mai mare şi unul cu un număr mai mic.

Soldatul II: (preocupat de dungă) Zi mersi că nu le-ai plătit.

Soldatul I: (ironic) Serios?

Soldatul II: Sau să faci vreo trei sute de flotări.

Soldatul I: La asta nu m-am gândit.

Soldatul II: Sau să faci o lună de planton doi…

Soldatul I: Eşti plin de imaginaţie.

Soldatul II: (monoton) Sau trei zile de arest sau câteva săptămâni de gardă. De ce nu? Sau interdicţie o jumătate de an să pleci în permisie. De ce nu? Sau multe zile de muncă la gospodăria unităţii…(Pe ultima replică lumina se stinge progresiv şi vocea se pierde. Soldatul V aprinde o lumânare.)

Soldatul V: Dragii mei, aflaţi despre mine că sunt bine sănătos, ceea ce vă doresc şi vouă. Vă scriu într-un moment de repaus. Afară plouă, sergentul s-a îmbătat şi s-a închis în magazia de efecte cu una din bucătărese. Aici totul e bine. Nu-mi mai trimeteţi izmene, că oricum nu-i regulamentar să le purtăm decât pe astea de-aici. Aveţi grijă de Michi. Ceilalţi pândesc pe la geamuri. Eu m-am gândit că mai bine va scriu vouă câteva rânduri. Oricum o să povestească toată noaptea ce-au auzit, că de văzut nu se vede nimic, nu s-a văzut nici data trecută. Trimeteţi-mi ciorapi groşi, cât mai groşi, că am câteva cuie în bocanc, care mă cam deranjează. Aţi avut dreptate că sergentul se va purta mai bine cu mine decât cu ceilalţi, parcă aţi avut gura aurită. Sunt cuminte, mamă, să ştii. Încă mai am biscuiţi, nu-mi trimeteţi mai mult de zece pachete. Am mâncat fără lăcomie şi fără să mă vadă ceilalţi, aşa cum mi-aţi dat de grijă. Mi-au ajuns foarte bine, chiar mi-au mai rămas. Am făcut o economie de trei pachete într-o lună. Aşa că totul e bine, nu vă faceţi griji. Vă pup pe toţi. ( Se aud chicoteli, râsete de copii. Devin stridente, apoi isterice. Pumni înfundaţi, icnete, gemete. Tăcere. Soldatul V stinge lumânarea şi se culcă.)

 

 

 

 

Tabloul III

 

 

(Acelaşi decor, aceleaşi personaje, aflate în aceeaşi postură ca şi în tabloul anterior. Soldatul I are degetele bandajate cu leucoplast. De afară pătrund în încăpere zgomotele unei instrucţii dure.)

 

Vocea severă: Drepţi!…Culcat!…Drepţi!…Culcat!…Târâş, înainteeee, marş!…Las că va arăt eu vouă, secăturilor! Explozieee nucleaaară din stânga!…Drepţi!…Culcat!…Drepţi!…Culcat!…Cu mine nu vă merge, beliţilor!…Plutooon, gaze!…Drepţi!…Culcat!…(încet-încet vocea devine tot mai lătrată) …Mascaaa pe figură!…Vă scot eu curiozitatea pe nas!…Drepţi!…Culcat!…Înainteee, marş!…(vocea se îndepărtează, iar în final se poate suprapune cu lătrăturile veritabile ale unui câine).

(Soldatul I coase de zor. Prinde vestonul de umeri, îl cercetează cu privirea. Soldatul II calcă preocupat. Din când în când verifică ascuţimea dungii. Soldatul III învârte acelaşi cerc de plastic pe arătător. Schimbă cercul de pe o mână pe alta. Apoi înlocuieşte cercul cu boneta. Se plictiseşte groaznic. Aruncă boneta în sus şi încearcă să o prindă direct pe cap. face mai multe încercări. Soldatul IV scrie o scrisoare pe genunchi. Soldatul V împinge aceeaşi valiză pe sub paturi; din când în când imită maşina miliţiei: ni-no, ni-no, ni-no…)

