DANCING IN THE FLASH

 

de Ştefan Caraman

                

                                                

 

 

PERSONAJE :              FEMEIA

                              AGENTUL

                             REPORTERUL

                              CAMERAMANUL

                              UN MILITAR

                              AL DOILEA MILITAR

                              AL TREILEA MILITAR

                              OFIŢERUL

                              PREOTUL

                              DASCĂLUL

                              FEMEIA ÎN NEGRU

                              UN BĂRBAT

                              ALT BĂRBAT

                              MORTUL

                              UN CURIOS

 

                                               

 

 

 

                                                ACTUL I

 

 

(pe mijlocul scenei este reprezentat un cimitir - o mică movilă acoperită cu cruci; cimitirul este încercuit de un gard mai mult schiţat; printre cruci se află un număr de şapte cadavre în picioare care se rotesc în cerc, în linişte, dînd impresia că dansează; cadavrele sînt în diferite stadii de putrefacţie, au diverse infirmităţi, hainele lor sînt, de asemenea, putrezite; asupra lor este proiectată o lumină difuză, restul scenei fiind acoperită de întuneric; pe tot parcursul spectacolului se va auzi o muzică persistentă iar spectatorii vor avea impresia că aceasta provine de undeva din cimitir; este obligatorie muzica promovată de casa E.C.M.; sugestii pentru muzică : Eberhard Weber, David Darling, Ketil Bjornstadt, Terje Rypdal; după ridicarea cortinei, lumina se amplifică progresiv şi se aude cîntatul cocoşilor - e dimineaţă; prin faţa cimitirului se distinge acum un drum, sau o stradă ; din culise apare o femeie în vîrstă plimbîndu-şi căţelul; este concentrată asupra animalului şi nu observă mişcarea cadavrelor decît atunci cînd ajunge în dreptul movilei; observîndu-i se opreşte brusc, are un moment de stupefacţie, după care începe să strige isterizată; fuge înapoi abandonînd cîinele; după o vreme aceeaşi femeie intră în scenă însoţită de un agent de stardă; agentul înaintează prudent; în spatele lui femeia se adăposteşte într-o atitudine aproape comică; agentul se apropie de gardul cimitirului şi urmăreşte intrigat mişcarea cadavrelor; toate replicile personajelor vii trebuie să pară ireale, adevărat este doar ceea ce se întîmplă în cimitir)

 

FEMEIA (arată cu degetul către cadavre) : Aţi văzut …? Aţi văzut…? Credeaţi că sînt nebună… uite că n-am înebunit… morţii au ieşit din mormintele lor… a venit Apocalipsa !

 

AGENTUL : Cine  ?

 

FEMEIA (uimită) : Apocalipsa !

 

AGENTUL : A-ha ! Unde ?

 

FEMEIA : NU !!!  Domnule, Apocalipsa nu se vede; Apocalipsa înseamnă sfîrşitul lumii.

 

AGENTUL : Nu cred; poate fi vorba de o farsă - s-au mai întîmplat astfel de lucruri…

 

FEMEIA : Farsă !?! Domnule, am impresia că vă bateţi joc de mine. Vă reamintesc că am plătit şi plătesc taxe mari ca dumneavoastră să vă faceţi datoria, iar datoria dumneavoastră este să ne apăraţi. Pe noi, cetăţenii onorabili ai oraşului…

 

AGENTUL : Datoria mea, doamnă, este să nu mă pripesc. Regulile noastre sînt foarte clare, iar încălcarea lor mă poate costa libertatea.

 

FEMEIA : Ce reguli, domnule, ce reguli ? Ăştia au ieşit la sprafaţă şi dumneata îmi vorbeşti mie de reguli ? Dacă invadează oraşul ? Dacă ne omoară ?

 

AGENTUL : Sincer să fiu, nu prea ştiu ce să fac. N-am fost niciodată instruit cum să mă comport la vederea unui mort, ca să zic aşa, viu. V-au făcut vreun rău ? V-au ameninţat într-un fel sau altul ?

 

FEMEIA : Cine ?

 

AGENTUL : Ăştia… morţii.

 

FEMEIA : Ei aş! Au mai apucat ?

