Texte de sedus femei prea romanţioase

 (Propunere de strategie sentimentală)

Daniel Sur

Acest mic volum se adresează bărbaţilor care au ghinionul de a întâlni femei prea romanţioase, pe care să li se pună pata şi nu reuşesc să le agaţe, în vederea posedării lor erotice. Nu contează pentru cât timp: o noapte, o săptămână, o lună, un an sau, şi mai rău, vor să le ducă la primărie.

În cele ce urmează, vă oferim un posibil scenariu de „vânătoare” şi câteva „gloanţe” performante. Pentru întocmirea acestei reţete, a fost valorificată experinţa personală în felul următor: au fost abordate, agăţate, seduse, studiate şi abandonate mai multe specii ale femeii romanţioase din România; pe baza datelor strânse şi cu ajutorul metodelor sociologice, a fost construit portretul robot cu trăsăturile definitorii ale acestei femei; apoi, s-a trecut la întocmirea unui scenariu de succes, care a fost încercat în cazuri concrete, cu femei ale căror caracteristici se apropiau cel mai  mult de cele ale  portretului robot. Succesul a fost peste aşteptări, aşa încât ne-am gândit să întocmim un fel de manual pentru bărbaţii care au întâmpinat greutăţi sau chiar au eşuat în situaţii similare.

Precizăm că respectarea ad-literam a sugestiilor autorului nu atrage după sine şi nu garantează succesul, factorul subiectiv având o pondere destul de mare în aplicarea oricărei strategii. În consecinţă, autorul îşi declină orice obligaţie legală şi morală care ar putea decurge din întocmirea şi popularizarea acestui material, în cazul tuturor insucceselor şi consideră materialele propuse un îndreptar folositor pentru persoanele interesate.

Semnează,

autorul

Primul pas: textul de abordare

Importanţa primul text, cel de abordare, e fundamentală pentru succesul acţiunii. Pentru a vă lipi de persoana dorită, textul trebuie să fie original şi să lase o impresie puternică. De aceea vă propun un Blestem. Nu sunt foarte mulţi bărbaţi care să încerce să abordeze o femeie blestemând-o.

Orice s-ar spune, blestemul lasă cea mai puternică impresie posibilă. În plus, realizează o legătură misterioasă între cel care blesteamă şi cel blestemat. Efect garantat: persoana feminină nu va râmâne indiferentă vis-a-vis de persoana dumneavoastră şi va încerca măcar să afle, şocată, de ce o blestemaţi; cu siguranţă, veţi avea un ascendent asupra ei.

Un alt argument ţine de natura intimă a femeilor prea romanţioase. Ele toate îşi doresc stabilitate şi, în consecinţă, sunt victimele rutinei. Visul lor secret: apariţia fulgerătoare a unui Făt Frumos pe un cal alb, care să le smulgă din temniţa repetiţiei.

Blestem

Să te SUFOCI DE IUBIRE*, necunoscuto,

Mistuită de nerăbdare.

Timpul să adune în tine toate ploile de vară!

Să te reverşi pe stradă ca o cascadă de culori,

Să mori la fiecare intersecţie

Şi să învii în zorii fiecărei mângâieri!

Adânc să fii străpusă de teama de a te pierde

Şi a mă pierde odată cu tine,

Printre strănuturi de vise alergice la pământ.**

TE BLESTEM*** să trăieşti veşnic, necunoscuto,

Doar în mine să mori ca o moară fără vânt,

SUFOCATĂ DE IUBIRE*.

* Expresiile vor fi accentuate fie prin gesturi,  fie prin tonalitate; pot fi pronunţate sacadat, cu accente dure.

** Este imperios necesar ca în acest moment să o atingeţi; de exemplu, să-i capturaţi o mână sau chiar pe amândouă, dar evitaţi fundul sau sânii.

***Ar fi indicat să pronunţaţi expresia pe un ton înalt, scurt şi sacadat

Al doilea pas: textul autoprezentării

Foarte, foarte important şi acest moment. Dacă mai poţi eşua cu textul de abordare, în nici un caz nu trebuie să o scrântiţi cu propria autoprezentare, v-ar fi fatală. Dacă totuşi se întâmplă, sfatul meu prietenesc este să renunţaţi şi să vă fixaţi pe o altă ţintă. Oricât veţi insista, tot nu vă va mai răspunde la telefon, mail sau altă formă de contact; pe chat se va scuza întruna că este foarte ocupată sau că are un program foarte încărcat.

