Charles Chaplin

Histoire de ma vie (« My autobiography »)

Éd. Brodard et Taupin, Paris, 1966

697 p.

 

 

 

Note de lectură

 

 

În urma unei răceli, D-na Chaplin îşi pierde vocea şi renunţă definitiv la teatru. Cu cinci şilingi pe săptămînă, câştigaţi din croitorie, îi este aproape imposibil să întreţină cei doi copii, pe Charlie şi pe Syndey. Tatăl copiilor, Charles Chaplin, actor de music-hall, alcoolic, este incapabil să plătească în mod regulat pensia alimentară. Visurile ardente din copilăria lui Chaplin : să mănânce friptură şi să facă teatru. Pasiunea pentru teatru îi este insuflată de timpuriu de către mamă. Din cauza grijilor şi a subalimentaţiei, d-na Chaplin se îmbolnăveşte, iar copii sunt luaţi la orfelinat. D-na Chaplin se repune în scurt timp pe picioare şi îşi ia înapoi copiii, dar la scurtă vreme înnebuneşte subit. Sydney devine marinar, în timp ce Charlie încearcă pe rînd mai multe meserii : vînzător de ziare, dansator la circ, suflător de sticlă, vînzător de flori, băiat de curse, fabricant de jucării, om de afaceri. Totuşi, niciodată nu pierde din vedere vechiul său vis de a face teatru. Intr-o zi se prezintă la agenţia teatrală Blackmore şi, după o aşteptare de o lună, i se dă un rolul vînzătorului de ziare din piesa Jim de H.A. Saintsbury. Este prima oară cînd şansa îi surîde şi cînd  simte deasupra sa forţa destinului. Astfel, la 16 ani, Charlie Chaplin începe să colinde scenele Angliei şi Franţei, atrăgînd simpatia publicului şi a criticii, fără însă a obţine gloria. Joacă în musical-uri, scketch-uri şi piese de teatru. Îndrăgostit, mărturiseşte : « În seara aceea mă întorsei cu un sentiment de triumf, pentru că reuşisem să o impresionez cu tristeţea mea şi să-mi fac astfel simţită personalitatea ».

La douăzeci de ani pleacă în turneu în America, ca angajat al companiei teatrale Karno. « Această ocazie era exact ceea ce-mi trebuia. Aveam impresia ca în Anglia îmi atinsesem limitele. În Statele Unite perspectivele erau spectaculoase ». Chaplin cunoaşte un public mult mai deschis la nou decît cel englez şi este impresionat de optimismul şi de avântul american. « Băiatul de la bar prepara un cocktail cu mişcări de jongleur. Totul strălucea în jur şi am prins deodată gustul aventurii. Aici era locul meu! ». La unul din spectacolele sale asistă domnul Sennett, proprietarul studioului Keystone din California. Încântat de prestaţia lui Chaplin, îi propune acestuia să facă film. Chaplin părăseşte trupa lui Karno şi intră plin de speranţe în lumea filmului. « Fiecare studio era ca o familie. Făceam un film pe săptămână, iar lung-metrajele nu durau niciodată mai mult de două sau trei. Lucram la lumina zilei, de aceea ne instalaserăm în California, unde puteam conta pe nouă luni însorite pe an. Lucram fără scenariu, plecam de la o idee şi urmam înlănţuirea logică a evenimentelor ». Într-un moment de inspiraţie, îşi inventează personajul care avea să-l consacre:

« N-aveam nici o idee asupra personajului pe care urma să-l joc. Dar în momentul în care m-am îmbrăcat cu pantalonii aceia exagerat de largi, în contrast cu haina strîmtă, am simţit imediat ce urma să fac. Am început să-mi descopăr în drum spre studio personajul, şi cînd am ajuns în platou eram în pielea lui. Acest personaj avea mai multe faţete : era în acelaşi timp vagabond, gentleman, poet, visător, însingurat, mereu plin de romanesc şi aventură. Ar vrea să vă lase să credeţi că e un savant, un muzician sau un jucător de polo. Dar nu se dă în lături să fumeze mucuri sau să şterpelească bomboana unui copil. Şi dacă e cazul, să tragă un picior în dosul unei doamne, dar numai dacă e furios! ». Chaplin începe să-şi scrie singur scenariile şi să-şi regizeze filmele, care, în scurtă vreme, cunosc un succes nebun, atît în Statele Unite, cît şi în Europa. Ajuns milionar în scurt timp, îşi aduce fratele şi mama în California. Se reîntoarce triumfător şi milionar în vizită în Europa. Anglia îl primeşte cu braţele deschise. Vizitează plin de nostalgie locurile tristei sale copilării. Se împrieteneşte cu Einstein, H.G.Wells, îi frecventează pe Churchill, Mahatma Ghandi, consuli, conţi şi arhiduci.

