Manole 3D

Tragedie antică, medievală şi modernă

de Adina Dabija

Personaje :

Manole

Ana

Nostradamus

Lampagiul

Negru Vodă

Marele Logofăt

Radu Logofeţel de Divan

Urzica Desbolitoarea, făcătoare de miracole

Popica Despocitoarea, făcătoare de miracole

Libelula Lola de Dragoste, făcătoare de miracole

Primul Zidar

Al doilea zidar

Maria, prietena Anei, nevasta Primului Zidar

A doua jupâneasă, nevasta Celui de-al Doilea Zidar

Doi străjeri

Şeful Caravanei de Miracole şi Ciudăţenii

Omul cu două capete, Femeia şarpe, Omul paianjen, exemplare din Caravană

Actul I

Scena 1

Întuneric. Intră Lampagiul cu o făclie în mână. Pe măsură ce vorbeşte luminează diferitele personaje din scena următoare, care petrec în altă lume, din care nu răzbate sunetul : zidarii dansează cu nevestele lor, Manole doarme cu capul pe masă, Ana intră cu un borcan mare în mână.

Lampagiul : Lumină! Avem lumină! Cine mai doreşte? Lumină de la Dumnezeu, să vă  încălzească sufletul! V-aţi culcat cu toţii? (urcă scara) Ce noapte întunecoasă! O să vă aprind stelele în cer să vă mai luminez sufletele… (aprinde stelele) Măcar atâta pot să fac pentru voi. (râde) Acum, dacă nu vă e cu supărare, voi opri puţin roata timpului (trecând de la un personaj la altul şi oprindu-i pe rând) – într-o zbatere de gene, între aşezarea mâinii pe pahar şi ducerea paharului la gură, între pasul piciorului stâng şi pasul piciorului drept  – cât să ascult şi eu greierii. (Cască) Ce frumos cântă! Iată că în sfârşit putem uita. (Moţăie)

Manole se ridică de la masă cu mişcări fragmentate la început, apoi din ce în ce mai cursive, aşa cum reîncepe să cânte picupul după o pană de curent. Celelalte personaje rămân nemişcate.

Manole : Hei, Doamne! Doamne Dumnezeul meu!

Lampagiul (tresare): Cum? Cine mă strigă? Bolnav ori muribund?

Manole : Nici una nici alta. Sunt eu, Doamne.

Lampagiul : Tu eşti, Manole? Vino încoace, mai la lumină! Aşa! Nici ţipenie de om n-a ajuns în seara asta aici, în afară de tine. Bine ai venit! Apropie-te şi ia lumină. Nu-ţi fie teamă, ia cu mâna, nu arde!

Manole : Aoleu! Da’ beat mai sunt! Ce naiba… (dă cu ochii de Lampagiu) Ia te uită, nebunul satului!

Lampagiul: Voi toţi credeţi că sunt nebun, dar eu de fapt sunt Dumnezeu.

Manole: Ce naiba cauţi aici? Şterge-o.

Lampagiul : Vrei să spui tu ce naiba cauţi aici! Eşti pe teritoriul meu.

Manole : Cum am ajuns aici? Zău că nu-mi amintesc… Cred că am băut cam mult aseară. Ia zi, n-ai văzut un fum albastru trecând peste pădure?

Lampagiul : Ce fum? A murit cineva? Numai sufletele morţilor trec peste pădure.

Manole: Vezi locul ăla gol de pe cer? Uite chiar acolo, deasupra cucuvelei.

Lampagiul : Locul ăla se aprindea şi nu se mai aprinde. Trebuie să-l repar.

Manole : Aseară am jucat cărţi. Am pierdut tot ce era al meu, aşa că am jucat luna de pe cer şi am pierdut-o şi pe ea. 

Lampagiul : De asta nu se mai aprinde luna! Ticălosule! Blestematule!

Manole : Stai puţin… Ştiam că o să te superi… Stai să-ţi spun cum a fost. Nu ştiu ce m-a apucat să joc cărţi aseară. Eu nu joc niciodată. Parcă dintr-o dată ceva mă nemulţumea şi simţeam nevoia să joc. Ce e cel mai ciudat e că, pe măsură ce pierdeam, mă bucuram. La început am pierdut banii, apoi am pierdut casa, casa în care m-am născut şi am crescut, toată munca părinţilor mei s-a dus pe apa sâmbetei! Apoi mi-am pierdut cămaşa de pe mine, cămaşa cusută de Ana… Apoi am rămas singur şi am început să mă gândesc la viaţa asta a mea. Aşa că am pus pariu cu mine însumi că dacă câştig luna atunci îmi schimb complet viaţa asta a mea.

Lampagiul: Şi, ai câştigat?