Este contraindicat, de asemenea, să-i povestiţi întreaga viaţă într-o oră şi jumătate. Veţi fi perceput ca un pămpălău. Femeile prea romanţioase adoră bărbaţii cu personalităţi complexe şi care sunt greu de descifrat; bărbaţii puternici, plenari, stăpâni pe ei înşişi, promiţători, ambiţioşi şi care par să ascundă un secret dureros sau mai multe (însă nu foarte multe). Vor fi atrase şi vor râvni la acel secret. Logică feminină: dacă e aşa bine apărat, secretul e cunoscut de puţină lume, acesta nu a fost împărtăşit decât unor persoane alese pe sprânceană, adică unor oameni deosebiţi. Dacă te va determina să-i dezvălui şi ei secretul nu înseamnă altceva decât că ai ajuns şi tu să-ţi dai seama de acest adevăr indubitabil – că ea e o persoană specială! E simplu.

Pentru a atinge toate temele amintite  mai sus, vă propun textul Mărturisirea identităţii.

Mărturisirea identităţii*

Acum mănânc. Sunt un pumn de carne ulcerat de o foame leproasă,

Cu dinţii înfipţi în pământ,

Gâdil soarele cu limba

-Să transpire lapte-**

Acum mănânc. Sunt un pumn de carne ulcerat de o foame leproasă.

Nu mai sunt poteci posibile

Pe care tihna să le străbată

-Mi-am înghiţit nemestecat viitorul-***

Acum mănânc. Sunt un pumn de carne ulcerat de o foame leproasă,

Nu-mi mai pasă că Dumnezeu

S-a exilat în privirile noastre

-Să se admire-****

                           Acum mănânc. Sunt un pumn de carne ulcerat de o foame leproasă,

Nu mă mai doare dragostea ta, iubito,

Ce m-a muşcat laşă ca un şarpe

-Spânzurandu-mă de speranţă-*****

Acum mănânc. Sunt un pumn de carne ulcerat de o foame leproasă!

Acum doar mănânc,

Cu dinţii înfipţi în pământ,

Gâdil soarele cu limba

-Să transpire lapte-******

* pentru a avea efect, este indicat ca mărturisirea să fie făcută într-un loc mai retras şi mai liniştit din punct de vedere fonic

**poză: o priviţi în ochi insistent până cedează şi îşi mută prvirea

***poză: vă holbaţi la lucrurile din jur de parcă le vedeţi esenţa ascunsă

****folosiţi gesturile şi nuanţe de furie în voce

*****vă analizaţi pantofii sau degetele de la picioare

******un zâmbet ironic şi îi aşteptaţi calm comentariile

Pasul trei: textul care creează ceaţa

După ce v-aţi prezentat atât de frumos, mult prea feminina e convinsă că a ajuns să vă cunoască (într-o anumită măsură), că a reuşit să vă detecteze. Dacă vă complaceţi în această situaţie, riscaţi să cădeţi în propria capcană. Curând, se va plictisi de liniaritatea şi previzibilitatea personalităţii voastre. Sugestia mea este să apelaţi la un text care să creeze o ceaţă deasă în jurul ei; cunoscutul şi gustatul moment de „revoltă masculină”. Mai precis, ar fi vorba despre un text complicat, greu de decodificat, cu tentă filosofică, care să contrazică total sau parţial ceea ce aţi afirmat până acum. Avantaje: imaginea de tip inteligent şi imprevizibil va câştiga în consistenţăşi, îi veţi accentua şi nesiguranţa în propria-i gândire (un ascendent vital în cazul femeilor prea romanţioase).

În plus, cu aceeaşi ocazie, îi reconfirmaţi existenţa „părţii întunecate” (secretul dureros) şi că sunteţi fericitul posesor al unei personalităţi complexe, afirmate anterior.

Propunerea mea pentru această etapă: O mie şi una de dimineţi fără poveşti.

O mie şi una de dimineţi fără poveşti*

                                    Încă nu este timpul unei zile,

Nici măcar soarele nu s-a decis să răsară.

