|
Dezgustătorul monstru splendid
de Vladimir Jankovski
Pe 21 februarie la cîteva minute după ce am terminat de făcut dragoste, prietena mea Ana s-a transformat în monstru. Ne uitam la știri întinși pe parchet în sufrageria apartamentului ei și Ana a zis că i se întîmplă ceva ciudat. În momentul următor m-am uitat la un monstru. - Să nu pleci de lîngă mine - zise Ana.
***
Ana decise să nu iasă din apartament pînă nu i se arăta în ce fel să-și continue viața de monstru. Trăiește în apartamentul pe care părinții ei i l-au cumpărat înainte de a pleca de la țară. Ne-am pus de acord să-i aduc de mîncare, iar oamenilor care mă vor întreba despre ea să le spun că a plecat la rudele ei din Franța.
***
- Ar trebui să fiu respingătoare, fiindcă sînt monstru - urlă Ana. Înaintea acestei transformări Ana fusese foarte frumoasă. Participase și la două-trei selecții de modele, dar s-a retras fiincă i s-a părut plictisitor să se plimbe de colo-colo. Dacă vorba "monstru" exprimă ceva ce ar trebui să fie hidos, Ana era exemplu de frumusețe. Farmecul ei trupesc nu fusese separat de comportarea ei. Îi plăcea să-și scoată în relief trupul și se dezbrăca cu plăcere. Dar.
***
- Mă iubești? - mă întrebă la trei zile de la transformare.
***
Ana - monstrul se bucură că e monstru. În starea ei de urîțenie, și bestialitatea a fost foarte surprinsă, pînă la a o folosi.
***
Ziua a șaptea. Am hotărît să nu-i mai duc de mîncare Anei. După calculele mele are mîncare pentru încă 3-4 zile. În mod sigur nu va ieși să-șI cumpere hrană și nici nu va face vreo comandă prin telefon deoarece nu dorește ca cineva să o vadă. După zece zile ar trebui să moară de foame.
***
Ziua a opta. Merg la Ana cu cîteva din sandvișurile ei preferate.
***
Astăzi e a zecea zi de la transformarea Anei iar eu am hotărît s-o omor. Mai întîi mi-a venit ideea s-o împușc, dar fiindcă nu vedeam modul în care aș fi putut să intru în posesia unui pistol, m-am hotărît să fac treaba asta cu cuțitul.
***
Ea e un monstru, monstru, monstru.
***
Plouă. Am cunoscut-o pe Ana la o petrecere. După o jumătate de oră ne-am dus la ea acasă și am făcut dragoste pe balcon. Ploua și noi eram uzi. De la ploaie și de la sudoare. Mă deranja la Ana faptul că se dezbrăca ușor. În curînd nu mai rămăsese petrecere la care să nu se dezbrace. Pur și simplu într-un moment (stabilea ea care este momentul cel mai plictisitor al petrecerii), se oprea în mijlocul camerei și începea să se dezbrace. Hainele, împăturite cu grijă le aranja în rucsac și pleca la baie. Făcea asta încet, foarte încet dar întotdeauna se dezbrăca în baie. Mă deranja. Dar simțeam în acele momente plăcerea cînd vedeam figuri vizionare la cineva din cameră.
***
- M-am plictisit! - zise Ana. M-am plictisit să fiu monstru. Înaintea transformării enunțul "m-am plictisit" era un fel de formulă rituală după care umplea cada cu lapte și făcea baie. Îi plăcea să facă asta pînă cînd eu, așezat pe wc îi priveam cana, pînă cînd vedeam cum trupul ei bea lacom picăturile albe. În acele momente eram dependent de ea. Nu dependent. Supus. - Sînt două feluri de oameni: unii care se dezbracă și ceilalți care le privesc trupurile. Asta era delimitarea ei fundamentală a oamenilor.
***
Știu că atîta timp cît mă privești simți rezistență față de mine. Pentru tine eu sînt un monstru imens, dezgustător și bălos. Dar știu și că n-ai curaj să mă părăsești. Atîta timp cît sînt aici o să-mi aduci mîncare și o să stai cu mine, chiar dacă crezi că urăști lucrul ăsta. Tu ești numai o parte, excrescență a monstrului meu. Inutilă, dar inevitabilă excrescență.