Manole : La început am crezut că da. I-m recitat o poezie... Şi ea a lăsat un nor să-i treacă prin faţă şi după ce norul s-a dus în locul ei nu mai era decât o ceaţă albastră… Am crezut că e din cauză că am băut cam mult şi am vedenii… Uite-te, nu se vede nici urmă de lună, deşi noaptea e înstelată.

Lampagiul: Deci ai pierdut.

Manole: Imposibil ! Doar am jucat de unul singur.

Lampagiul : Şi totuşi ai pierdut.

Manole : Şi atunci cine a câştigat?

Lampagiul : Celălalt. Lunaticul. Cel care este în tine.

Manole : Fii serios ! Nu e nimic în mine, în afară de vreo trei litri de vin. Te rog ajută-mă s-o găsesc! Numai tu mă poţi ajuta! Numai tu poţi vorbi cu ea, acolo unde o fi, că doar eşti nebun!

Lampagiul : O-ho ! Oi fi eu nebun, dar nu într-atât încât să mă înhăitez cu unul ca tine.

Manole : Nici nu ştii cât e de important. Dacă am pierdut pariul înseamnă că nu-mi pot schimba viaţa. Trebuie să schimb ceva înainte, înainte să înceapă…

Lampagiul : Ce să înceapă?

Manole : Ceva ireversibil… Tare mi-e teamă că va fi prea târziu... Mai că-mi vine să las naibii toată şandramaua şi-mi iau lumea-n cap, fie ce-o fi!

Lampagiul : Deci vrei să pleci ?

Manole : Da ! M-am hotărât.

Lampagiul: Aşteaptă până mâine dimineaţă. Toţi beţivii vor să plece când li se-nvârte capul. Aşteaptă să te trezeşti.

Manole : La naiba, nu sunt beat! Eu când beau sunt cel mai trez om de pe pământ! Mă simt ca un nou-născut.

Lampagiul : Şi unde ai vrei să pleci ?

Manole: M-am gândit să plec în Italia să mă fac ucenic.

Lampagiul: Ucenic? La ce să te faci ucenic când eşti deja meşter?

Manole: Nu ştiu dacă va fi aşa de simplu acolo... Aici sunt meşter, dar la ce bun? Nimic nu se poate construi aici ! Pământurile se mişcă, materialele sunt proaste, calfele leneşe şi obraznice, gusturile boierilor îndoielnice, totul cere efort înzecit şi sacrificii uriaşe. Şi mai ales n-am de gând s-o zidesc pe Ana în zidul mănăstirii. Mi-e scârbă, înţelegi? Mi-e scârbă de ce va urma!

Lampagiul : Nebunule ! De o mie de ori mai nebun ca mine! De ce crezi că tocmai tu eşti Meşterul Manole ?

Manole: Pentru că sunt ! Eu sunt Meşterul Manole ! Dar refuz! Zici că eşti Dumnezeu? Ei bine, atunci îţi spun în faţă: găseşte-ţi pe altcineva! Nu ţi-ai găsit prostul cu mine!

Lampagiul: Nătângule! În loc să-ţi trăieşti viaţa în libertate, te laşi dus de nas de tot felul de spaime prosteşti.

Manole : N-ai cum să-nţelegi… Pentru un Dumnezeu înţelegi mult prea puţin… Povestea se ţese în jurul meu pe zi ce trece, ca o pânză vicleană care mă învăluie pe nesimţite. Sunt mici semne, mici indicii că totul curge într-acolo. (reflecteză) Crezi că e totuşi posibil să nu fiu eu? Tocmai de aceea trebuie să plec, ca să fiu sigur că scap o dată pentru totdeauna de povestea asta. Şi apoi m-am săturat! Vreau să văd şi eu lumea, să văd de aproape cum lucrează un maestru italian, să-l cunosc pe Michelangelo… şi poate să pun şi nişte bănuţi deoparte…

Lampagiul: Şi Ana?

Manole: Ana? Ana e în pericol atâta vreme cât rămân. Poate ar trebui să plec chiar azi. Chiar acum!

Lampagiul: Şi luna?

Manole: Luna e a mea. Nu ţi-am zis că am câştigat-o la cărţi? Eu însumi am câştigat-o. Trebuie să fie pe undeva pe-aici, pe-aproape. Şi-n definitiv, ce treabă ai tu cu luna mea?

Lampagiul : Ia ascultă amice ! (îl apucă strâns de braţ) Luna de pe cer nu-i a ta ! E a tuturor nebunilor, a pisicilor şi a poeţilor îndrăgostiţi. Să-ţi intre bine-n cap! Faci ce ştii şi pui luna la loc pe cer. Caut-o, ai înţeles ?