Am rămas tăcut la căpătâiul unui vis vegheat,

Răsturnat cu ghearele îndreptate spre cer.

Mama abia aşteaptă să mă spele cu lumină,

Însetat, tata abia aşteaptă să împartă bere.

Chipul netezit a vâslit nepăsător prin timp,

A învăţat comerţul cu zâmbete şi visuri,

Sub larma măruntă a întâmplărilor expirate.

Un muget alb şi o sete nesfârşită târăsc după mine,

Ca un uriaş de umbră căzut peste munte.

O mie şi una de dimineţi au rămas pierdute,

Asasinate de cer. O mănuşă de fum le adună

Şi le aşează la poarta ruinelor mele încinse.

Nu s-au mai născut şeherezade. Nu mai avem

Nici un paşă delincvent. Nici gâturi de tăiat.

Am rămas eu şi zilele născute pe-nserat.**

Mama abia aşteaptă să mă spele cu lumină,

Însetat, tata abia aşteaptă să împartă bere.***

*textul va fi recitat cu o voce lineară şi se va face economie de gesturi

** aici introduceţi o pauză mai lungă

***ultimul cuvânt va fi mai degrabă şoptit, oricum pronunţat cu o voce stinsă

Pasul patru: textul care să o descrie pe ea

Prima capcană care vi se întinde. În fond, ai vorbit destul despre tine în condiţiile în care Ea este cea mai importantă. Aşa că vă va întreba cum o vedeţi, ce impresii v-a lăsat.

Nu muşcaţi  momeala. Oricum aţi descrie-o, aţi gafa. Dacă îi veţi gâdila orgoliul, vă va suspecta de nesinceritate; iar dacă veţi fi sincer, veţi fi suspectat că vă bateţi joc de ea.

Într-un asemenea moment delicat, aveţi nevoie de un text de diplomat, în care să faceţi referire la orice, dar nu la subiectul propus. Puteţi, de exmplu, să amintiţi discret despre ceea ce credeţi că s-a întâmplat în trecutul ei ratat şi trist sau despre dorinţa voastră carnală care creşte permanent, în fiecare clipă sau, pur şi simplu, îi sugeraţi că se află în faţa bărbatului pe care îl aşteaptă de multă vreme. Aşa mai adăugaţi o cărămidă la baza edificiului.

Textul propus: Nicicând nu ai avut un cuib

Nicicând nu ai avut un cuib

Nicicând nu ai avut un cuib. Doar ecouri de clopote greoaie

Ce se furişau printre râsete înfierbântate.

Te-ai ascuns în cuvinte încă nerostite,

Stăvilită în tristeţea ce ţi se prelinge diagonal

Spre grădini tăcute şi nemângâiate.*

Prinţesă-ndrăgostită şi amarnic răsplătită,

Aşteptai să te odihneşti în cântecele de seară,

Ce îşi vor aşeza corturile de umbră în nerăbdarea sângerie,

Să sui scări de apă peste ceruri pârjolite

Şi să mângâi temătoare tâmpla îngheţată a fericirii.**

Cu gust de fulger, cu gust de pulbere, cu gustul anilor,

Te-am ţesut dintr-o carne ireală în jurul unui sâmbure

Furat după-amizelor ce exaltau o rumoare de pustiu.

Nu ne iubeam. Ci ne ascundeam săruturile în palme

Şi ne mângâiam cu aripile noastre de îngeri ai dorinţei.***

Nu vei mai fi întreagă. Nu voi mai fi la fel.

Ne vom căuta bezmetici în cearcănele zilelor,

Defoliaţi de un destin tatuat, hăituit de câini.

Nu voi mai fi întreg. Nu vei mai fi la fel.

Închid ochii şi-alerg. De la o tâmplă la alta.****

*o mângâiaţi pe obraz

**îi sărutaţi mâna

***vă treceţi mâna prin părul ei

****o sărutaţi; dacă întâmpinaţi rezistenţă, nu intraţi în panică, înseamnă că mai are nevoie de timp să digere ceea ce i-aţi spus

Pasul cinci: textul care produce al doilea moment de ceaţă

Introducerea unui nou text care să producă ceaţă are, în mare, aceeaşi motivaţie ca în cazul introducerii în strategie a primului moment. În plus, acest al doilea moment de ceaţă mai are menirea şi de a înmuia rezistenţa ei în faţa atacurilor tale.