Difuzorul: Bună dimineaţa, stimaţi ascultători. Vorbind despre succesul polietilenei româneşti, un ascultător fidel ne scrie că este obligatoriu să amintim că din aceeaşi polietilenă s-au mai făcut conducte pentru irigare, "mosoare" de transformator, difuzoare de radioficare, plase pentru pescuit, funii şi parâme pentru nave şi multe alte obiecte care s-au comportat excelent în toate condiţiile. În sfârşit, acest polimer s-a dovedit foarte util şi în industria medicamentelor şi nu numai pentru a înlocui unele piese ale agregatelor, ci pentru a intra chiar în componenţa unor produse farmaceutice…

Soldatul III: (cântă, extrem de plictisit) Două babe crăcănate / făceau şcoala de karate…Două ba-be cră-că-na- teee / fa-ceau şcoa-la de ka-ra-teee…(schimbă ritmul) Două ba-be cră-că-na- teee / fa-ceau şcoa-la de ka-ra-teee…

Soldatul I: Mi-am bandajat degetele, mi s-a făcut rană…

Soldatul II: Ştii că avem şoareci?

Soldatul I: M-aş duce până la infirmerie…

Soldatul II: (preocupat cu călcatul) I-am auzit astă noapte…ronţ-ronţ, ronţ-ronţ, ronţ-ronţ…

Soldatul I: E a douăzeci şi treia oară când îmi cos petliţele…Mă ustură groaznic degetele.

Soldatul II: Si tot n-ai învăţat nimic.

Soldatul I: Nu ştiu ce mare scofală e de învăţat.

Soldatul III: (trece pe lângă cei doi, împingând valiza) Ni-no…ni-no…ni-no…

Soldatul II: Când se va plictisi de petliţe, se va lua de stema de la bonetă.

Soldatul I:  Crezi?

Soldatul II: (monoton) Şi când se va plictisi de stema de la bonetă, se va lua de nasturii de la veston…

Soldatul I:  Cred că totuşi exagerezi.

Soldatul II:  Şi când i se va face greaţă de nasturii de la veston, se va lua de…de dunga de la pantaloni…

Soldatul I:  Gata, încetează!

Soldatul II: Şi când se va plictisi de dunga de la pantaloni, se va agăţa de bocanci…

Soldatul I: Gata! Am spus gata!

Soldatul III: (cântă, la fel de plictisit) Două ba-be tran-spi-ra-tee / fă-ceau şcoa-la de ka-ra-tee…două ba-be co-co-şa-te / fă-ceau şcoa-la de ka-ra-teee… două ba-be des-tu-pa-te /fă-ceau şcoa-la de ka-ra-teeee…două ba-be o-pe-ra-teee / fă-ceau şcoa-laaa de ka-ra-teee…

Soldatul I: Totuşi, ce-i de făcut?

Soldatul II: Punem capcane…sau grâu otrăvit…Altfel ne trezim mâine-poimâine cu ei în pat.

Soldatul I: Lasă şoarecii…cu sergentul.

Soldatul II: Absolut nimic. Ai privirea inteligentă, şi gata!

Soldatul I: L-aş putea întreba…

Soldatul II: (întrerupându-l) Deja se vede că n-ai înţeles nimic, absolut nimic.

Soldatul I: Adică?

Soldatul II: Prima regulă: aici nu se pun întrebări, aici numai răspunzi.

Soldatul I: Şi a doua?

Soldatul II: A doua e mai importantă decât prima: să nu ajungi niciodată în situaţia de a fi întrebat ceva.

Soldatul I:  I-auzi…interesant! Şi a treia?

Soldatul II:  A treia e chiar mai importantă decât a doua: sergentul să nu-ţi ştie numele.

Soldatul I:  Să nu spui că există şi o a patra.

Soldatul II:  Ba, cum să nu. Ea e cea mai importantă dintre toate: superiorii habar să nu aibă că tu exişti. Să fii ca…cum să spun…

Soldatul I:  Ca o pată de culoare kaki, pe un fond kaki.

Soldatul II:  Exact!