Manole: Am înţeles… Dar nu mă mai strânge aşa. Am înţeles. Ai dreptate, nu se cade să plec aşa. O să-mi respect învoiala. Mai sunt câteva lucruri de făcut… Scuză-mă, mă grăbesc… oarecum… (se îndepărtează)

Lampagiul : Stai, unde pleci aşa, omule ? Caut-o acum ! Caută, caută ! Caută-l pe celălalt! (Manole caută) Ai găsit ? Mai caută ! (Manole caută) Caută totul, nu e vreme de pierdut ! Caută-l pe Dumnezeu ! Lumină, ia lumină ! Totul poate aştepta, numai căutarea lui Dumnezeu nu poate aştepta !

Manole (se prăbuşeşte la loc pe scaunul de pe care se ridicase) : Cred că am băut totuşi prea mult astă seară. Mâine mai sunt câteva lucruri de făcut… Câteva mici lucruri… Mâine…(Pune capul pe masă şi adoarme)

Lampagiul: Azi, mâine, poimâine !... Nu înţelegi că nu contează locul şi timpul? N-ai decât să dormi în continuare dacă asta vrei! Roata se învârteşte şi te leagănă în somnul tău (roteşte făclia) Învârte, învârte roata. Trecut, prezent, viitor… Trecut, prezent viitor… Trecut, prezent, viitor… (Lampagiul iese)

Scena 2

Calfele dansează cu nevestele lor. Manole doarme cu capul pe masă. Ana intră cu un borcan mare în mână şi îl aşează pe masă. Jupânesele vin pe rând şi iau alifie din borcan.

Primul zidar: Aceasta este sărbătoarea seului de porc!

Maria (îngenunchează, ia alifie din borcan şi îl unge pe mâini pe Primul zidar) : Să ţi se vindece mâinile ca să mă poţi mângâia! (cei doi ies dansând)

Al doilea zidar : Asta e preacinstita sărbătoare a seului de porc!

A doua jupâneasă: (îngenunchează, ia alifie din borcan şi îl unge pe mâini) Să îţi dispară crăpăturile din palme ca să poţi simţi dulceaţa sânilor mei. (cei doi ies dansând)

Ana (îngenunchează, ia alifie din borcan şi îl unge pe mâini) : Să ţi se înmoaie bătăturile...

Manole mormăie ceva prin somn şi adoarme la loc.

Maria : Ana, nu vrei să te prinzi cu noi în horă?

Ana : Îmi fac griji pentru Manole. Nu prea e în apele lui.

Maria: Cred şi eu, după ce a pierdut totul la cărţi! Ce-o să faceţi acum?

Ana : Omul a zis că mai bine lipsă de o asemenea dărăpănătură. Până la urmă ne-a lăsat casa.

Maria : Excelent!  Dacă-i aşa, să bem! Hai veseleşte-te şi tu un pic, măcar cântă ceva!

A doua jupâneasă: Da, cântă-ne cântecul despre Ana lui Manole (se prind toţi horă în jurul ei şi încep să danseze lent, în transă)

Ana (în mijlocul horei) :  « Manole, Manole/ Meştere Manole/ Dac-o fi vro glumă, /

Gluma nu e bună;/ Zidul că mă strânge,/ Ţâţişoara-mi curge,/ Copilaşu-mi plânge!/ Iar Manole sta,/ Nimic nu zicea,/ Cu amar plângea./ Şi zidari zidea,/ Zidul înãlţa,/ Zidul întărea/ Şi mi-o coprindea/ Şi mereu striga:/ — Var şi cărămidã,/ Că-i pustie multă,/ Că-i lucrare lungă! »

Manole se trezeşte brusc şi se uită pe cer. Ceilalţi continuă să danseze, Ana iese din cerc şi se duce lângă Manole.

Manole : Nu o văd, nu e. Nu e la locul ei pe cer.

Ana: Azi noapte am avut un vis foarte ciudat. Se făcea că burta mea începuse să crească, devenea din ce în ce mai mare şi toată lumea se aduna în jurul ei şi se minuna. Până la urmă a plesnit şi din ea a ieşit luna. Era roşie şi plângea ca un bebeluş, iar eu urcam pe scara înaltă de la pod şi voiam s-o iau de-acolo de sus ca s-o mângâi şi s-o leagăn. 

Manole : Nu cumva eşti gravidă ?

Ana : Nu ştiu. Ce frumos ar fi ! Spune, n-ar fi frumos ?

Manole (cască): Copiii trebuie făcuţi într-un moment de linişte.

Ana : Orice moment e bun pentru a face copii. Copiii sunt de la Dumnezeu.

Manole (întinzându-se): Nu ţi-am vorbit niciodată despre planurile mele de viitor. Poate că o să plec în Italia… o vreme.

Ana : Ce să faci în Italia ?

Manole : Să văd cum lucrează marii maeştri… Să învăţ… Să pun nişte bani deoparte… După aceea dacă vrei putem face şi copii.

Ana : Vreau să vin cu tine.