 

AGENTUL : Atunci ?

 

FEMEIA : Atunci ce ?

 

AGENTUL : Doamnă dragă, mort sau viu, cetăţeanul are dreptul de a nu fi deranjat atîta vreme cît respectă legea. Domnii de colo nu fac altceva decît să se învîrtă. E drept nu arată tocmai a cetăţeni, dar…

 

FEMEIA(exasperată) : Domnule… simt că înnebunesc... Eu îţi spun că morţii au ieşit din morminte şi dumneata o dai cu legea. Sfîrşitul lumii… am să mă plîng şefului dumneavoastră…

 

AGENTUL (oarecum impacientat) : Doamnă, doamnă, să nu faceţi asta!  Doamne Dumnezeule, asta îmi mai lipsea - o reclamaţie. Haideţi să ne mai gîndim, să mai cîntărim…

 

FEMEIA : Ce să mai cîntărim, domnule, ce să mai cîntărim ? Treceţi la acţiune; la fapte!

 

AGENTUL : Să trec la acţiune…

 

 

FEMEIA : Dovediţi-mi că sînteţi, înainte de toate, un bărbat adevărat.

 

AGENTUL : În rest, le aveam pe toate…

 

FEMEIA : La atac !

 

AGENTUL (se adresează grupului de cadavre) : Domnilor… alo, băieţii… se aude acolo ? (nu este băgat în seamă)

 

FEMEIA : Aşa, aşa…

 

AGENTUL (încurajat, loveşte cu bastonul în palmă) : N-am mai băgat de multă vreme pe cineva la mititica; s-a cam făcut frig pe acolo… ia, hai, încolonarea şi acasă, altfel vă bag la bulău… (nu este băgat în seamă) Hopa ! aici avem de-a face cu recalcitranţi ( scoate brusc pistolul şi îl îndreaptă asupra lor;strigă) sînteţi arestaţi ! mîinile la ceafă ! (nu este băgat în seamă) sînteţi arestaţi ! Voi n-auziţi, fir-ar mama ei a dracului de treabă !?! (nu este băgat în seamă; trage un foc în aer, dar nu este băgat în seamă)

 

FEMEIA : Aţi văzut ? Aţi văzut ? Oameni fãrã Dumnezeu…

 

AGENTUL (introduce teatral pistolul în teacă) : Doamnă, sînt dezolat. Toate metodele permise de lege s-au epuizat. De aici încolo cred că nu mai ţine de competenţa mea.

 

FEMEIA . Cum adică ? Îi lăsaţi în pace ? De ce nu trageţi ?

 

AGENTUL : Pentru că nu fug…

 

FEMEIA : Atunci mergeţi acolo şi puneţi-le cătuşele.

 

AGENTUL : Nu am decît o pereche.

 

FEMEIA : Atunci arestaţi numai unul…Cel care e şef…

 

AGENTUL : Care ?

 

FEMEIA : Nu ştiu… acela… care e primul.

 

AGENTUL : Se învîrt în cerc…

 

FEMEIA : Atunci luaţi unul la nimereală…

 

AGENTUL(temător) : Eu ştiu dacă e bine ?

 

FEMEIA : Legea vă conferă acest drept.

 

AGENTUL : Pot angaja oricînd un avocat… mai degrabă este o situaţie fără ieşire.

 

FEMEIA (reproşator) : Spuneţi mai bine că vă este frică…

 

AGENTUL(se face că nu aude această ultimă replică) : Voi merge la secţie şi îmi voi anunţa superiorii. Ei vor şti ce să facă.

 

FEMEIA : Bine, dar eu ? Eu ? Ei m-au văzut, acum mă cunosc. Nu mai am nici o siguranţă…

 

AGENTUL : Sincer să fiu, după cum arată, nu prea văd ce pericol pot constitui pentru societate, dar… în sfîrşit (se întoarce şi pleacă)

 

FEMEIA (se agaţă de el) : Dar… domnule agent !… domnule agent !… (ies)

 

 

 

 

 

                                        ACTUL II

 

 

( morţii se învîrt în legea lor; aceeaşi muzică; toate scenele vor avea acelaşi decor; de data aceasta intră în scenă un grup format dintr-un cameraman, un reporter, un agent, curioşi; toţi discută aprins, în jurul a ceea ce se întîmplă în cimitir, dar păstrează o distanţă respectabilă; toate replicile personajelor vii trebuie să pară ireale, adevărat este doar ceea ce se întîmplă în cimitir)

 

REPORTERUL : Rudi, gata ?