***
Ziua a noua. Astăzi monstrul a făcut praf toate farfuriile din apartament. Cînd am ajuns stătea întins lîngă cioburile de porțelan și urla: Voi mai fi vreodată frumoasă? Frumoasă. Frumoaaaaaaasă
***
Complet sterilă, Ana abordă problema cu transformarea ei în monstru. Nu o interesează cauzele, consecințele, ci doar devenirea ei în niște rame mai largi. Doar că transformarea ei înseamnă intrarea în niște rame cosmice, se schimbă pentru spectacolul lucrurilor, al nostru și al ei. Nu o interesa nimic din toate astea. Știa doar că niciodată, la nici o altă petrecere, nu se va mai dezbrăca.
***
Monstrul plînge. Am început să plîng și eu cu el.
***
Monstrul mi-a dat lista parfumurilor pe care trebuie să le cumpăr. Monstrul nu are nici un miros, vreau să spun că nu s-a împuțit. Ideea e să se parfumeze și să stăm împreună pe întuneric. - În întuneric femeia e miros.
***
"Apropiere de întuneric" a fost ideea mea. Încă din vremea cînd eram profund frustrat din cauza trupului meu, nu voiam să mă dezbrac în fața ei. De aceea i-am propus să stingem lumina în tot apartamentul cît se mai poate încă și, dezbrăcați, să ne căutăm prin beznă pînă nu ne mai găsim.
***
Ana: Vreau să mă omori! Eu: Ha. Ha. Ha.
***
Ana: De ce te sperii de mine?
***
Ziua a unsprezecea: Ana mă atacă. Îi duceam suc, cînd s-a năpustit asupra mea. Am trîntit-o cu ușurință jos. A dat cu moalele capului în perete. Totuși, m-a zgîriat pe față.
***
Ziua a douăsprezecea. Pentru prima dată de la transformare Ana nu a pomenit cuvîntul "monstru".
***
Ziua a treisprezecea. Monstru, monstru, monstru, mooooonstru.
***
Ana: Vreau să ne futem! Eu: Și ai vreo idee cam cum am putea s-o facem?!
***
Ziua a șaisprezecea. Brusc, imediat după ce am intrat, mi-a spus că nu mai vrea să-i aduc de mîncare. Decisese să moară de foame. Bineînțeles, asta a fost o ușurare. Totuși, am încercat să joc partea mea de rol. Am început s-o conving să nu facă asta. I-am spus că putem să ne obișnuim și că în orice formă putem descoperi plăcerea, chiar și în cea mai înspăimîntătoare. Se-nțelege, forma ta nu e cea mai înspăimîntătoare, am mai zis. Ana, bineînțeles, n-a fost de acord. Cînd mi-am epuizat întregul arsenal și i-am spus că-i respect dorința, m-am ridicat să plec. Am hotărît să-i scot telefonul din priză, ca să nu aibă nici o posibilitate de mă contacta. Apoi m-am gîndit că e o prostie să-i scot telefonul din priză cînd nimeni nu o caută. La ușă Ana a sărit pe mine și mi-a spus că nu vrea să moară de foame. - Moartea prin înfometare mi s-a părut dintotdeauna cea mai groaznică - zise. Sandvișurile să mi le aduci de la Weeks - adăugă.
***
Monstrul Ana Jovanovska plînge.
***
Am să fac o denunțare la poliție, cum că pe strada Lermontov, nr. 18, ap. 48 trăiește un monstru.
***
Aș vrea să-i pun otravă în mîncare.
***
La zece zile de la transformare Anei i-a venit ideea să trăiască vreo cîteva zile fără nici o haină pe ea. - Aș putea să fac asta chiar în vara asta.
***
Eu: Am putea să găsim un alt cuvînt. Ana: Nu. Cuvîntul "monstru" spune totul.
***
O urăsc, o urăsc, o urăăăăsc.
***
Ana: Aș putea să sar de la balcon. Întotdeauna m-a interesat să știu cum e să cazi pe pămînt de la înălțime. Iar priveliștea asfaltului din fața blocului va fi cu siguranță impresionantă. Sau cu pistolul. Întotdeauna m-a interesat ce simți cînd intră glontele în trup. Poate că nici n-o să curgă mult sînge. Numai un șuvoi subțire de la cap pînă la covor. Sau otravă. Crampele bolilor de stomac sînt într-adevăr ca și
***
Cum stătea în fotoliu și se uita la televizor eu o observam din celălalt colț al camerei. Să stau aici sau să mă apropii de ea? Să-i spun că e frumoasă? Sînt nemaipomenit de fericit că sînt cu un monstru? Să stau lîngă monstru ?
