Joisărbătoare

  - piesă în trei acte –

 de Thuróczy Katalin

Traducere din maghiară de Anamaria Pop


 

       Personaje

Susana

– o femeie între 60-70 de ani

Mihai

– un bărbat de 80 de ani

Mana[1]

– o femeie între 60-70 de ani, dar arată cu 10 ani mai tînără

Fifi

– o femeie între 55-60 de ani

Hilde*

– o femeie între 60-70 de ani

Feri

– un bărbat în jur de 70 de ani

Adela*

– o femeie peste 90 de ani

Amelidragă

– o femeie fără vîrstă

Liza

– o tînără în jur de 20 de ani

Éva

– o femeie de 30 de ani

Karola

– o femeie de 35 de ani

Laci

– un bărbat de 50 de ani

Roza

– o femeie fără vîrstă

Tomi

– un băiețel de 5-6 ani

Baronul Vernits

– un bărbat fără vîrstă

 

[1]). Rolul poate fi interpretat în travesti; un actor între 40-50 de ani
*). Rolul poate fi interpretat în travesti; un actor între 40-50 de ani
*). Rolul poate fi interpretat în travesti; un actor între 40-50 de ani

 

O locuință rezultată în urma divizării unui apartament care odinioară fusese somptuos; deci, nimic logic în actuala ei formă. Întreaga scenă este ocupată de o cameră mare și de o bucătărie mult mai mică. În camera mare, podeaua e acoperită cu covoare persane învechite; în bucătărie – cu plăci albe și negre de gresie. Pe toată lungimea peretelui din față, dulapuri – mobilier rămas după plecarea/mutarea din locuință a mai multor generații. Marea majoritate a obiectelor din locuință sînt de valoare, aflate în diferite stadii de dezintegrare. În partea dreaptă se află o comodă, deasupra ei o oglindă în ramă lată, aurită. În partea stîngă se află o servantă pe care stau înghesuite pahare și farfurii. Spre stînga: două uși, între ele o canapea Biedermeier căreia îi lipsește un picior; e proptită cu un teanc de cărți. Singura ușă dinspre dreapta conduce într-un antreu foarte mic. Cei patru pereți ai antreului sînt, de fapt, tot atîtea uși: una dintre uși se deschide spre cameră, una spre bucătărie, una spre baie (+ Wc) și una spre un coridor. În antreu, lîngă ușa de la baie, mai este loc și pentru o oglindă venețiană care ajunge pînă la podea; pe rama
sculptată-aurită a oglinzii se văd doi îngerași și jumătate, restul de un îngeraș și jumătate s-a degradat de-a lungul timpului (faptul că odinioară au existat patru, se intuiește din ce a mai rămas).

Camera este pregătită pentru musafiri; lîngă masa mare de sufragerie este o masă mai mică, apoi una și mai mică; în jurul meselor, scaune: un scaun mare, cu spătar, cîteva scaune Biedermeier, două scaune în stil secesionist, tapisate cu piele, la fel și cîteva obiecte de mobilier mic – mobilă curbată (numărul lor rămîne la latitudinea regizorului). De asemenea, mai sînt și două taburete de bucătărie, pentru a fi suficient loc de șezut în cazul în care ar veni mai mulți musafiri. 

Pe pereți sînt cîteva picturi (portrete și peisaje) în rame vechi, uzate; poartă semnătura unor pictori renumiți, dar sînt într-o stare deplorabilă; necesită restaurare. De asemenea, se mai pot vedea și cîteva fotografii îngălbenite. În cameră se mai pot așeza și cîteva măsuțe; important este ca peste tot să existe o sumedenie de obiecte aflate într-o dezordine plăcută: facturi, scrisori, îmbrăcăminte, borcane cu compot începute și alte obiecte pe care în general „le-punem-bine-pentru-a-le-găsi-dacă-i-nevoie-de-ele”.