 

CAMERAMANUL(meştereşte ceva la cameră): Numai o secundă… nu ştiu ce dracului!…

 

REPORTERUL : Grăbeşte-te pînă nu vin ceilalţi…

 

CAMERAMANUL : Mă grăbesc, mă grăbesc…

 

REPORTERUL : Ce are ?

 

CAMERAMANUL : Habar n-am… probabil bateria… nu ştiu…

 

REPORTERUL : Sînt pe cale să fac o criză de nervi…

 

CAMERAMANUL : Linişteşte-te amice, îi dau eu de cap.

 

REPORTERUL : Cînd, la anul ? Parcă vezi că îi apucă pe ăştia dorul de subsol şi dispar. Să ştii că dacă pierd reportajul ăsta…

 

CAMERAMANUL : Nu pierzi nimic, o să vezi…

 

REPORTERUL : La dracu’!…

 

     (intervine un agent)

 

AGENTUL : Domnilor nu aveţi voie să filmaţi.

 

REPORTERUL : Ce ?

 

AGENTUL : Ordinul primarului…

 

REPORTERUL : Lumea asta s-a umplut de tîmpiţi…

 

CAMERAMANUL (continuă să repare) : Îţi dau eu de cap, bestie…

 

AGENTUL  : Vă rog să degajaţi…

 

REPORTERUL : Nu plec nici dacă arunci cu napalm…

 

AGENTUL  : Domnule reporter nu mă obligaţi să recurg la măsuri extreme; haideţi degajaţi zona (către toată lumea) Toată lumea să se retragă, ordinul primarului.

 

UN CURIOS : Şi dacă nu vrem… ?

 

AGENTUL : Dumneata să taci. Eşti doar un curios.

 

REPORTERUL (miroase situaţia) : Da… şi dacă nu vrem (către public) Domnilor a venit vremea să luăm atitudine. În oraşul nostru se întîmplă un fapt nemaiîntîlnit şi măria sa domnul primar, ne invită să degajăm zona. (către agent) Putem ştii şi noi de ce ?

 

UN CURIOS : Aşa e !

 

AGENTUL  (imperturbabil) : Ordinul primarului.

 

UN CURIOS : Şi dacă nu vrem ?

 

CAMERAMANUL : Gata !

 

AGENTUL  : Poftim ?

 

CAMERAMANUL (nu-l bagă în seamă) : Gata şefu’, am imagine.

 

REPORTERUL : Bagă !

 

AGENTUL  (se repede către cameraman) : Dacă am spus că nu e voie să filmaţi, nu filmaţi !

 

CAMERAMANUL : Dacă te atingi de camera asta îţi dau cu ea în cap.

 

AGENTUL  : Iar eu te umflu imediat pentru ofensă adusă autorităţii.

 

REPORTERUL (către cameraman) : Ce mai stai ?

 

CAMERAMANUL : Mă încurcă ăsta…

 

REPORTERUL : Ia-l în cadru…

 

CAMERAMANUL (ridică camera şi începe să-l filmeze pe agent; acest brusc ia un aer marţial şi se linişteşte; dar nu iese nici o clipă din raza de acţiune a camerei; din cînd în cînd face cu mîna) L-am luat…

 

UN CURIOS ( se insinuează şi el în faţa camerei şi face cu mîna) : Mama !

 

REPORTERUL (se alătură agentului şi curiosului  încercînd să ocupe cadrul, dar este împiedicat; începe totuşi să vorbească) Jimi! Mă auzi ? Jimi… (pauză în care i se răspunde în căşti) Jimi sînt gata să transmit… (pauză în care i se răpunde) Zice că nu avem voie să filmăm, cică e ordinul primarului…(ascultă) Aşa i-am spus şi eu…

 

AGENTUL (priveşte spre cameră, ca o vedetă) : Vă rog să degajaţi; începînd de astăzi zona intră în supraveghere specială…

 

UN CURIOS (cu ochii ţintă la cameră) : Şi dacă nu vrem ?