Efectul: se va speria şi se învinui pentru perspectiva sumbră asupra lumii pe care o etalaţi; efect al stângăciei de care a dat dovadă, redeschizându-vă o „rană” mai veche (sau mai multe). Pentru prima dată, va simţi nevoia, în compensaţie, să vi se dăruiască şi va aprecia rezerva sa în ceea ce priveşte sexul ca pe un handicap. Dacă veţi deveni obiectul unor manifestări de o tandreţe intensă, înseamnă că vă aflaţi pe drumul cel bun.

Propunerea mea pentru pasul cinci este Conversaţie în tramvai. Important: să identifice în partenera de conversaţie din tramvai moartea sau nebunia. 

Conversaţie în tramvai*

-         Bună ziua, Doamnă

-         Bună seara, domnule

-         Aş vrea să vă întreb…

-         Nu vă cunosc, domnule

-         Eu sunt, Doamnă, cel cu tărâmurile…

-         Se prea poate, domnule

-         Cel cu nerăbdarea, Doamnă…

-         Nu-mi amintesc, domnule

-         Cu ghearele, ura, neputinţa, nemulţumirea…

-         Tot nu vă recunosc, domnule

-         Cu rănile, orgoliul, morţii…

-         Nu mai insistaţi, domnule

-         Cu visele, îndrăzneala, păcatul, mistuirea…

-         Eu cobor aici, domnule

-         Şi când vă mai văd, Doamnă?

-         Nu ştiu, domnule

-         Sărut mâna, Doamnă

-         Cu plăcere, domnule!**

*puteţi pretinde că această convorbire chiar a avut loc sau aţi avut o viziune sau aţi visat; în interpretarea ei, folosiţi fără sfială  întreaga recuzită dramatică

**la sfârşit, puteţi face un gest nebunesc: să deschideţi fără motiv fereastra sau să chiuiţi, să râdeţi dement, etc

Pasul şase: textele despre micile bucurii

Ca să vă facă să uitaţi de gândurile negre pe care vi le-a provocat, femeia prea romanţioasă va încerca să vă ofere o altă compensaţie.Vă va invita la o plimbare prin parc şi la un film. Însă şi în acest caz, trebuie să fiţi pregătit, pentru că veţi fi pus în situaţia de a comenta împreună cu ea tot felul de nimicuri: dacă v-a plăcut în parc, cum arăta în parc, dacă v-a plăcut filmul, ce actor v-a plăcut, cum arăta pe stradă, dacă vă place bluza, geanta, pantofii ei, cum îi stătea părul în cinematograf etc. Nu vă pierdeţi cumpătul şi speranţa. Nu adoptaţi o atitudine defensivă, ci din contra, e cazul să deveniţi ofensiv: textele pe care i le veţi livra trebuie să conţină o agresivitate implicită; că deşi luaţi în calcul posibilitatea ca ea să fie cea aleasă, că sunteţi puternic atras fizic de ea şi că vă doriţi să vă culcaţi cu ea, că doriţi să fiţi cu ea, nu înţelegeţi atitudinea ei nejustificat de defensivă, o atitudine jignitoare, dacă stai bine şi te gândeşti, care vă zdruncină neîncrederea şi motivaţia în a mai continua să vă întâlniţi. Dacă vă consideră un nenorocit, ar fi bine să v-o spună în faţă.
Efectul: o va determina să îşi reconsidere comportamentul în timpul întâlnirilor.

Propunerile mele de texte sunt: Lupta cu primăvara şi Întâlnirea de la ora 5 – la film

Lupta cu primăvara*

Într-o grădină citadină, sub arbori blazaţi

Se vor plimba, ţinându-se de mână, fruntea ta

Plină de gânduri şi zâmbetul meu superficial.

Tu te lupţi cu primăvara. Eu, cu neîncrederea.**

În îndărătul nostru, ticăitul unui cearsonic***

Ne alungă impasibil din alveolele de sticlă.

Ţie îţi schioapătă puţin privirea rătăcitoare,

Mie îmi tremură puţin mâna care ajunge la cuvinte.

Soarele se încăpăţânează şi nu apune de tot,

Jar din el beau norii şi ne rod neliniştile.