Manole : Mai întâi va trebui să-mi găsesc eu ceva de muncă.

Ana : Vreau să plecăm împreună. Îmi voi căuta şi eu ceva de muncă.

Manole : Nu e chiar atât de simplu… Nu vorbeşti limba.

Ana : Dar tu o vorbeşti ?

Manole : La mine e altceva… Eu am mâinile astea. Sunt zidar. Pe când tu…

Ana : Pe când eu ce ? Spune mai bine că nu mă mai iubeşti ! Am înţeles foarte bine, nu e nevoie să-mi împui capul cu baliverne! (iese în fugă; ceilalţi se desprind din horă. Intră Radu Logofeţel de Divan).

Radu Logofeţel de Divan: Să se desfunde zece buţi cu vin, să se mai aducă şapte curcani fripţi, opt butii cu murături şi şaptesprezece tăvi cu plăcinte. Cântaţi şi dansaţi mai cu foc, că o dată e sărbătoarea înălţării celui mai frumos palat din lume!

Jupânesele: I-ha! (ies dansând)

Radu Logofeţel de Divan : Tii, ce petrecere! Totul e pe gustul oamenilor tăi, meştere?

Manole : Mulţumim cu plecăciune, boierule!

Radu Logofeţel de Divan : Aş vrea să am o vorbă cu tine. (Manole le face semn celorlalţi să iasă)

Manole : Spune, boierule.

Radu Logofeţel de Divan : Am stat astăzi toată ziua şi m-am sfătuit cu jupâneasa… Ne-am uitat pe nişte reproduceri ale palatului ducelui de Alba… e tare frumos, uite-te şi tu ce lucrătură… (desfăşoară un pergament) Am hotărât să mai adăugăm o aripă la palat. Şi să poleim acoperişul cu aur.

Manole : Mi-e teamă că va trebui să vă căutaţi pe altcineva.

Radu Logofeţel de Divan: Aşa deci… Şi de ce mă rog?

Manole: Am un alt angajament.

Radu Logofeţel de Divan : Sunt sigur că poate să aştepte. Hai mai bine la noi la palat să dicutăm în tihnă.

Manole : Astă seară mi-e imposibil.

Radu Logofeţel de Divan : Insist.

Manole : Iar eu refuz!

Radu Logofeţel de Divan : Atunci eu îţi poruncesc! (Intră doi străjeri care îl iau pe Manole de o parte şi de alta)

Scena 3

Negru Vodă stă în jilţul domnesc.

Negru Vodă (cască): Ce plictiseală! În ţara asta nu se întâmplă nimic. Corupţie, sărăcie, mizerie, hoţie la drumul mare. Boierii sunt răi, argaţii corupţi, popii încuiaţi la minte şi la suflet, cărturarii lipsiţi de imaginaţie. Curtea e bârfitoare şi fără maniere. Femeile sunt lipsite de veselie. Poporul e prost şi nu se trezeşte din adormire. Am încercat totul (se strâmbă în toate felurile): am fost rău; am fost despot; uneori prea moale; alteori prea crud; in-su-por-ta-bil; ridicol; bădăran; incult; nedemn; labagiu; BOU; I-DI-OT! Trebuie să recunoaşteţi că sunt un geniu! Dar DEGEABA! Nimeni nu se prinde de poantă! Lumea o ia în serios! Nimic nu-i poate trezi din somnul de veci. Nimeni nu se revoltă! Boierii mă iau cu binişorul ca să-i las să-şi facă mendrele. Oamenii de rând vin la mine cu jalba-n proţap, în loc să-şi pună mintea la contribuţie şi să sape sistemul. Mă rog, lipsa sistemului. Popii îmi cer biserici în care poporul se duce să afurisească şi se roagă să moară capra vecinului. Dacă poporul ăsta a supravieţuit până acum se datoreşte numai holerei, turcilor şi tătarilor. Ăstea ce ne-au mai scos din dormitare. Fără atâtea necazuri ţara asta s-ar duce de râpă (bate din palme) Mare Logofăt!

Intră Marele Logofăt cu  un şirag de cârnaţi în jurul gâtului.

Marele Logofăt : Poruncă, Înălţimea voastră!

Negru Vodă : Se anunţă vreun război, ceva?

Marele Logofăt : Să-mi consult agenda. (Derulează un pergament) Deocamdată nimic.  Turcii sunt prea ocupaţi cu Bizanţul.

Negru Vodă : La naiba! Pacea asta o să ne bage-n mormânt! (disperat) Vreo epidemie?

Marele Logofăt : Lepra şi febra bubonică sunt sub control, în cadrul Colecţiei de Ciudăţenii a Luminăţiei Voastre. Câteva cazuri izolate de holeră…

Negru Vodă : La naiba! Si boala aia mortală care bântuie Asia?