***
Care jumătate e monstru?
***
Monstrul deschide gura. Deschiderea gurii e înceată ca o interesantă fotografie a exemplului de demonstrație despre cum se articulează vreun sunet. Durează într-adevăr mai mult decît acea frază pe care am rostit-o uneori, dar știu că n-o va termina.
***
Ana: Știm cum arată aerul trist. Dar cum arată aerul fericit?
***
Ana: Obiectele din cameră se află într-o armonie cuminte. Televizorul și fotoliul trasează o linie nevăzută, care e cuminte și care va deveni triunghi cînd se va sparge vaza așezată pe măsuță. Măsuța stă pe covor, și acesta îi răspunde, ca și cînd i-ar răspunde tavanul că vrea să fie peste ea. Polița de pe televizor iubește ceasul de perete, iar acesta e suficient de curat și monosemantic. Numai monstrul e greoi și distrugător ca un elefant în magazinul de cristaluri.
***
Vrei să fii monstru?
***
Înainte să mă apropii am observat-o vreo 20 de minute. Stătea singură și atunci m-am apropiat. - Sînt acum 11549 de secunde, am zis privind ceasul. Se-nțelege, numărul era imaginar. - Și cam ce-ar trebui să însemne asta pentru mine? - întrebă Ana foarte prostește. Nu i-am mai spus nimic și am plecat într-o altă cameră. A venit după vreo 15 minute și m-a sărutat pe gură.
***
Cea mai fericită întîmplare din relația noastră au fost cele 49 de ore petrecute în apartamentul ei fără a ne spune absolut nimic. "Am vorbit mult în ultima vreme", mi-a spus cîteva zile după aceea, cînd stăteam la Viks. I-am propus să ne închidem la ea 5 zile și în tot acest timp cît trăim împreună să nu ne spunem nici măcar un cuvînt. Ana pufni în rîs. - Mă mir cum de nu mi-a trecut mie prin minte, mai devreme. Și totuși, să fie 49 de ore.
***
Mă doare trupul Anei.
***
Ziua a optsprezecea. Monstrul Ana Jovanovska zice că e pregătit să iasă din apartament și să înfrunte urmările transformării ei în monstru. Zice că va fi de acord (în cazul în care i se va cere) cu un control medical. Zice că e pregătită să apară oriunde unde acest lucru va fi solicitat.
***
Ziua a nouăsprezecea. Monstrul Ana Jovanovska a plîns tot timpul pînă cînd am venit lîngă ea: Nu va mai trebui să ies din apartamentul ei niciodată, niciodaaaată!
***
Ziua a douăzecea. Monstrul Ana Jovanovska declară că va orbi.
***
- Astfel o să-mi dezvolt simțul mirosului mult mai mult decît așa cum e acum. În acest moment acesta era singurul mod.
***
Ana: Cum vezi tu transformarea mea în monstru? Eu: O văd ca pe un fel de joc. Joc cu cosmosul. Sau incident. Incident cosmic? Sau, mă rog, asta ar putea fi un fel de moarte. Moarte simbolică după care se trece într-o nouă existență. Sau ca un fel de inițiere. Înfruntare a haosului (tu) și cosmosului (eu). Sau frîngere. Poate pedeapsă. Conștiință. Dar toate aceste răspunsuri ar fi mult prea serioase. Nu? Iar noi nu vrem să fim foarte serioși.
***
Întrebarea definitivă a momentului e cînd îl voi omorî pe monstru.
***
O să arunc afară toată mobila din apartament.
***
Ana, spre deosebire de mine, avea superba vocație de a povesti situații.
