Poeme de Florin Budescu

 

(Fragmente din mai multe volume-aflate-ntr-o continuă-„n curs de apariție”-n ultimii optsprezece ani. Sau șaisprezece. Sau poate că nu.)

 

eu nu șlefuiesc (ars poetica)

 

Eu nu șlefuiesc poemul până îl aduc la perfecțiune, ci până-l concentrez în starea de extaz. Cristalul poetic se aduce la perfecțiunea artistică a extazului, lucrurile naturale se aduc la perfecțiunea exactității. Perfecțiunea extazului este imperfectă, ca exactitate. Perfecțiunea exactității, însă, nu are inefabilul perfecțiunii extazului. Versul trebuie purificat de orice rest cât de mic de perfecțiune a exactității, pentru ca el să atingă inefabilul. Cazurile când cele două perfecțiuni se suprapun sunt dăruite artistului de la Dumnezeu. Bunăvoința Domnului nu trebuie căutată. Ea vine singură.

 

 

cincifărăunsfert

în dimineaț-aceea

la cincifărăunsfert

cele două privighetori și-au în

ceput ritualul zilnic băr

bătușul cânta, pentru-a

-și arăta iu

birea sa eternă pentru fem

ela sa am ascultat Die Bla

ue Donau în mi diez minor

armonic și a doua parte din Le

băda lui Camille Saint-Saens și

Pinii lui Ottorino apoi

cocoșul de la balconul de

la apartamentul 256 a

început să cânte așa

iar privighetorul a

tăcut pudibond până când

mocofanul a terminat cu o

ra exactă apoi mi-a mai

fredonat mie și iubitei s

ale o arie din Rigolletto și

Air dintr-o suită de Johann și

încă multe teme pe

care nici un com

pozitor încă nu le

pusese în partitură să le

facă celebre după

care vrăbiile au început și ele să

prișcuie-n ritm de bossa-nova și

privighetoarea mi-a dat în

tâlnire pentru mâi

ne dimineață

la cincifărăunsfert

 

 

 

scurtă

în fie

care di

mineață mă de

fulam dă

ruindu-ți

o floare

 

 

 

schimbarea la față

să zicem că nu s-a în

tâmplat nimic afară de caii care fugeau pri

n holul Primăriei ondulându-și șol

durile ca să spargă a

mintirile din min

țile personalităților bus

tate ici și colo unde părea mai ha-ha-ha estetic

din ce pct. de vedere din

pctul. lor de vedere de

ce? cecsina. Eram u

șor. o altă pas

ăre care se ridica plângând din mater

ie din cuibul ei agl

utinând realitatea într-o cont

inuă evanescență a e

rosului în care, o, t

u erai centrul pct-ul. cerc

ul cel mic al existenței mele în urma centr

ului pct-ului. Cercului

lui Dumnezeu care binecu

vânta cu măreția

-I iubirea

noastră

 

 

 

poem d`amor (când fără tine)                                           Ancăi

 

când fără tine-s

fără număr

în afara Marelui Joc

          Cetății Oamenilor

          zidurilor

 

când fără tine-un

câine dezgolindu-mi fesele

sfâșiindu-mi pantalonii rupți

nepăsător când merg

sprijinindu-mă-n

auriul toiagul

de culoarea tichiei albe

 

când fără tine-s

douăzeci și doi

cu zero împărțit la

infinit limită din

cuvânt la puterea

prezenței depășite

devenind absență egal

doi sori înainte

vulturul mă devoră

 

 

și-ai să-mi spui

și-ai să-mi spui

că-s celălalt

cel care nu se vede

și-oricare-aș fi

îmi vei spune

că-s celălalt

și niciodată

nu-mi vei lumina drumul

cu lumina ta

și mă vei lăsa

să băngăn bezmetic prin bulibășeala băloșită de burtoșii bățoși din bantustanul bulimiei mamei lor

în durerea-mi psihică

din care nu aud

decât liniștea

propriilor mele gânduri

care se-autozdrăngăne

ca și cum poezie

și nu mai rămâne

ca să fie toată porcăria

decât să facă rimă

din rimă să dea-n ritm

 

