1.    Migdale

2.    Mere ţigăneşti

3.    Film   

4. Savură

5. Pīndind

6.    Cine

 

 

 

 

Migdale

Am venit pe lume să caut dragoste

şi m-am zbătut pentru asta

orbitele de nenumărate ori mi s-au īnvineţit

pentru asta

şi vrejurile uscate ale mai vechilor părăsiri

s-au cīrpit īntr-o colibă

apoi īntr-o casă mai mare

apoi īn apartamentul de-alături unde

un bărbat īşi bate nevasta

 

şi-am plīns pentru dragoste

 

īn nodulii revărsaţi ai atītor seri

m-am răsucit pe īntunericul pernei

scos la lumină de sticla unei afumate lămpi

            şi tīnjeam după ea ca după o boală

            şi credeam că iubirea-i doar o mīncărime

            care erupe aşa, doar la unii erupe

            ca ziua şi locul naşterii

            printre fişele cartonate de la dispensar

 

am săpat adīnc cu hīrleţul

am dezvelit gropile de var pentru

                                  noile īncăperi

am bătut piroane īn fiecare loc

unde ar fi putut fi cineva pentru mine

unde s-ar fi găsit cineva pentru mine

 

ca un trup plin cu eczeme

m-am ascuns sub pojghiţa de fetiţă cuminte

sub straturile de picăţele ale rochiţei

aşteptīnd străinul să vină

                nu bărbatul, nu femeia

                dar cu măruntaiele şiroind de iubire

                cu oasele pieptului crăpate de dragoste

 

de aceea, mamă, stai mai mult cu mine

de aceea, fraţilor, uitaţi-vă mai des īnspre mine

de aceea, iartă-mă tată, căci despre tine e altfel

de aceea, prietenelor, nu vă rīdeţi de mine

şi voi, puţinii mei bărbaţi, uitaţi tăria sīnilor

moliciunea devoratoare a coapselor

sfīrşitul de mortar al fiecărei după amiezi

de pe-atunci īmpăturită cu grijă

 

şi tu, iubitul meu, mută-te definitiv

īntre pereţii de bīrne negeluite ai inimii mele

 

Mere ţigăneşti

Am fost o dată la Măgura

printre dealurile ca o carpetă

neīndemīnatic cusută

 

macazurile unsuroase n-au răsunat

pietrele dintre linii nu şi-au făcut degetele praştie

iar streşinile roşii

puntea de lemn clătinīndu-se

n-au respirat pentru prima oară atunci

 

hīrīitul astmatic al apei

n-a scăpat dintre maluri spre mine

căci vorbele abia le stīlceam

şi gaşca paşilor unduia de culori

 

prin praful cu zimţi de urzici

pe līngă pīrīul aproape secat

de toamna hrănind gingiile stīncilor

am ajuns la bunicii aceia tineri

la bunicii mei īncă tineri

adăugīndu-şi o nouă casă

īnvelindu-se-n asprimi de savură

acoperite cu lungi scīnduri

 

iar amintirea-i aşa:

un dreptunghi zgīriat de film

şi-apoi īncă unul, şi-apoi altul

cu imensităţile primilor oameni

īnvīrtoşindu-se īntr-o poveste cu stīne

cu trenurile dintīi scrīşnind din măsele

 

īntr-o istorie fără mine

printre tălpile lor abandonată

 

eu uitată pe ţesătura murdară a podelei

eu o poleială de piele şi mere ţigăneşti

eu negăsindu-mă

dar cu zīmbetul lor dănţuind

cu urieşenia vocilor lor

īntr-o disperare grijuliu croşetată

 

eu pe o policioară cu farfurii de aluminiu

alungīndu-mă tot mai la vedere

din ce īn ce mai insuportabil

la īnceţoşata vedere de după

 

Film

Am rămas pe podeaua aceea

de cīrlionţi aurii

şi noduroase falange

 

cu arcada spartă de trepte

īn tifonul de vişine dulci am rămas

 

īn tocul ferestrei cu stupi şi agrişe

culoarea părului s-a stins

şi iernile umflate de rumeguş

una după alta au tulburat cunoscuţii

                nu-şi mai spuneau ziua bună

                nu se mai opreau de la tren

 

hainele fīlfīitoare s-au strīmtat

pulpele băieţoase au căzut

īn drumul spre stadion

īn bătrīneţea zdruncinată a mrenelor

prinse cu mīna

 