 

AGENTUL  : Altă întrebare nu ai ?

 

REPORTERUL (în cască) : Ce dracului să-i fac ? Vrei să intru la bulău ?

 

AGENTUL  : Nimeni nu are voie să intre decît cu autorizaţia municipalităţii…

 

REPORTERUL : Parcă e un robot (rîde nervos)

 

UN CURIOS (cu ochii la cameră) : Noi, plătitorii de impozite, ne declarăm nemulţumiţi de modul în care autorităţile…

 

REPORTERUL : De unde dracului ai mai venit şi dumneata ?

 

UN CURIOS : E dreptul meu la liberă exprimare…

 

AGENTUL  (îl împinge pe curios) : Nu vezi că nu mai e loc… ?(către cameră) Toată lumea se retrage… imediat…

 

UN CURIOS ( se retrage dar face cu mîna camerei): Şi dacă nu vrem ?

 

REPORTERUL : Parcă e un robot (rîde nervos; brusc devine atent la ceea ce i se transmite în cască) : Jimi nu-mi face asta !… e reportajul meu… cu ăsta iau un premiu la anul, nu mă sabota… (ascultă)

 

CAMERAMANUL : Ce fac ?

 

REPORTERUL (către cel din cască) : Eşti o bomboană… (către cameraman) Stop!

 

CAMERAMANUL (lasă camera jos) : Dacă zici tu…

 

REPORTERUL (îl trage pe agent deoparte) : Şefule… cum să-ţi spun… hai să ne mai gîndim, să mai medităm… cît ? 100 ? 200 ?

 

AGENTUL  : Adică mă mitueşti ?

 

REPORTERUL (ironic) : Nu, tocmai fac un act de caritate; în sfîrşit… şefule. Ce zici dacă te bag la ştirile de seară, a ? Vedeta zilei, imaginea municipalităţii, avansare, prime, vacanţă… ei?

 

AGENTUL  : Păi…

 

REPORTERUL : Ei ? (agentul dă din cap; se adresează cameramanului) Rudi, pe cai !

 

CAMERAMANUL (ridică camera dar o lasă imediat jos) : Ce dracu’!…

 

REPORTERUL : Ce mai e ?

 

CAMERAMANUL : Nimic, nimic…

 

REPORTERUL (urlă) : Cum nimic !?! Morţii ma-mii ei de cameră ! Am să te concediez… adunătură de incompetenţi !

 

CAMERAMANUL (îi trînteşte camera în braţe) : Atunci filmează tu. Iar la final bagă-ţi-o în cur.

 

REPORTERUL : Rudi, stai!… Unde dracului pleci ?

 

CAMERAMANUL (îi răsunde cu spatele) : Eu mi-am satisfăcut curiozitatea, i-am văzut. Mare brînză - nişte cadavre dansînd nepăsătoare. Nu eşti mai bun…

 

REPORTERUL : Rudi dacă pleci…

 

CAMERAMANUL : Prietene eşti jalnic; mă faci să vărs.

 

AGENTUL (îşi scoate cascheta şi îşi aranjează părul) : Cînd începem ?

 

REPORTERUL : Ce anume ?

 

AGENTUL : Emisiunea ?

 

REPORTERUL : Ştii ceva ? Te bag în mă-ta !

 

AGENTUL  : Degajaţi zona imediat ! Cine nu se supune ordinului va fi arestat. (toţi se îndepărtează, inclusiv reporterul care înjură de mama focului)

 

 

 

 

 

                                        ACTUL III

 

 

 

(acelaşi decor, aceleaşi cadavre dansînd în legea lor; aceeaşi muzică; cimitirul este păzit de trei  militari; aceştia stau oarecum dezordonat, unul în picioare, ceilalţi pe jos; toate replicile personajelor vii trebuie să pară ireale, adevărat este doar ceea ce se întîmplă în cimitir)

 

UN MILITAR (celui de lîngă el) : Fane, dă şi tu o mahoarcă…

 

AL DOILEA MILITAR : Ziceai că te laşi…

 

UN MILITAR : De mîine.