Îmi aprind o ţigară din zâmbetul tău,

Îţi înroşeşti buzele cu nehotărârea mea.****

Ziua aş vrea să te aşez şi să te închid în mine.

Noaptea, să îţi sărut visele tulburate de patimă.

Poate ai să încerci să mă găseşti şi tu

În gândurile şi carnea ta de crin înflorit.*****

* întreg textul trebuie spus ca şi cum ai enunţa o concluzie

**foloseşte degetul arătător!

***întoarce capul şi aruncă o privire semnificativă în spate

****aprindeţi tacticos o ţigară, dacă eşti fumător activ; dacă nu, apelează la o bomboană

***** o mângâi tandru pe tâmple

Întâlnirea de la ora 5- la film*

                                     Îmi zvâcneşte noaptea în aripa

Dreaptă a sufletului

Când te văd cum izvorăşti gângăvind

Dintre oamenii marilor bulevarde**

Te aştept emoţionat într-un colţ de iluzie,

Cu somnoroase mâini deschise,

Printre mucenicii plictiselii şi apostolii banalului,

Ce îşi scobesc în nas melancolia***

Te legeni ca o gondolă vişinie prin oraşul

Pîrguit de reclame luminoase,

Nerăbdătoare să îţi reazimi ploaia firbinte

                                                                   Pe o pernă de trandafiri.

Ceas cu privelişte tăcută a soarelui rece.

Solemne sunt claxoanele maşinilor,

Iar în buzunar încep să mă ardă

Cele două bilete de intrare în filmul nostru.****

*întreg textul nu-i decât o poveste pe care o spui cuiva

**gest larg cu mâna dreaptă

***îţi bagi mâinile în buzunarele de la pantaloni

**** îi miroşi părul

Pasul şapte: textul care precede primul atac

Ca să fiţi luat în serios, ofensiva pe care tocmai aţi demarat-o trebuie să fie finalizată cu un atac, cu o încercare concretă de a o poseda sexual. Asaltul trebuie să fie decis, însă fără a crea senzaţia că urmăriţi să o constrângeţi în cazul în care vă refuză. De aceea, este indicat ca atacul să fie precedat de un text pregătitor, de un preludiu verbal.  Acest text trebuie să aibă o lungime acceptabilă, astfel încât să vă dea posibilitatea de a efectua primele manevre erotice: reducerea spaţiului dintre cei doi combatanţi, primele mângâieri mai îndrăzneţe, primii nasturi descheiaţi etc.

Femeile prea romanţioase iubesc cuvintele frumoase, imaginile de poveste, tandre şi senzaţiile catifelate. În consecinţă, dacă îi oferiţi un astfel de text, s-ar putea să-i distrageţi atenţia de la ceea ce faceţi cu mâinile. Aveţi o şansă, puteţi s-o fructificaţi. Dacă reuşiţi, puteţi să renunţaţi la această strategie sau la orice strategie, pentru că tocmai aţi devenit centrul universului ei.   

Dacă acest atac nu reuşeşte, nu e nici o problemă, e doar o chestiune de câţiva paşi pe care trebuie să-i parcurgeţi şi veţi reuşi să o supuneţi. Justificarea atacului: acţiunea urmăreşte, de fapt, doar epuizarea cât mai rapidă a resurselor potrivnice; în fond, nu a fost decât un atac fals.

Textul pe care îl propun pentru preludiu este: Dorm pe aceeaşi parte

Dorm pe aceeaşi parte

Dorm pe aceaşi parte cu aripa ta

Smulsă trufaş dintre arhanghelii somnoroşi.

În dimineaţa asta, ninge ca niciodată

Deasupra vorbelor, tăcerilor şi-a noastră.*

Te văd pe hârtie depănată într-un ghem de cuvinte,

Istovită şi-ncercănată de virgule şi sinceritate,

Cum schimbi o tăcere cu altă tăcere,

Să ascunzi nebunia într-un capot de cristal.**

Stingi în silabele râsului ţigara îngrijorării

Şi-alergi de la o mână a cuvintelor la alta,

Să te convingi că tinereţea noastră-nfloreşte

Pe toate străzile vechi ale semanticii.***

Aş putea să iau în braţe absenţa-ţi vie,

Să o sufoc în lacrimi şi suspine în falset

Şi să te ascund printre muze în veşnicie,

Şchiopătând prin melancolie cu degetele strivite de destin.