***
- Stinge lumina - zise Ana Jovanovska-monstrul. - Bine. - Ne vom juca un joc. - Bine, dar cu condiția să fie doar joc. Nimic mai mult - am zis. - În regulă. Doar joc - zise Ana Jovanovska-monstrul. - Nu mă uit la tine. Trebuie să nu mă uit? Dacă trebuie să nu mă uit, e-n regulă. Dar în curînd văzul meu se va obișnui în întuneric și contururile neclare ale trupului se poate să se vadă. - Nu trebuie să te uiți. Închide ochii. - Și tu ce vei face? - Voi face același lucru pe care ți l-am spus ție să-l faci. - Închid ochii. - Întinde-te pe jos. M-am întins pe podea. Vocea ei venea către mine din celălalt colț al camerei. Era și ea, într-adevăr, întinsă. - Deschide ușa de la intrare. Stăteam. - Nu, nu sta. Deschide cu gîndul ușa de la intrare. Nu e greu. Ușa se deschise cu mare ușurință. - Dar din ce parte? - Pe dinafară - spuse Ana Jovanovska-monstrul. - Bine. E ușor. - Unde te afli? - La intrarea în hol. Lîngă dulăpiorul cu sticle goale. Nu mint cînd zic că mă aflu în hol. - Stai? - Stau? Mint, doar se înțelege că stau. - Atinge tavanul. - Ana, știi că nu sînt destul de înalt. Mi-ar mai trebui vreo 30 de centimetri. - Bine - zise Ana Jovanovska-monstrul. Mai încearcă o dată. Am mai încercat o dată, dar n-am reușit. - Acum cît îți mai trebuie? E caraghios. - Încă 5 centimetri. Iată. Îl ating. - Bine. Du-te spre sufragerie. Ai grijă la scaun. - Știu, am grijă. - Intră în bucătărie. - E închisă ușa? - Da, deschide-o. După voce, nu ți-ai da seama că e monstru. - Sigur ești în bucătărie și nu aici? - Da, sigur nu sînt în camera aia. Mințeam. Nu sigur. Sînt și în camera aia, și în bucătărie. Și cu ușurință aș putea fi și în hol. Mirosea plăcut. Un miros plăcut, o voce plăcută, care încă mai puteau fi iubite. - Ia o cană. O iei? Am luat-o. - Am luat-o. - Arunc-o. - Unde? - Oriunde - zise Ana Jovanovska-monstrul. Arunc-o să cadă jos. O arunci? - Da - Nu. N-am auzit zgomotul spargerii cănii. - Anișoaro! Cum să poți s-auzi? Sînt aici. Sînt aici. - Nu. Nu ești în bucătărie? Ia din nou o cană. Am luat altă cană. Cea pe care i-am cumpărat-o la 28 de zile de cînd am făcut prima dată dragoste. - Arunc-o. Am aruncat-o. - Mai arunc-o o dată. Ia-o de pe jos și mai arunc-o o dată - zise Ana Jovanovska-monstrul. - Am aruncat-o - Încă o dată. - Am aruncat-o. - Încă o dată. Am luat-o din nou. - Arunc-o. Se auzi zgomotul spargerii cănii. Dar ăsta nu e zgomot de spargere de cană. Nu puteam să cred că ăsta era zgomotul spargerii cănii. Asta venea de undeva din apartamentul vecin, sau s-au ciocnit jos două camioane, sau poate că ceva nefiresc a izbit ușa liftului, sau poate că toate deodată, dar ăsta nu e zgomotul spargerii cănii pe care i-am cumpărat-o Anei Jovanovska, fără monstrul, la 28 de zile de la prima noastră întîlnire.
***
L-am mai întrebat o dată pe monstru cum e să fii monstru. Monstrul a luat o cană de pe masă și a lăsat-o să cadă jos.
***
Monstrul stătea din nou la masă în sufragerie și se uita la vază. După o oră în care a privit-o neîntrerupt, a luat vaza și a aruncat-o jos. - De ce ai spart vaza - am întrebat-o. La care ea a luat și cealaltă vază din cameră și a spart-o.
***
- Da, am încuviințat. Acolo nu poți ajunge cu cuvinte.
***
După două ore în care s-a uitat la televizor, Ana se hotărî să-l închidă. Eu am plecat. În ultima vreme m-am obișnuit să comunic cu Ana dincolo de cuvinte. Închiderea televizorului înseamnă "du-te". Întinderea pe jos - "spune ceva". Așezatul pe fotoliu - "nu pune întrebări".
***
Ana Jovanovska-monstrul se uită la televizor. Pe masă sînt două căni cu suc. Bea dintr-una, cealaltă stă. - De ce nu bei niciodată și din cealaltă cană?, am întrebat-o. - Uite! - zise Ana Jovanovska-monstrul. Binențeles, o voi omorî.
***
Intru în apartament. - Sînt în dreapta - zise. Traversînd holul, mi-am verificat cuțitul în mîna de sub palton. Repetasem acest lucru acasă, de mai multe ori. Trebuie doar să intru în cameră, să mă apropii de ea ca și cînd aș vrea s-o sărut (prima dată după ce se transformase în monstru) și să scot cuțitul. - Bună, Ana, ești groaznică, monstrul meu dezgustător și splendid - te iubesc.
Traducere din limba macedoneană Octavian Blenchea
|