Marele Logofăt : N-a ajuns încă la noi.

Negru Vodă : Da’ ce Dumnezeu face? Dar vreo răscoală, ceva?

Marele Logofăt : He-he, aici am o veste bună. A fost una, dar am înăbuşit-o în sânge.

Negru Vodă (îşi freacă mâinile): Foarte bine! Şi?

Marele Logofăt : Şi acum e linişte.

Negru Vodă : Cum? N-au venit rudele celor ucişi să facă dreptate? N-au venit să-mi dea în cap ca unui despot ticălos ce sunt?

Marele Logofăt : Nici pomeneală! Toată lumea vă înjură şi aprinde lumânări pentru morţi, dar nimeni nu pune mâna pe sabie. Popor de mămăligă!

Negru Vodă : Doamne, de-ai da o secetă să fie foamete în ţară!

Marele Logofăt : Previziunile meteorologice sunt proaste. Babele se plâng de dureri de oase, deci vara asta va ploua cu găleata. Grânele se vor coace, păsărelele vor ciripi, poporul va cânta şi va dansa.

Negru Vodă : Ce nenorocire! Suntem pierduţi!

Marele Logofăt : Da, se pare că suntem cu adevărat pierduţi!

Negru Vodă : De ce repeţi, tâmpitule? Totul e numai din cauza ta!

Marele Logofăt : Luminate…

Negru Vodă : Nici un luminate. Eu sunt întunecate, înţelegi? Sunt Negru-Vodă şi am un scop foarte precis. Dacă nici eu nu mai reuşesc să-i fac să înţeleagă că sunt o cireadă de vite pe care o mână cine unde vrea, atunci cine?

Marele Logofăt : Nimeni, Întunecate, nimeni…

Negru Vodă (imitându-l) : «Nimeni, întunecate, nimeni! »… Eşti un incapabil!

Marele Logofăt : Sunt un incapabil…

Negru Vodă : Cum de-mi rezistă ţara asta? Numai printr-un miracol! Asta e, sunt prea multe miracole! Prea multe minuni! Prea multe poveşti şi închipuiri! Este insuportabil!

Marele Logofăt : Aşa nu se mai poate!

Negru Vodă : Şi ce-ai de gând să faci, incompetentule?

Marele Logofăt : Am un plan diabolic.

Negru Vodă : (ironic) Ia s-auzim.

Marele Logofăt : Păi să vedem… Voi… ăăă…pârjoli pădurile şi pajiştile?...

Negru Vodă : Eram sigur că vei spune-o prostie! Nu ţine, s-a mai făcut!

Marele Logofăt : Voi pune să se predea sub pedeapsă de moarte toate obiectele frumoase, toate minunile şi făcătorii de miracole. Vom pune totul la Colecţia de Ciudăţenii a Întunecimii voastre! Voi colecţiona izvoarele tămăduitoare! Voi strânge poveştile de pe feţele oamenilor! Astfel numele Întunecimii voastre va fi preamărit de urmaşi. Toată lumea va şti ce fapte măreţe aţi împlinit ! Ţara se va trezi încet-încet la realitate. Va pune mâna pe sapă şi pe bâtă, şi ne va da în cap.

Negru Vodă : Excelent !

Marele Logofăt : Nu e genial?

Negru Vodă : Nu te mai lăuda atâta, că n-am văzut până acum să fi dus ceva la bun sfârşit! Ne trebuie cât mai multe poveşti ! Strânge totul, colecţionează totul şi să-mi aduci ce găseşti mai de soi. Hai, la treabă! Faci ce ştii, numai să-i trezeşti! Stai! Ce-ai în jurul gâtului?

Marele Logofăt : A, era să uit, Radu Logofeţel de Divan vă trimite nişte cârnaţi. Tocmai a tăiat porcul şi…

Negru Vodă: Să şi-i bage în cur!

Marele Logofăt : Întunecate…

Negru Vodă : Da’ cu ce ocazie a tăiat porcul acum, în toiul verii, mă rog?

Marele Logofăt : Pentru Sărbătoarea Seului de Porc, cum se obişnuieşte la sfârşit. A, nu v-a spus ? Şi-a mai înălţat un palat.

Negru Vodă : Serios ? Alt palat? Uite în sfârşit o veste bună. Îmbuibatul naibii, poate crapă de îmbuibare. Poate se revoltă poporul…

Marele Logofăt : E amărât. Meşterul care i-a făcut palatul refuză să i-l termine.

Negru Vodă : Nu mai spune! De ce? Nu s-au înţeles la bani?

Marele Logofăt : Nu, la ceva mult mai complicat, legat de gusturi estetice, n-am înţeles prea bine.

Negru Vodă : Interesant. Iată un om hotărât. Şi cum îl cheamă pe meşterul ăsta?

