Poesía

         Perdóname por haberte ayudado a comprender

         Que no estás hecha sólo de palabras.*

 

                                                        Roque Dalton

                                                         

 

 

Roque Dalton (1935-1975) a fost fiul unuia dintre faimoşii fraţi Dalton, bandiţi celebri, imortalizaţi şi de seria de benzi desenate "Lucky Lucke". Tatăl lui Roque, după o carieră strălucită de spărgător de bănci s-a retras din Kansas în El Salvador, unde şi-a multiplicat averea investind în plantaţii de cafea. De la tatăl său, Roque va moşteni pe lîngă numele de familie de reputaţie îndoielnică gustul pentru risc şi aventură. Membru al Partidului Comunist San Salvadorian, persecutat de regimul la putere, Roque Dalton şi-a petrecut o mare parte din viaţă în exil, (Mexic, Cuba, Cehoslovacia). Condamnat la moarte, (1960, 1965, 1975) şansa extraordinară care i-a venit în ajutor în două reprize, a treia oară îl părăseşte şi pe 10 mai 1975, trădat de proprii lui camarazi, Roque Dalton este executat.

Ca o floare sălbatică printre detaliile acestei biografii turbulente, poezia lui Roque Dalton, nu încetează să ne surprindă prin  prospeţimea ei delicată. În faţa poemelor lui Dalton orice discurs despre poezie angajată, raport dintre biografie şi operă, etc. devine imediat ridicol. Mai presus de toate, poemele lui Roque Dalton sunt vii şi  directe: pentru Roque Dalton, libertatea are culoarea ochilor iubitei.

 

 

 

1. Uitarea

2. Poeticus efficaciae

3. Noul născut

4. Pini

5. Vanitate

6. Femeie goală

7. La ceasul mic din noapte

8. Suflet naţional

9. Frica

10. Vară

11. Reflecţie în faţa oglinzii

12. Pentru o dragoste mai bună

13. Lady Ann (despre căsătorie)

14. Odihna soldatului

15. Ceea ce-mi lipseşte cel mai mult din Cuba

16. Permisie de spălat pe faţă

17. Din nou, închisoare

 

 

        Uitarea

        

        Azi noapte am visat că cineva îmi spune: dragostea ta a murit.

        Dragostea ta, fata pe care ai iubit-o atunci cînd erai tînăr,

cînd eraţi tineri,

A murit.

 

Într-un oraş rece din Sud

Unde parcurile sunt o imensă picătură de rouă

La ora cînd ceaţa e încă fecioară

Şi oraşul întoarce spatele

Sufletelor disperate

 

Şi a murit -îmi mai spuse- fără să-ţi rostească numele.

 

 

 

Poeticus efficaciae

 

Poţi aprecia

Statura morală a unui regim politic,

A unei instituţii politice,

A unui om politic,

După gradul de pericol

La care consimte

Cînd se lasă măsurat

De ochii unui poet satiric.

 

 

 

Noul născut

 

Frica nu este lucrul cel mai îngrozitor.

        Frica poate fi studiată ca o insectă

Sau ca pe o balegă

Scormonind-o cu un beţigaş.

 

Lucrul cel mai îngrozitor este să atîrni 

la capătul celălalt al balastului

Pe care marinarii îl aruncă peste bord

Într-un ropot de aplauze.

 

 

 

Pini

 

Călugărul verde

înălţîndu-şi prezenţa austeră

prin ceaţă

şi şuierînd la noapte

ca un suflet tulburat.

Mai departe,

loviturile monotone

ale tăietorilor de lemne.

 

 

 

Vanitate

 

Moartea mea va fi măreaţă.

 

Păcatele au să-mi lucească ca nişte bijuterii vechi

Cu irizaţia delicioasă a veninului.

 

Tot felul de arome îmi vor înflori pe mormînt

Versiuni adolescente ale bucuriilor

Şi tristeţilor mele secrete.

 

Poate unii vor spune că am fost loaial sau bun

Doar tu îţi vei aminti 

Cum te priveam în ochi.

 

 

 

Femeie goală

 

Îţi iubesc goliciunea

Pentru că goală mă absorbi prin toţi porii

Ca apa cînd îi plonjez între pereţi.

 

Goliciunea ta distruge orice limită cu căldura ei

Deschide toate porţile ca să te cunosc

Mă ia de mînă ca pe un copil rătăcit

Care în tine îşi ostoieşte vîrsta şi întrebările.

 

Îţi respir pielea şi o absorb, sărată şi umedă,

Pînă cînd devine universul meu, credo-ul ce mă hrăneşte,

Lampa aromată ce o înalţ noaptea

Cînd dorinţele-mi latră la mine.