Dar picioarele şi mâinile ne-au jucat, o noapte,

Un joc timid de cărţi cu tandreţea şi dorinţa.

Ne căutam şi ne atingeam prin veselie şoptită

La ureche şi prin gesturi ratate-n gălăgie****

Stoluri de revelaţii au mâncat din palmele noastre

Negre de cărbune, ce fumegă voluptuos

Şi-au scris povestea unei portocale

Tăiată-n două de un calup de săpun.

Departarea nu mai poate răzui nimic,

Ceva s-a întâmplat cu identitatea fiecăruia.

Pleoapele tale sunt mai grele şi mai lente,

Dinţii mei sunt mai cariaţi şi mai incomozi.*****

Dorm pe aceaşi parte cu aripa ta

Smulsă trufaş dintre arhanghelii somnoroşi.

                                                      În dimineaţa asta, ninge ca niciodată

Deasupra vorbelor, tăcerilor şi-a noastră******

*o iei în braţe şi o săruţi pătimaş

**îi mângâi stomacul şi picioarele

***îi fixezi privirea, o mângâi uşor pe sâni şi îţi strecori mâna până la piele

****începi să o dezbraci; prima dată, partea de sus

*****partea de sus ar trebui să fie dezbrăcată, o săruţi, o mângâi şi ar trebui să începi să dezbraci partea de jos

******ar trebui să fie deja în chiloţi, o mângâi, o săruţi ca să poţi să-i scoţi

Pasul opt: textul primelor reproşuri

Dacă aţi ajuns la pasul opt înseamnă că atacul a fost respins. Chiar dacă reduta a rezistat, aceasta a început să se clatine. Paşii următori vor pregătii lovitura decisivă.

Reacţiile normale în urma unui refuz sunt: abandonul sau supărarea. Acestea sunt reacţiiile aşteptate inclusiv de femeia-ţintă. Oricare altă poziţionare va crea suspiciune şi vă va descalifica. Cum abandonul iese din discuţie, cel mai potrivit rol pe care să-l adoptaţi ar fi rolul supăratului. Iar supărarea se manifestă prin reproşuri.

În cazul nostrul, reproşurile nu ar trebui să fie prea vehemente, pentru a nu periclita câştigurile acumulate până aici. V-ar crea imaginea de bărbat violent şi-ar putea determina retragerea şi baricadarea în propria carapace.

Mai puţin riscante sunt reproşurile spuse pe un ton detaşat şi care să nu aibă o legătură explicită cu refuzul. În plus, e important să se creadă că refuzul a devenit o problemă filosofică, oricum de ordin teoretic şi tocmai de aceea va avea efecte mult mai grave asupra relaţiei. Dovediţi prin aceasta că sunteţi un bărbat cu tact, stăpân pe situaţie, de nezdruncinat şi cu maniere elegante. Calitatea unui om poate fi cunoscută cu adevărat în situaţii limită, nu-i aşa? Iar refuzurile sunt situaţii limită.

Reproşurile pe care le propun sunt cele din textul Supărările iubirii.

Supărările iubirii*

Suspiciunea se izbeşte de trunchiul tău,

Saltă din lucruri în ţipete de sirenă,

Rupe orizontul în două părţi inegale

Şi se rostogoleşte în trepte de aer.

Te bănuiesc ofilită-n normalitate, **

Că nu ştii să săruţi cu sufletul

Că genele tale nu mai au mâini

În care să-mi adun tandreţea.

Mă doare paradisul tău ascuns

Cuvintelor cu muşchii tatuaţi,

Intrigate de culoarea ta nesfârşită mov

Când ieşi din harta privirii mele.***

Gelozia ridică oraşele în nori,

Aşează mereu secundele de partea ta,

Construieşte trambuline spre demenţă

Când calcă înclinat în mine.****

* adoptă un ton lapidar

**poţi să accentuezi acest vers printr-un ton mai ridicat

***simulează melancolia, fii trist, dărâmat, rupt, etc

****îţi îndrepţi atenţia spre altceva, de exemplu, spre o carte, fereastră sau uşa de la intrare

Pasul nouă: textele mărturisirilor

Femeile au o slăbiciune pentru băieţii răi, teribili, pentru bărbaţii damnaţi, care au tot felul de răni invizibile şi păcate surprinzătoare. În apropierea lor, instinctul  matern se trezeşte şi devine pregnant. Ele nu rezistă tenntaţiei de a interveni, de a proteja, de a susţine, de a mângâia sau de a „salva” un bărbat de acest tip; şi sunt în stare să facă orice pentru a deveni „utile”.