Marele Logofăt : Îmi scapă numele, dar ştiu că pentru aroganţa lui a plătit cu vârf şi îndesat. Radu Logofeţel i-a tras o sută de vergi la tălpi şi-l ţine închis.

Negru Vodă : N-ar fi un exemplar interesant pentru colecţia mea de poveşti?

Marele Logofăt : Nu cred că e genul care să se lase colecţionat…

Negru Vodă :  Nu fii naiv! Absolut totul, din momentul când se naşte, e deja colecţionat de Dumnezeu! Pentru tipi de genul ăstuia trebuie doar să găseşti o cauză suficient de bună… ceva activ, care să-i dea impresia că totul depinde de el. Mai gândeşte-te !

Marele Logofăt : Am înţeles, Întunecate, mă voi gândi. Pot pleca?

Negru Vodă : Du-te, du-te! Dă cârnaţii motanului meu, dar mai întâi gustă-i să nu fie otrăviţi.

Marele Logofăt : Desigur! (Se înclină până la pământ şi dă să iasă)

Negru Vodă : Stai! Ce se aude? Miorlăituri? Să fi intrat deja în călduri motanul meu?

Marele Logofăt : Nu, sunt plânsetele supuşilor Întunecimii voastre. Supuşii domniei-voastre aşteaptă în anticameră să le faceţi dreptate.

Negru Vodă : Să aştepte, să aştepte…

Scena 5

Jilţul domnesc este gol. Făcătoarele de miracole se agită în jurul Marelui Logofăt, care se străduie să-i ţină la distanţă cu un baston. Nostradamus stă la o parte pe un scaun, plin de distincţie, şi nu participă la agitaţia din jur.

Urzica Desbolitoarea: Foc şi-urzici, ace şi furnici! Să-i crape ochii în cap cui ne-a adunat aici dacă şi-a pus gând rău cu noi!

Popica Despocitoarea: De ce ne-aţi luat cu japca? Astea sunt maniere domneşti? Nu sunteţi buni de nimic! Doar de războaie şi sărăcie! Oamenii au nevoie de noi, aşa să ştii! Suntem singura lor rază de lumină. Ce s-ar face poporul fără miracole? Vai şi-amar, nu i-ar rămâne decât birurile şi necazurile.

Marele Logofăt : Vă rog să vă calmaţi! Am poruncă de la Negru Vodă să fac un inventar al miracolelor şi ciudăţeniilor care mai circulă prin ţară, atât şi nimic mai mult.

Libelula Lola de Dragoste: Şi ce-l doare pe el, mă rog? L-a apucat brusc grija de popor? Să-şi vadă de războaiele şi de birurile pe care ni le-a pus în cârcă!

Marele Logofăt : Înălţimea Sa încearcă să-şi cunoască mai bine supuşii luând seama la miracolele şi ciudăţeniile care se petrec.

Urzica Desbolitoarea: Dar nu e nevoie! Ne ocupăm noi de problemele oamenilor.

Marele Logofăt : Gata cu vorba! Vă rog, pe rând, fiecare să-şi prezinte meşteşugul!

Libelula Lola de Dragoste: Staţi puţin! Şi noi ce-avem de câştigat la afacerea asta?

Marele Logofăt : Recunoştinţa lui Vodă pentru felul în care îl supliniţi acolo unde el nu poate să fie prezent.

Popica Despocitoarea: Află că nu suplinim pe nici un vodă, ci pe Dumnezeu cel mare din cer.

Urzica Desbolitoarea: Nu mai putem noi de recunoştinţa lui vodă! Ce să spun, asta ne lipsea. Ia mai lasă-ne-n pace, ne pierdem clienţii din cauza pălăvrăgelii tale.

Marele Logofăt : Bine, fie, toată lumea va primi din partea Scaunului Domnesc o pungă de galbeni...

Popica Despocitoarea: Mare, mijlocie sau mică?

Marele Logofăt : Mmmm... mijlocie. Iar cel care săvârşeşte cea mai mare minune va deveni angajatul permanent al curţii.

Făcătorii de miracole se agită.

Urzica Desbolitoarea: O să-ţi pară extrem de rău dacă ne duci cumva  cu vorba! Or să-ţi crape boaşele!

Popica Despocitoarea: O să-ţi pice părul!

Libelula Lola de Dragoste: O să prinzi a duhni a usturoi în toiul dragostei! O să ţi se cioflească ştoiul!

Făcătoarele de miracole:  O să-l vezi tu pe dracu’!

Marele Logofăt : Haideţi, fiecare, încetişor, pe rând.

Făcătoarele de miracole se agită.

Urzica Desbolitoarea (împingându-se în faţă): Foc şi-urzici, ace şi furnici! La o parte, faceţi loc! Eu sunt Urzica Desbolitoarea, mâncaţi-aş ochii, lasă-mă să te vindec.