Soldatul V: Ni-no…ni-no…ni-no…

Soldatul III: Două ba-beee con-sti-pa-teee / fă-ceau şcoa-laaa dee ka-ra-teee…două ba-beee re-fu-za-teee / fa-ceau şcoa-laa deee ka-ra-teee…două ba-beee vi-o-la-teee / fa-ceau şcoa-la deee ka-ra-teeee…

 

 

 

 

Tabloul IV

 

 

( Intră grăbiţi Soldatul VI, Soldatul VII şi Soldatul VIII. Comportament conspirativ. Undeva în spate, se înghesuie unii în alţii, şuşotesc. Se strâng în jurul unui pat. )

 

Soldatul VI: Ssst, să n-audă cretinoidul! (arată către Soldatul IV, care scrie în continuare la o scrisoare.)

Soldatul VII: Popândăul!

Soldatul VIII: Rozătorul!

Soldatul VI: Şi eu l-am văzut astă noapte…

Soldatul VIII: Ronţăia biscuiţi sub pătură.

Soldatul VII: Propun să-i căutăm perna de conserve ca pe găină de ou.

Soldatul VI: Hai, gata cu palavrele, la treabă!

Soldatul VIII: La treabă, la treabă…Dar cine scrie?

Soldatul VII: Cel ce întreabă, nu ştii regula?

Soldatul VIII: Eu scriu cu picioarele.

Soldatul VII: Vezi, dacă nu te-a plesnit peste mâini la timp…

Soldatul VIII: Să fii matale sănătos câte linii la palma am luat eu. Daca i-ar ieşi învăţătoarei atâtea bube, n-ar mai avea loc de-un vârf de ac.

Soldatul VI: Lăsaţi prostiile, să trecem la treabă.

Soldatul VII: Trebuia să ţi le strângă în menghină, îţi spun eu!

Soldatul VIII: Da, să mă pună să scot bile de rulment din borcanul cu acid clorhidric…

Soldatul VII: Şi după aia să te pună să-ţi lingi degetele.

Soldatul VIII: Brrr…eşti dereglat, tăticu'!

Soldatul VII: Da' nici cu mata nu mi-i ruşine!

Soldatul VIII: Aţi văzut elefantul acela kaki prin curtea unităţii?

Soldatul VII: (către Soldatul VI) Zi şi tu! De când îţi spun că-i lipseşte o doagă…(către Soldatul VII) Era sergentul cu stropitoarea, uda trandafirii tăticu', nu era nici un elefant.

Soldatul VIII:  Ba chiar erau mai mulţi elefanţi, dacă vrei să ştii!

Soldatul VII:  Eu cred c-ai intrat la duşuri tăticu', şi le-ai confundat.

Soldatul VIII: Punem pariu?

Soldatul VII: (îi vorbeşte prevenitor, ca unui bolnav psihic) Bine, bine…Vă credem, cum să nu…Vom lua toate măsurile să fie duşi înapoi la Grădina Zoologică. Dvs. vă veţi odihni un pic, veţi lua câteva pastiluţe inofensive şi veţi dormi până vă găseşte prinţul să vă dea un pupic.

Soldatul VIII: Vrei să-ţi arăt un elefant kaki?

Soldatul VII: (liniştitor, ca o mamă) Sigur, puişor…sigur…o să treacă…

Soldatul VIII: De ce nu pui pariu, ţi-e frică? 

Soldatul VII: Ai văzut tu elefant kaki, cum am văzut-o eu pe regina Angliei goală.

Soldatul VIII: Hai bă să ţi-l arăt, ca să nu mori prost! Fii atent aici! (îşi bagă mâinile în buzunarele pantalonilor şi scoate căptuşeala afară) Astea-s urechile…Să mai scot şi trompa?

Soldatul VII: (amuzat) Du-te naibii!

Soldatul VI: Dacă nu ne-apucăm de treabă, eu am plecat.

Soldatul VII: Stai bă, nu ştii de glumă?

Soldatul VI: Cine scrie?

Soldatul VIII: Ne trebuie un scris frumos, caligrafic…

Soldatul VI: Feminin…

Soldatul VIII: Da, feminin…Mai ales pe plic. Porcovanului îi place să pluseze când vede un scris feminin.

Soldatul VII: Să vezi ce figură o să facă!

Soldatul VIII: I-o tragem!

Soldatul VII: Cum vine shogunul? (îl imită, mers ţanţoş)

Soldatul VIII: (intrând în joc) Atenţiuneeee! (ia poziţie de drepţi)