şi amintirile au īnceput

ca o fustă plisată

din ele īnsele să se hrănească

dinţii de lapte şi i-au scuipat

īn crusta calcaroasă a vremii aceleia

īn ruşinea dintīi puţind a urină

şi părăsire

 

căci am rămas

 

Savură

Toate zilele aveau consistenţă de clopot

ca ţelina pe răzătoare

cădeau de pe uliţele Ştezei

cu ţigani şi fierăstraie isterizate

se izbeau drăgăstos de geamul

cīt un bloc de desen mai mare

pe unde īşi zornăia talerii lustruiţi

                        lumina

 

cădeau īn rotunjite duminici

iubindu-se pervers cu lumina

 

şi-mi plăcea lumina

măturīnd camera īntr-un loc pătrăţos

“ stai pe locul acela,

stai paralizată pe locul acela

căci īn el oricum īntotdeauna vei sta”

 

dar locul se-acoperea pe la prīnz

cu crestele tălpilor de cauciuc

cu noroiul de bocanc sau de cizmă

şi rochiţa rărită se umplea de pete

fantomele orbitoare zdrobeau zarzavatul

plopii cu viespi şi miez neajuns

buba aprinsă de jar

rostogolindu-se ca un īnecat

tot mai flămīndă spre apus

 

“stai pe locul acela, stai!...”

 

şi aburii evadau de prin oale

şi fumul puştesc scria pe tavan

şi cotoarele de varză semănau cu o poză

                o fetiţă oglindindu-se īntr-un ciob

                o fetiţă pīndindu-şi mama īntr-un ciob

                şi fraţii sporovăitori

                şi īndepărtaţii vecini

 

“stai cuminte acolo, pe locul acela stai!...”

 

iubind nemişcată acele duminici

 

Pīndind

Cine era Radu, cine era Floarea,

cine era Filimon,

iar mai apoi, după mine, Ion cine era?

 

ce īnsemna primăvara

cu noroiul boindu-se-n curte

printre petele zăpezii risipite ca surcelele?

 

ce era şiragul acela

de ulcele şi crătiţi

de magiun şi dude necoapte

de zi şi noapte pecetluind coapsele anilor

de mama şi tata printre maşinuţele delabrate

pe care nimeni nu ni le cumpăra?

 

ce era foamea cu ochii strīns lipiţi

difuzorul hīrīind după fiecare prīnz

īn care plecaseră toţi

şi trupul meu īngust se chircea

īn fălcile liniştii

īn groaza lumii sfīrşite

a oamenilor dispăruţi unul cīte unul

īn complicatele maşinării de tăiat lemnul

īn crăpatele pīlnii

de īmpreunare a norilor?

 

ce era văzul meu

pătat ca pielea de broască rīioasă?

 

şi primitele haine deja īmbrăcate

de ce-mi păreau īmpletituri de scaieţi?

 

                        ca-ntr-un şifonier

                        īncremeneam īn singurătate

                       ştiind că nu se va sfīrşi

                       ştiind că niciodată nu se va sfīrşi

 

şi aşezatul pe prag se făcea una

cu scotocitul printre cotiturile uliţii

 

Cine

Ziua īşi lepăda lenjeria

pe cīnd mă desprindeam de peretele umed

        ca un fetus mă hrănisem cu varul mucegăit

        ca un cīine flămīnd dosisem sub unghii

        căldura trupurilor

                 mai multe adormite-n acelaşi pat

 

ca un frate de-al meu, ca un băiat

visasem

şi crezusem că nimic nu ne desparte

unii cu alţii sīntem aceiaşi

                        la n-e-s-f-ī-r-ş-i-t

 

fată sau băiat

 

eu purtam pantaloni albaştri

ei purtau pantaloni mai mari

                tot albaştri

 

eu aveam pieptul drept

străbătut ici, colo de coaste

aidoma cu oasele lor subţiate

 

cu ei aceiaşi pistrui īmbrăcam

īn lumea dosită sub pistrui rotunjiţi

īn neīnsemnata putere din braţe

sau sternul īngust de fată-băiat

 

cu toţii īmpărţeam o mīncare acrită

sub pirita spartă a amiezii

īn acelaşi joc al ierbii căzute

peste frica durdulie de tata

peste mine fată

peste mine băiat

 

doar părul īncīlcit īmi era

părul isterizat sub soda dimineţilor

din care pieptenele usturător muşca

 

căci, vai, īnvăţasem deja care

mi-e numele

                        la n-e-s-f-ī-r-ş-i-t

                                                        numele...

 

Poeme din volumul Nordul de Ioana Nicolaie 

(īn curs de apariţie)