Marele Logofăt : Să mă vindeci de ce? Sunt bolnav?

Urzica Desbolitoarea: Mai întrebi? Nu te uiţi niciodată în oglindă? Eşti palid, gălbejit, tremuri, se vede că eşti pe cale să faci beşica cea rea şi-nfocată. Ptiu, ptiu! (scuipă în sân).

Marele Logofăt : Nu-i de mirare, dacă muncesc din zori şi până-n noapte...

Urzica Desbolitoarea: Săracul de tine, maică, prea multă muncă strică. Hai să-ţi pun nişte prişniţe cu muşuroaie de furnici. Un muşuroi pe frunte, unul pe piept, unul pe pântece şi îndată furnicile te pişcă şi scot boala din tine cât ai zice peşte.

Marele Logofăt (împingând-o cu bastonul): Doamne fereşte, fugi de-aici! Sunt cam firoscos din fire, dar... ăăăă... nu e rău... interesant! (Notează ceva) Alte miracole, vă rog, cine e la rând?

Urzica Desbolitoarea: Atunci măcar să te crestez puţin sub limbă să-ţi iasă veninul... Este o metodă proprie, unică în lume! Se numeşte tăiatul sub limbă, cred că ai auzit...

Popica Despocitoarea: Praf în ochi! Baliverne! Ascultă-mă pe mine, Mare Logofăt, femeia vrea să te ducă cu preşul! Cauza bolii şi a răului din om este pociul. Eu sunt Popica Despocitoarea, te vindec de pocitură, lingoarea sufletului.

Marele Logofăt : Acum mă mai scoateţi şi pocit!

Popica Despocitoarea: Eşti, cum să nu fii? Nu te uiţi în oglindă? În ziua de azi toată lumea e pocită: copiii sunt pociţi de părinţi, părinţii sunt pociţi de viaţă, viaţa e pocită de Dumnezeu şi Dumnezeu e pocit de dracul. Dar dracul... ehe, dracul e pocit de mine! Uite-te la faţa ta suptă de griji, la picioarele tale roase de drumuri inutile, la gura de peşte scobită de vorbe goale. Toate astea sunt semnul pociului care te macină pe dinăuntru. Ce-o să se-alegă din grijile, drumurile şi cuvintele tale fără rost? Nu mai pierde timpul, trebuie să-ţi umpli sufletul cu desfătări. Mai lasă-le-ncolo de gânduri negre! Cu ţepoaicele astea scot pociul din trup, că nu în om le înfing, ci în pociul dintr-însul. Poci, poci, poropoci, poropica, cucu, caca! (se apropie de el cu ţepoaicele).

Marele Logofăt (împingând-o cu bastonul): Aoleu, fugi de-aici! Hai mai bine s-o lăsăm pe altă dată!

Libelula Lola de Dragoste: Are dreptate omul: nu ţine şmecheria cu pociul! Ce-i aia poci? Fâssss! Eu operez cu forţe mult mai simple. Uite iubirea... Iubirea adevărată, sinceră, nu numai că alungă toţi dracii din om, dar îi curăţă sufletul şi-l lasă atât de limpede că orice boală şi orice drac dintr-însul o iau la sănătoasa. Eu sunt Libelula Lola de Dragoste şi pe loc te îndrăgostesc lulea! Limbile focului să te lingă şi să te împingă, să te pălească şi să te clocotească! Că pe lângă a ta ursită celelalte femei sunt nişte cioare ofilite, peste gard ce-s azvârlite!

Marele Logofăt : Vă rog, vă rog: orice, numai asta nu! Sunt un om ocupat, extrem de ocupat! Nu am timp de prostii! Imediat să mă descânţi înapoi că de nu închid bâlciul, aţi auzit?

Libelula Lola de Dragoste: Ce-i făcut nu poate fi desfăcut. Lasă, iubitule, să fie într-un ceas bun! (Marele Logofăt se apropie fascinat de ea, o conduce şi o suie pe jilţul domnesc. Libelula Lola de Dragoste bate din palme) Cântă-mi! (Marele Logofăt îngenunchează şi începe să cânte o serenadă de dragoste. Celelalte făcătoare de miracole se apropie de el, îi scot eşarfe din urechi, porumbei din gură, îi înfing ţepi în spinare etc.)

Nostradamus (ridicându-se de pe scaun): Este suficientă o clipă de neatenţie şi toată rânduiala omului se duce de râpă. Ce dacă eşti prinţ? Dragostea îţi înnoadă creierii şi-ţi sună cucii-n cap, te face o cârpă în nouăzeci şi nouă de culori să-şi lege femeia părul cu ea. Nu există tulburare şi pacoste mai mare pentru inima omului ca dragostea. Cădea-ţi-ar părul, crăpa-ţi-ar tâţele, pocni-ţi-ar puricii, aşa cum ai supt tu sângele bărbatului ăstuia, lipitoare cu dinţii ca lopeţile!