 

AL DOILEA MILITAR (scoate o ţigară, o întinde) : Na…

 

AL TREILEA MILITAR : Mai ai una ?

 

AL DOILEA MILITAR : Mai sînteţi ?(îi oferă şi acestuia o ţigară; le aprind şi trag adînc în piept)

 

AL TREILEA MILITAR (priveşte fumul) : Viaţa e ca un fum.

 

UN MILITAR (ironic) : Ba a mă-tii! (rîde)

 

AL DOILEA MILITAR : De ce îl înjuri ?

 

UN MILITAR : E prea deştept (rîde)

 

AL TREILEA MILITAR : Nu mă supăr pe el, lasă-l…

 

AL DOILEA MILITAR : Îl las, Îl las…

 

UN MILITAR (priveşte lung către dansul cadavrelor) :  Ce idee mi-a venit…!

 

AL DOILEA MILITAR : Dovada clară că ai creier…

 

AL TREILEA MILITAR : Toţi oamenii au creier…(nu i se răspunde, dar este privit cu ironie; pentru puţină vreme) În sfîrşit, este doar o prezumţie.

 

UN MILITAR (ridică arma la ochi şi ţinteşte către grupul mortuar) : Care din ei ? (al doilea militar rîde)

 

AL TREILEA MILITAR (impacientat) : Ce vrei să faci ?

 

UN MILITAR : Puţin curent…

 

AL DOILEA MILITAR : Poate învie vreunul.

 

UN MILITAR : Pe care ?

 

AL DOILEA MILITAR : Sau poate moare… (încep să rîdă, mai puţin al treilea militar)

 

AL TREILEA MILITAR (primului) : Seceta a ucis orice boare de vînt.

 

UN MILITAR (lasă pentru moment arma jos) : Cum ?

 

AL TREILEA MILITAR : Tactici de diversiune, capitolul “cum să-ţi induci în eroare aliatul”

 

AL DOILEA MILITAR (ridică arma şi o îndreaptă către al treilea, oarecum în glumă, sau poate serios) : Aliatul s-a prins, urmează pedeapsa.

 

AL TREILEA MILITAR : Îmi aminteşti de bancul cu a treia broscuţă.

 

AL DOILEA MILITAR : Şi ce spune bancul cu a treia broscuţă ?

 

AL TREILEA MILITAR : A treia broscuţă era mincinoasă.

 

AL DOILEA MILITAR (lasă arma jos) : Eşti prea prost.

 

UN MILITAR (ridică din nou arma la ochi) : Măcar să-i fac să se oprească… încep să mă calce pe nervi.

 

AL DOILEA MILITAR : Ia-l pe ăla fără o ureche… nici nu o să audă (rîsete)

 

UN MILITAR : Îi înfiinţez o pereche de bronhii.

 

AL DOILEA MILITAR : O să arate ca o plătică.

 

UN MILITAR : Ba ca o babuşcă.

 

AL DOILEA MILITAR : Ba ca un ghiborţ.

 

AL TREILEA MILITAR : Sirenă…

 

UN MILITAR : Ba ca un caras.

 

AL DOILEA MILITAR : Cu sau fără barbă ?

 

UN MILITAR : În sfîrşit, nu mănînc peşte.

 

AL DOILEA MILITAR : Tragi dată ?

 

AL TREILEA MILITAR : Dacă tragi, voi fi nevoit să raportez.

 

UN MILITAR : Da ? Cui ?

 

AL TREILEA MILITAR : Domnului locotenent.

 

UN MILITAR : Abia aştept.

 

AL DOILEA MILITAR : Va trebui să dovedeşti.

 

UN MILITAR :  O să te trimită în cimitir să-l aduci pe ăla mort.

 

AL DOILEA MILITAR : Va trebui să îi iei pulsul… (rîde)

 

UN MILITAR : Respiraţie gură la gură …(rîde)

 

AL DOILEA MILITAR : Am auzit că nu miros prea bine… (rîde)

 

UN MILITAR (către al treilea) : Oricum, mai bine decît băşinile tale (rîd)

 

AL TREILEA MILITAR : Viaţa e ca un fum...