 

Cînd te dezbraci în faţa mea cu ochii închişi

Încapi toată în paharul pe care-l duc la buze,

Încapi toată în mîinile mele ca pîinea de care mi-e foame

Încapi toată sub mine mai exact decît propria-mi umbră.

 

Ziua cînd vei muri am să te îngrop goală

Astfel încît să intri în pămînt curată

Astfel încît să pot să-ţi sărut pielea pe drumuri

Şi să-ţi pieptăn părul în fiecare rîu.

 

Ziua cînd vei muri am să te îngrop goală

La fel cum renaşti acum între coapsele mele.

 

 

 

La ceasul mic din noapte

 

Cînd vei afla că am murit nu-mi spune numele

Pentru că altfel moartea şi pacea vor mai trebui să aştepte.

 

Vocea ta, clopoţelul simţurilor mele, va forma

Raza subţire de lumină pe care ceaţa mea o va căuta atunci.

 

Cînd vei afla că am murit, spune alte cuvinte,

Spune floare, albină, lacrimă, pîine, furtună.

 

Nu-ţi lăsa buzele să-mi găsească cele unsprezece litere.

Acum dorm, am iubit, mi-am cîştigat tăcerea.

Nu-mi spune numele cînd vei afla că am murit:

Căci voi ieşi din iarbă şi pămînt după vocea ta.

 

Nu-mi spune numele, nu-mi spune numele

Cînd vei afla că am murit, nu-mi spune numele.

 

 

 

Suflet naţional

 

Ţară dezmebrată, îmi luneci

În sînge ca o pastilă de cianură.

Cine eşti tu mişunînd de stăpîni

Ca o căţea care se scarpină de pomul

pe care a urinat? Cum să-ţi suport sloganurile şi gesticulaţiile

-de fată cu miros de sculament- ştiind că acum eşti îmbrăcată

doar în saliva celui care te-a violat?

Mai e cineva care să-ţi mai suporte meschinăria?

Cineva pe care mai respecţi şi care te mai protejează?

Cum să îţi mai spun acum cînd-zdrenţuită toată-

întregul tău viitor respiră doar noroi?

Cine eşti tu decît ceata asta de maimuţoi cu pistoale,

păstori de chei şi ură, care-mi bagă lanternele în ochi?

M-am săturat de tine frumoasa mea adormită

Mamă împuţind noaptea cu temniţele tale:

Sunt măcinat de toată munca în zadar

Toată veghea asta l-a transformat pe fiul cel bun în dezertor

Pe puştiulică de odinioară într-un cadavru mort de somn

Şi pe băiatul de treabă într-un borfaş.

 

 

 

Frica

 

lui Julio Cortazar

 

Un înger singuratic pe vîrful unui ac

Aude pe cineva urinînd.

 

 

 

Vară

 

Simt pe piele arsurile

("Sunt la un port depărtare")

verii înalte

veninul şarpelui îşi coace

legea secretă,

sîngele lucrurilor

atîrnă greu.

Gărzile discută despre femei,

Îşi ung puştile,

Cîntă...

 

Iar eu mişun

De păduchi...

 

 

 

Reflecţie în faţa oglinzii

 

Străine:

Ţi-ai făcut inima să alerge prea repede

Fără s-o eliberezi din lanţul obişnuinţelor.

 

Nu era chiar virgină

Dar poţi jura că n-a făcut-o de prea multe ori:

Cu toate astea

Notează cu atenţie această propoziţie

Drept aici, sub nas:

Data viitoare cînd te mai îmbeţi

Nu mai striga că suspiciunea ta

O încoronează regina curvelor.

 

Aminteşte-ţi bine, bine de tot:

O iubeşti mult,

aminteşte-ţi:

o iubeşti.

 

 

 

Pentru o dragoste mai bună

 

                                         "Sex is a political condition" Kate Miller

 

Nimeni nu neagă că sexul

Nu ar fi condiţia vieţii de cuplu:

De aici, desigur, tandreţea şi ramurile ei sălbatice.

 

Nimeni nu neagă că sexul

Nu ar fi o condiţie domestică:

De aici, copiii,

Nopţile în comun,

Şi zilele împărţite.

 

Nimeni nu neagă

Că sexul nu ar fi o condiţie economică.

E de ajuns să menţionezi prostituţia,

Moda, rubricile din ziare adresate numai ei

Sau numai lui.

 

Problemele apar cînd o femeie spune

Că sexul ar fi şi o condiţie politică.