 

 

 

apoi să le scriu-mbrățișate-ncorvârligate-mperecheate-mpopoțonate-ncorsetate

ca și cum aș fi-un clasicsauce

nu Florin Budescu

curv-avangardistă-perpetua

mașinăria defect-a antipoeziei

antipoezia textului, vieții, lumii

esența absurdului-n ceva-mai-multe-cuvinte-decât-scrie-la-kritikie-că-trebuie

absurdul existenței nudului meu

pe care-l privesc uneori

în oglindă

cum stă viu

râde de mine nenorocit citostatic ticăloșit

arătându-mă cu degetul

care-n oglindă-i-n partea cealaltă

și când îmi smulg firele de păr

păru-mi crește-n suflet

râie cornoas-a sfârșitului de secol

din care cresc

mereu mai falnic

ca-un stejar din păr-de-poet

care se-autorimează

întrebându-se “de ce

mai-există

iubire”

(dacă nu-l-atinge)

 

 

 

 

dintr-o primăvară

 

ai ieșit, bă, din casă? Ia primăvara și cântă la ea despre leagănul câmpiei care ne zguduie din morți ideile noastre contorsionate despre frumusețea naturii

 

să facem drumul nostru cel tupilat printre stelele pitice care seamănă cu tufele de pătrunjel date cu briantină un altar

 

uită-te-n jur: nu-i așa? -s plopii gigantici! Cum i-a gătit ca de paradă nenea gras mirosind a drojdie!

 

cum i-a văruit el ca nu cumva furnicile miriade dintrînșii să le părăsească găunoșenia păroasă!

 

mi-aduc aminte ziuaaceea: neuitată stampă florentinii-ar lua-o la fugă

 

ne plimbam prin poiană picioarele-mbocăncite ștampilau clisa gălbuie ca niște ventuze pentru-alungat gripa Beijing de peste iarnă sau Washington

 

se scuturase liliacul. Zefirul doinea visător pe sub ceea ce mai rămăsese din salcia pe care muncitorii de la Administrația Parcurilor o tăiaseră cu

Husqvarna lor behăitoare ca să protejeze mediul când rădăcinile-i spărseseră o conductă coclit-a regheabeului

 

ziua-și aprinsese, printre vârfurile blocurilor brăzdate de-antene, toate gunoaiele care debordau pe groapa Glina

 

ciocârlia luase sub tril cheia tăcerii / cheia de la europubele / cheia fa cu trei diezi fadosol completată cu o măsură șchioapă de cinci optimi sau în

sfârșit trei doimi minus jumătate

 

ar fi putut să se numească alla breve cu adăugiri cu suplimente chiar cu puțin efort de conștiință de Penderecki

 

dar nu. Era vorba despre haitele de câini care luptau pe străzi pentru supremație în numele tristei confrerii universale a inteligențelor canine

 

 

 

poet

 

se trezește-n fiecare dimineață desenează pe cer egrete le face să fâlfâie le trage de sfori în fiecare dimineață când se trezește

 

se spală pe ochi privindu-se-n ochi castrându-și simțurile și privind cerul se spală ha pe ochi

 

se privește-n oglindă oglinda se sparge cioburile încep să plângă (zice) te oglindeam era așa frumos (zice oglinda, spune oglinda când omul se privește-n resturile sale oglinditoare)

 

se gândește că-i trist brusc culorile se-nchid-n sine fiecare Braque pe care și-l imaginează-și închide culorile-n sine totul se face-un cenușiu

când el e trist

 

se bărbierește aruncându-și abject àripile imense sau mai bine zis ceea ce este-n piele din àripile sale imense prin intermediul bărbii-n chiuveta albă

imaculată plină de mâl de barbă

 

și-atunci, deodată: pam! Poetul se-nchide-n sine construindu-și, ca-n fiecare dimineață, un bovarism de nepătruns care după cei cincizeci de

ani de nebunie-l ajută să se-nchidă-n sine și să fie poet

 

 

 