 

UN MILITAR : Cine a fost boul ăla care te-a primit în armată…?

 

AL DOILEA MILITAR (către primul) : Tragi ? (primul militar armează; moment de suspans)

 

 

(apare un ofiţer)

 

AL DOILEA MILITAR (îl observă) : Atenţiune ! (toţi sar în picioare şi iau poziţia de drepţi)

 

OFIŢERUL : Continuaţi… (militarii se relaxează, dar nu se mai aşează) Cum e ?

 

UN MILITAR : Să trăiţi ! Stăm şi noi…

 

AL DOILEA MILITAR : Aşteptăm…

 

AL TREILEA MILITAR : Viaţa e ca un fum…

 

OFIŢERUL(în glumă) : Ba a mă-tii!…

 

AL TREILEA MILITAR : Am înţeles, să trăiţi !

 

OFIŢERUL : Ce mai e nou ?

 

UN MILITAR : Nimic deosebit… aşa cum am găsit.

 

AL DOILEA MILITAR : Astă noapte pe la două am avut impresia că cineva a vrut să se apropie de cimtir. L-am somat, dar pînă la urmă n-a fost decît un cîine.

 

OFIŢERUL : Aşa băieţi, bravo.

 

MILITARII (în cor) : Servim Patria !

 

OFIŢERUL (se aşează) : Am obosit… zilele astea… cine îmi dă o ţigară ? (al doilea militar scoate repede pachetul din buzunar, scoate o ţigară şi o oferă) Mulţumesc.

 

UN MILITAR : Domnu’ lent…

 

OFIŢERUL : Ce e mă, Gică ?

 

UN MILITAR :  Care mai sînt ordinele ? Dacă nu sînt curios…

 

AL DOILEA MILITAR : Sîntem aici de două săptămîni şi nu facem altceva decît să îi păzim pe ăia de acolo.

 

UN MILITAR : Să mă ierte Dumnezeu, dar nu văd ce rău poa’ să facă ei. Că, la o adică, dacă era să dea iama prin oraş o făceau demult.

 

AL DOILEA MILITAR : Şi dacă sînt morţi, n-avem cum să-i oprim. Cînd tragi în unu’ viu îl omori. Dar dacă tragi în unu’ mort ?

 

OFIŢERUL : Eu ştiu măi băieţi?… Respectăm şi noi ordinele. Poate că doar îi apărăm(arată spre cadavre).

 

AL DOILEA MILITAR : De cine şefu’ ?

 

OFIŢERUL : De cîinii vagabozi. Pînă acum îi mîncau de zece ori… nu mai rămîneau decît oasele din ei.

 

UN MILITAR : Şi dansau aşa. Ca nişte schelete, nu domnu’ lent ? (rîde)

 

AL DOILEA MILITAR : Le auzeam oasele cum trosnesc…(rîde)

 

AL TREILEA MILITAR : Şi nu am mai fi avut motiv să îi păzim… (nu rîde)

 

OFIŢERUL : Am presupus şi eu… (sună staţia de la brîu; o ridică la ureche) Aici Copilul, aici Copilul, recepţie!… (ascultă) Să trăiţi domnule maior!… (ascultă) La datorie… (ascultă; dar expresia feţei i se schimbă subit, radiază) Am înţeles ! Să trăiţi! (închide staţia, o pune la loc) Băieţi, adunarea la mine, fuga marş ! (se adună în faţa lui, aliniaţi) Gata, plecăm.

 

AL DOILEA MILITAR : Plecăm ?

 

UN MILITAR : Plecăm ?

 

AL TREILEA MILITAR : Curios…

 

OFIŢERUL : S-a ajuns la concluzia că nu prezintă nici un pericol şi ne-au retras la cazarmă. În treizeci de secunde vreau să vă văd ca la carte. Hai! Unu, doi… (militarii se agită, adună echipamentul sumar de pe jos, se aliniază). Vă aliniaţi ! Drepţi ! Tonul la cîntec !