Cînd Warner Broders produce primul film sonor, Chaplin trece dintr-o dată în penumbră. El se încăpăţânează să facă în continuare filme mute, printre care şi capodopera Luminile oraşului, care cunoaşte un imens succes. « Filmul sonor, spune Chaplin, a făcut ca ritmul actorilor să treacă în vorbire, în defavoarea pantomimei ». Chaplin se opune cu îndârjire efectelor speciale şi mişcărilor moderne de cameră : « Când camera se învîrte în jurul nărilor actorului, este ea cea care joacă, nu actorul. Camera nu trebuie să se impună ».  Considerat demodat de critica vremii, Chaplin explică : « Sunt surprins să aud critici care spun că nu ţin pasul cu epoca mea. Care epocă ? Tehnica mea este rezultatul meditaţiilor personale, este fructul gândirii mele şi a punctului  meu de vedere; nu-mi pasă de ce fac alţii. Dacă în artă contează epoca, atunci ar însemna că Rembrandt e un  retardat faţă de Van Gogh ».

Acuzat de propagandă comunistă şi de lipsă de moravuri de către statul american, Chaplin este obligat să părăsească definitiv America, împreună cu soţia sa, Oona O’Neill, fiica lui Eugène O’Neill, a treia sa soţie « Deşi nu sunt comunist, am refuzat să mă alătur mulţimii care huleşte comunismul. Aceasta a atras desigur ostilitatea multora, inclusiv a Legiunii Americane. (…) Într-o atmosferă creată de clici puternice şi de gurverne oculte, mi-am atras ostilitatea unei întregi ţări şi, din păcate, am pierdut afecţiunea publicului american ». Alături de Oona şi de cei trei copii, trăieşte peste 20 de ani în Elveţia, unde continuă să facă film, şi nu se mai reîntoarce niciodată în Statele Unite. « Timpul şi circumstanţele m-au favorizat. Am avut parte de multă iubire şi afecţiune, dar şi de ura unei lumi întregi. Cred că norocul şi nenorocul se abat asupra noastră la întîmplare, ca norii. Ştiind aceasta, nu sunt niciodată prea bulversat de neplăceri şi sunt surprins agreabil de lucrurile bune. Nu am vreo filosofie de viaţă. Trăiesc sub semnul contradicţiilor : uneori mă agasează mici detalii, alteori catastrofele mă lasă indiferent. Şi totuşi, viaţa mea e mai pasionantă ca niciodată. Sunt sănătos, spiritul meu creator funcţionează şi am noi proiecte de filme, poate nu pentru mine, ci pentru acei dintre membrii familiei care sunt făcuţi pentru comedie. Sunt ca întotdeauna ambiţios; n-aş putea niciodată să ies la pensie ».

 

Comentariu : După un debut dickensian, autorul plonjează nu numai în luxul hollywoodian, dar şi în frivolitatea lui. Mici intrigi, mici amănunte de culise parazitează preţiosul document. Autobiografia îşi pierde din intensitate, din gravitate şi - se simte - din sinceritate, după alunecarea pe culmile gloriei… Găsim astfel, detalii despre cutare reuniune sau petrecere, dar prea puţine despre artă, prea puţine emoţii şi motivaţii pentru atîtea fapte. O autobiografie scrisă pentru public… Cartea e clar ruptă în două : Chaplin dinainte de mărire ne cere simpatia, ne face să participăm, să luptăm odată cu el; Chaplin de pe culmile gloriei scrie plictisit şi cam snob un jurnal de evenimente care ţin cititorul la uşă. De fapt, el dictează şi secretara scrie. Ni-l putem imagina dimineaţa, la aceeaşi oră, în halat de casă, cu mâinile la spate, plimbîndu-se încoace şi încolo şi dictînd secretarei. Culmea pedanteriei. (Concluzie posibilă : jurnalul e superior unei autobiografii retrospective?) Nu prea ne mai e dat să aflăm ce simte Chaplin, ci mai mult ce face, nici măcar cum face. În orice caz, intensitatea dramatică scade drastic pe parcursul a vreo, treacă de la noi, 400 de pagini, altfel interesante…, şi, din fericire, revine spre final, odată cu exilul în Europa. Redescoperim sunetul acela de la început care ne invită în poveste, rugămintea aceea mută. Ochii cu care scrie par în sfirşit mai lucioşi. O carte care trebuie completată cu filmele autorului.

 

de Adina Dabija