 

Căci dacă o femeie spune

că sexul este o condiţie politică

ar putea să se oprească din a mai fi doar o femeie în sine

şi ar putea să devină şi o femeie pentru sine

proclamînd femeia din femeie

bazată pe umanitatea

şi nu pe sexul ei,

înţelegînd că magicul deodorant cu miros de lămîiţă

este fabricat de aceeaşi firmă care produce şi napalm

înţelegînd că munca din casă este şi munca clasei sociale

din care face parte casa respectivă,

înţelegînd că diferenţele dintre sexe

sunt mult mai strălucitoare în

profunzimile nopţii de dragoste

cînd toate secretele care ne susţin măştile

se desfac şi dispar.

 

 

 

Lady Ann (despre căsătorie)

 

Paradisul orb al societăţii:

Un bărbat şi o femeie îşi ating pleoapele

În timp ce încep să-şi compare corpurile

Cu restul lumii naturale.

 

Dar noaptea coboară rapid

Şi trebuie să părăsească scena.

Intră în casa luminată pe uşa de la bucătărie

Fiecare jurîndu-şi tainic

Că veninul din sine îl va neutraliza pe al celuilalt.

 

Şi aşa trec secolele, rînd pe rînd.

 

 

 

Odihna soldatului

 

Morţii se înmulţesc pe zi ce trece.

 

Erau mai uşor de manipulat înainte:

Le puneam ghirlande de flori la gît

Îi inundam cu laude şi o listă lungă de onoruri:

Îi înmormîntam în cimitirul eroilor

Printre umbre nobile

Sub o placă de marmură sinistră.

 

Mortul a făcut contract să fie pomenit:

Să mai îngroaşe o dată rîndurile

Să mai mărşăluiască o dată în cadenţa muzicii tale de defilare.

 

Dar stai puţin:

De atunci

Morţii s-au schimbat.

 

Sunt mai sarcastici acum

Pun întrebări.

 

Cred că în fine au realizat

Că sunt mai numeroşi decît noi pe zi ce trece.

 

 

 

 

Ceea ce-mi lipseşte cel mai mult din Cuba

 

 

"ca persoană, celălalt a devenit o necesitate..."

Karl Marx

 

 

"Clasicii sunt interesanţi",

blasfemia mea de ieri, după ce am văzut Romeo şi Julieta.

 

Astăzi raţia cotidiană de roşii a fost crescută

Şi nişte roţi enorme de caşcaval şi-au făcut apariţia pe piaţă.

 

O mulţime de pîine, ouă, orez şi fasole

Plictisitoare ca o cascadă.

 

Lipsurile te fac să flămînzeşti mental şi

Te aduc cu picioarele pe pămînt obişnuia să zică Flores cel Gras.

 

Dar cu niscai peşte şi două-trei friptane

O să terminăm săptămîna cu brio.

 

 

Ceea ce-mi lipseşte cel mai mult din Cuba

Eşti tu.

 

 

 

Permisie de spălat pe faţă

 

N-am înţeles niciodată ce este un labirint

Pînă cînd, faţă în faţă cu mine,

M-am căutat prin oglinda

Ciobită şi pătată şi m-am bărbierit.

 

Pentru că aici suntem mai mult decît noi înşine:

La capătul aerului şi al soarelui:

Îmbrăcaţi în sînge, gratii şi pereţi;

Fiii mucegaiului, duhorilor şi şobolanilor.

 

 

 

Din nou, închisoare

 

Închisoare din nou, fruct întunecat.

Chiar acum pe străzi şi în încăperile oamenilor, chiar acum cineva se plînge de dragoste sau compune nişte muzică sau citeşte ştirile despre vreo nouă bătălie petrecută sub cerul Asiei. În rîuri, peştii îşi cîntă şi ei nedumerirea despre ocean, imposibil vis, prea frumos pentru a fi adevărat.

(Mă refer la acea specie de peşti numită Liliac Negru, -ei sunt de fapt albaştri- din ţepii cărora nişte băştinaşi rapizi şi violenţi extrag un parfum extrem de durabil).

Şi obiectul cel mai naufragiat sau mai pus la zid din lume este mai puţin prizonier decît sunt eu acum.

(desigur, posesia unui căpeţel de creion şi a unei hîrtii-şi a poeziei,- demonstrează că unui principiu universal şi găunos făcut să fie scris întotdeauna cu majuscule gen: Adevărul, Dumnezeu sau Necunoscutul- i-a căşunat pe mine într-o bună zi şi m-a aruncat în hruba asta, totul, bineînţeles, doar pentru oportunitatea de a produce aceste rînduri.

Şi totuşi, să fiu sincer, mai degrabă aş prefera o plimbare pe

la ţară.

Chiar şi fără cîine.)

 

*poezie

iartă-mă că te-am ajutat să înţelegi

că nu eşti făcută numai din cuvinte

 

 Notă introductivă şi traducere din limba

spaniolă de Paul Doru Mugur