Femeile prea romanţioase au slăbiciune exagerată în această direcţie. În conseciţă, v-ar fi favorabilă şi v-ar da o mână de ajutor nesperată în atingerea obiectivului strategiei dacă v-aţi crea o aură sumbră. Apelul la instinctul matern este aproape infailibil în demersul vizat de noi. Dar acesta nu poate fi realizat oricând şi oricum. Calea cea mai eficientă de a-i trezi instinctul este mărturisirea, o mărturisire asemănătoare celei făcute preotului, cu o singură rezervă. Este contraproductiv să daţi prea multe detalii: nume, fapte, date, poveşti prea concrete. E mai bine să sugeraţi decât să prezentaţi, rece, faptele.

Dacă nu vă încadraţi în tiparul bărbatului damnat, atunci apelaţi la textele pe care vi le propun: Mărturisirea melancoliei, Mărturisirea jocului, Mărturisirea vagabondului, Mărturisirea setei, Mărturisirea iernii, Mărturisirea frustrării, Mărturisirea poeziei.  Sunt construite astfel încât să vă „încarce” CV-ul cu păcate, fără a oferi însă detalii care pot fi confruntate cu realitatea. Şi-n plus, vă vor pregăti şi argumenta paşii următori.

Mărturisirea melancoliei*

                               Văd in fiecare zi femei de aurore,

Frumoase-ndrăgostite, cum înoată prin arşiţă,

Spre culcuşuri mari de mari iubiri. **

Le văd cu nume de răposaţi lipite pe guri,

Cum se zbat să reinventeze tandreţea,

Prin maree de gesturi sfârtecate de disperare.***

Îşi ţin mâinile unite în hora copilăriilor vrăjite

Şi devin mai frumoase printre mândrii sâni citadini

Din care îşi alăptează fericirea,

În fiecare zi mă zdrobesc picăturile

De melancolie ce cad de undeva de foarte de sus,

Din cupele zeilor beţi,

În timpul ospeţelor indecente

Cu carnea albă şi crudă

A fără-de-legii care este Femeia.****

*recitaţi textul, folosid tonul şi mimica folosite de obicei în cazul unei rugăciuni

** vă jucaţi cu bricheta sau cu cheile

*** va apropiaţi de ea şi o fixaţi cu privirea, după care faceţi câţiva paşi în jurul ei

**** dacă vrea să vă ia în braţe şi vă sărută, nu vă opuneţi; dar nu cred că se va întâmpla!

Mărturisirea jocului*

Stau îmbrăcat ca un vânător ursuz,

Cu fundul pe bucata pământească din lună

Şi-aştept ca şi caisul să-şi stranguleze seriozitatea

Şi s-o atârne de sceptrul meu de zeu

Cu jumătate de normă.

                           Plesnesc cuvântul muşte cu o lopăţică de brutar,

Să astâmpăr obrăznicia zumzăitoare

Ce jenează dimineaţa timidă

Care-mi zăvorăşte rănile şi bătăturile sufletului

Şi-atârnă panglica roz cu cheile aliniate

În primul zâmbet din lift.

Îmi închipui că e duminică,

Să pot gusta din nou o înmormântare.

Îl plesnesc pe Kant

Pentru migrenele metafizice arămii,

Trimit cimitirul la morgă să se lepede

De permanenţa măruntă

Şi de călcâiele roase ale speranţei.

Stinsa vreme a minunilor o aprind

Cu bricheta mea roşie şi unsuroasă,

Oamenii se lipesc de inima mea cu vânt,

Aşa cum paiele se lipesc de căpiţă cu soare.

O lebădă care-şi ţipa cuvintele sângerii

Se preface într-un F 16 prin ceţurile mele albastre.**

Inexact merg ceasurile, ca nişte pisici stinse

Într-un negru compact.