 

acum ești sfetnicul meu de taină

 

acum ești sfetnicul meu de taină nu mă lași să mă-ntind pe spate

odgonul de care mă trage Domnul nostru vrea să se ridice se zbate

prima ninsoare-a căzut

 

Sfântul Hubert avea dreptate

copacul nu mai este azi ramurile sale rămân uscate

ultimul cerb a dispărut

 

ce grațios sămânța răului ridicându-se la cer

Kether, Hoema, Bina, Hesed, Gebura, Tiferet, Netza, Hod, Yesod azi nuntesc pe muzica Marelui Mister

sfidare lui Malkut

 

apropiindu-mă de geam. căutând molecula de dincolo de orice formă noțiune

prin mahapralaya privesc nașterea spațiului. vibrație. comuniune.

și totuși Universul mut

 

 

 

 

 

când a murit mama

 

Când a murit mama

cerul era atât de albastru că s-a sinucis de frumusețe.

Se făcuse foarte liniște mama-mi cânta

același cânticel

pentru nopțile cu dragonul lovind cu trompa copitele zidurile galbene

„I-am încălzit fruntea pune și tu mâna

și uite și mâinile ei sunt acum calde”

a spus tata

mâinile lui

se lipiseră de pielea albă

pentru care avea un zâmbet tata și m-a privit

în prelungirea privirii sale

preotul a turnat vin

pe fruntea mâinile ei

care-ncepuseră să se facă foarte frumoase

așa de frumoase

că Soarele s-a adunat tot să o lumineze.

Albastrul Eurynomos

rânjindu-și dinții

răsfirându-și penele

s-a zburătăcit-n neant

și-n timp ce

se-apropia de Marile Mistere

frumoasă

senină

zâmbea

mama

 

 

 

 

fenomen (haiku care nu este haiku pentru că are nouă versuri în loc de cinci)

 

experimental,

s-a

constatat că re

partiția sarcinii pe spirele file

tului nu este uniformă.

repartiția este incomodă, de a

ceea este

necesară

uniformizarea

 

 

 

 

 

 

prinzătorul de șoareci din Hameln

 

când oamenii trezindu-se dimineața fiind noapte și noaptea noaptea negurilor întunecate și cerul unul negru din smoală făcut

 

când spaima bântuindu-ne sufletele când rătăcind căutând viitorul în cărțile de tarot găsind furiile cu chip de câine și trup de șarpe

 

când liniștea fiind obositoare atunci sunetele fiind obosite lovindu-se de copacii despicându-și cu dinții frunzele

 

când frunzele făcând dinți ele mușcându-și rădăcinile din acestea-ncepând să curgă sânge iar din venele deschise-ale pământului șobolanii ieșind din Gaia rănită de mestecenii uscații

 

când brazii râzând munților care zămislind treisprezece dragoni cu buze de fier îngeri cu sex de smoală caii fugind aducând cu ei pretutindeni Antihiperboreea

 

când toate-acestea la un sunet plecându-se-n fața flautistului când acesta fluierându-și melopeea-n Hameln venind Arcadia Feliciaens

 

când dănțuind pe străzile strălucitoare de sunetele miliardelor de flautiști care-ncântând pământul cu sunetele lor calofile

 

când disperarea peste planetă pentru că-n acele zile copiii căutând sunetele vrăjite-n pământ

 

 

 

 

scrie mereu... (ars poetica)

scrie mereu ca-n ultima zi din viața ta

respiră de două ori mai încet decât numărul de cuvinte pe care-l scrii pe secundă

ia fiecare secundă. fă-o cuvinte.

sfințește-le dacă poți. cu dumnezeirea poeziei

fă-ți fiecare mișcare a pleoapelor un vers

transfigurează-ți fiecare respirație-ntr-o metaforă

pune-ți fiecare fir de păr aflat în bătaia vântului în slujba poeziei

taie-ți degetele. transformă-le-n hiperbole pentru ca hârtia de sub ele să capete valoare

amintește-ți fiecare lucru care ți s-a petrecut-n această lume pentru că bine meșteșugit în cuvinte poate fi un aliat al lui Seth

transfigurează-ți fiecare celul-a trupului-n poem.

 


respiro©2000 All rights reserved