Marele Logofăt (ridicându-se din patru labe, o vede pe Libelula Lola de Dragoste pe jilţul domnesc):  Ce naiba se petrece aici? Dă-te jos imediat!

Libelula Lola de Dragoste: Iubitule?

Marele Logofăt : Îţi arăt eu ţie iubitule! (îşi smulge ţepuşele şi fundele)

Libelula Lola de Dragoste (începe să plângă): Aşa sunteţi toţi! Lasă că tot m-oi mărita eu până la urmă. Bine că n-am apucat să mă mărit cu tine. Ce noroc că ţi-ai dat arama pe faţă la timp.

Marele Logofăt : Afară, toate vrăjitoarele să iasă că vă ard pe toate de vii! Astea nu-s miracole, astea-s făcături grosolane, vrăjeli, bătaie de joc! Afară, m-am săturat!

Urzica Desbolitoarea: Haoleu, maică, da amarnic mai eşti la supărare! Se vede că n-o s-o duci mult în felul ăsta!

Popica Despocitoarea: Eşti deja foarte bolnav. Noi am încercat să te ajutăm, cu toate că nu ne-ai dat măcar un sfanţ, şi uite drept răsplată cum ne tratezi!

Libelula Lola de Dragoste: Ruşine! Poporul din sărăcia lui dă zeci de mii de galbeni ca să se vindece, să se cureţe, să iubească şi să scape de iubire şi te-ai găsit tu mai deştept să ne arzi! Dacă noi murim cum or să supravieţuiască oamenii de rând? La bietul popor nu te gândeşti?

Nostradamus: Monsieur... s’il vous plaît...

Urzica Desbolitoarea: Ăsta cine mai e?

Libelula Lola de Dragoste: Da’ urât mai e! E urât ca dracu’.

Popica Despocitoarea: L-am văzut prin târg, umblă cu caravana de miracole care tocmai a venit tocmai din Francia.

Libelula Lola de Dragoste: E franţuz?

Marele Logofăt : Cine eşti dumneata? Te rog, mai repede că a început să mă doară capul. (reia carneţelul) Vorbeşte.

Nostradamus:  Eu sunt Nostradamus. Sau, mai pe înţelesul tău, desfăcătorul de făcătură - tocmai te-am desfăcut de dragoste adineaori. Un şiret, două şireturi, ce e făcut cu o mână eu desfac cu două. Două şireturi, trei şireturi, ce e făcut cu două mâini eu desfac cu trei. Trei şireturi, patru şireturi, ce e făcut cu trei mâini...

Marele Logofăt (îl întrerupe):  Pe o mie de şireturi! Iată în sfârşit ceva interesant! Între atâtea miracole era nevoie şi de cineva care să se ocupe de revenirea la normal. Asta e cea mai clară dovadă că nu există miracole, că dacă ar exista n-ar dispărea aşa, cu una cu două. 

Nostradamus: Bineînţeles, ce ai văzut până acum este ridicul. Adunătură de escroace, fac de ruşine breasla făcătorilor de miracole. Eu, însă...

Urzica Desbolitoarea: Pe cine faci tu escroace, cioroi pantanog?

Popica Despocitoarea: Pupa-te-ar buboaiele!

Libelula Lola de Dragoste: Crăpa-ţi-ar..., ba nu, mânca-te-ar..., ba nu, pieptăna-te-ar..., ba nu...!

Nostradamus cască şi face cu mâna semn a lehamite, cum că nu-i pasă de blestemele de mai sus.

Marele Logofăt (intervenind cu bastonul): Vă rog, vă rog. Să lăsăm pe fiecare să-şi arate meşteşugul, da? El nu v-a întrerupt pe voi, nici voi nu-l întrerupeţi pe el. Promit să-l penalizez la punctaj.

Libelula Lola de Dragoste: Aşa, foarte bine, maică! Arde-l la punctaj, săruta-l-ar broaştele.

Marele Logofăt : Zi mai departe!

Nostradamus: Ceea ce făptuiesc eu nimeni n-a dezlegat vreodată până acum, nici măcar eu însămi. Eu sunt cel mai important făcător de miracole din lume (semne de lehamite din partea celorlalte făcătoare de miracole).

Marele Logofăt : Şi care este domeniul tău?

Nostradamus: Păi tu pe ce crezi că dă lumea banii? Pe sănătate, pe frumuseţe, pe dragoste? Aiurea! Numai fraierii se mai lasă duşi de nas cu astfel de prostii în ziua de azi. Toate-s trecătoare şi se desfac cepe-n ciorbă. Cel mai important lucru în ziua de azi este ziua d