Dezlipesc jumătăţile de vorbe din obrazul sirenelor

Şi le scald în corul culorilor perfide

Ale cireşelor coapte,

                                                           Mărturisind o singură religie,

Cea a jocului ascuţit în tinereţe.***

*pe tot parcursul textului, laşi impresia că te stăpâneşti tot mai greu să nu râzi

**aşezaţi-o pe genunchiul vostru drept

***chichoteşti

Mărturisirea vagabondului*

                                      Amintirile îmi put a transpiraţie şi tutun,

Câinii ca nişte inimi rănite mă batjocoresc în haită,

Ţi-au adulmecat obrazul alb în sacoul meu

Şi parfumul ce hoinăreşte neatins ca o balerină.

„Frate, te-am iertat. Aici, sub pământ, ninge uneori cu pietre.”

Curiozitatea îmi leagă şireturile şi le îmbibă cu disperarea.

O mână de frate mort mângâie tandru ridurile oglinzii

În care găinile tinereţii scurmau cândva cu furie**

În fiecare sâmbătă, mă împărtăşesc morţii,

Eu - frumos îmbrăcat, ea - înspăimântător de multicoloră.

Îmi lipesc urechea de cărţi să verific***

Dacă parcurile oraşelor mai respiră cu frenezie.

Dicasteria de duminică mă face mai puternic,

Nervi luminoşi din piatră şi iluzii păcătoase

Mă ispitesc cu prospeţimea lor amară,

În stânga, în dreapta, în sud şi nord.****

Mărturisesc că mă doare când te găsesc

În fiecare staţie cu un bilet albastru în mână,

Pieptul îmi explodează într-un Fa ascuţit,

Frământat de lacomul fluier din lemn de trandafir. 

*trebuie să adopţi în tot ceea ce faci o atitudine conspirativă

**îi mângâi absent pulpele

***poţi să-ţi lipeşti urechea de ceva care ţi-e la îndemână

****poţi să indici cu mâna punctele cardinale

Mărturisirea setei*

                                                 Mi-e sete şi mărturisesc:

Sunt însetat în arşiţa împetrită a deşertului Cuvântului,

Sunt însetat de câmpiile acelea ascunse de ploi semantice,

Unde nici firele de iarbă nu se mai adapă,

Lovite de moarte până în măduvă.

                                        Mi-e sete şi mărturisesc:

Sunt însetat chiar dacă înghit la repezeală,

Ca şi gura de gheenă a locomotivei,

Seri de oboseală ascunse îndărătul ferestrelor perdeluite

Sau betoane sfârtecate de glonţul nemulţumirii.

                                          Mi-e sete şi mărturisesc:

Pupilele nu au orizonturi. Îmi înşurubez ochii în cap

Ca să se poată deschide infinitele cărări ademenitoare.

Nu mă potoleşte nici sunetul răspântiilor, când moartea vine

Mereu lunecând pe ruginitele foi din butaforia toamnei.

Mi-e sete şi mărturisesc:

Mi-e sete de oamenii pe care-i vânez neobosit

Şi-i aşez uscaţi în insectare geologice,

Măcinaţi în pulberea fină a unui vulcan abia stins,

Ca nişte bâtlani trandafirii care au îngheţat călare pe viaţă.

Mi-e sete şi mărturisesc:

De distanţe mi-e sete. De ţărmuri unde

Să-mi descarc proximitatea fără rădăcini,

Să behăi către cer cu dicţionarele în spate

Şi să-mi împrăştii geamantanele în lanuri de şofran.

Mi-e sete şi mărturisesc:

Sunt însetat de tine, cea cocoţată în nedumerire.

Arunci pătimaş cu depărtarea în mine, de frică să nu te mistui,

În timp ce îmi conjung verbele, ca un zeu ce cârpeşte

O lume proaspătă din bucăţi mari de dantelă.

* ar fi bine să ai la îndemână o pereche de ochelari de soare, pe care să-i mai pui la ochi în timpul discursului; şi un pahar cu apă din care să bei din cand în când.

Mărturisirea iernii*

Stăm pe terasa iernii şi luptăm cu mărturisirea.

Puzderii de cuvinte electronice ciuruiau o coapsă a destinului,

Care a ajuns să şchioapete în dreptunghiuri cu fâlfâiri de înger.