Pe peretele bucătăriei, portretul lui Franz Iosif (copie color), un păretar din Secuime, vase din ceramică, un calendar din 1980, dar și unul din 1994, mai multe înscrisuri de genul: „Binecuvîntată fie familia!” și altele asemănătoare. Vizavi, o servantă cu tăblia din marmură, căreia îi lipsește o ușă; pe rafturi, printre farfurii de Meissen se văd farfurii din aluminiu; printre pahare din cristal, banale pahare gen „Muștar”. Pe masa din bucătărie (cu tăblia grea, din marmură), o zaharniță din argint pe capacul căreia este un Cupidon, un borcan mare cu castraveți murați, o pungă cu șosete, o strecurătoare pentru ceai, o planșetă pe care sînt patru tăvi cu pateuri (cu varză) proaspăt coapte; în jurul mesei, scaune. Pe aragaz clocotește supă într-o oală de 12 l; în cuptor se prăjesc caltaboși.

Pe parcursul piese,i personajele se plimbă între cameră și bucătărie; anumite dialoguri vor avea loc paralel: în cameră și în bucătărie.

În cameră, Liza-i tolănită pe scaunul mare cu spătar; are căști pe urechi, ascultă muzică și privește melancolic. Pe masă, în fața ei, un castron mare din sticlă de Jena, plin cu salată (castraveți, varză, mere rase etc.). Are pe genunchi o revistă de modă pe care o răsfoiește din cînd în cînd; în asemenea momente ciugulește din salată.

 

Actul I.

Scena 1

Cineva sună prelung la sonerie, apoi, un picior încălțat cu pantofi cu tocuri foarte înalte împinge ușa întredeschisă. Piciorul este urmat de o femeie înaltă, frumoasă, cu părul roșcat. E Karola. În fiecare mînă duce cîte o valiză. Tot timpul are o voce între plîns și isterie.

 

Karola:

Maică-ta unde-i? (Pune jos valizele și iese pentru încă o geantă de voiaj.) …mereu o lăsați deschisă… de ce n-o închideți? (Pune geanta de voiaj lîngă valize.) Le-am adus înapoi… cu astea a venit, cu astea să plece! Mie-mi ajunge… nimeni nu poate să spună că n-am fost… cine are mai multă răbdare decît mine... e o tîmpită!
Maică-ta?

Liza:

(Tocmai își revine din reverie, o vede pe Karola și se bucură.) O, Karola! Trebuie să slăbesc… numai zarzavaturi… salată!

Karola:

Unde-i maică-ta?

Liza:

Vivaldi… îl ador… e așa... cum să-ți spun… (Gest expresiv.) …n-are ceapă …vrei?

Karola:

Nu. E băiatul ei, să-l țină ea! Mie-mi ajunge! E plin orașul de curve… de ce tocmai eu… de ce tocmai mie…

Liza:

…și ananas... obligatoriu în fiecare dimineață…

Karola:

(Se apropie și smulge căștile de pe urechile Lizei.) Maică-ta! Unde-i maică-ta?!

Liza:

(Jignită.) Ce știu eu?! La piață… sau la Julius Meinl… are bonuri de masă, cumpără ceva de ele…

Karola:

Am adus înapoi…

Liza:

Sau la Ráckeve… s-a dus după mere… (Își pune căștile înapoi pe urechi.)

Karola:

De altfel nici nu mă mir de el… în bordelul ăsta… (Din cealaltă cameră se aude un plîns strident de sugar; se deschide zgomotos ușa; dă buzna Éva.)

Éva:

…neapărat trebuie să urlați? Tocmai adormise, pe cînd… o, Karola! N-am știut că… n-a dormit toată noaptea mititica… are crampe

Karola:

O caut pe maică-ta.

Éva:

Liza... unde-i mama?

Karola:

Las-o, e tîmpită de-a binelea.

Éva:

Mie-mi spui? (Sugarul nu mai plînge.) E dusă rău... de zile-ntregi…

Karola:

…au mai rămas cîteva… (Iese, aduce în cameră o pereche de mănuși de box și un teanc de reviste.)

Éva:

De o săptămînă-i așa de agitată… să nu se îmbolnăvească... draga de ea…

Karola:

Dacă trece pe aici, spune-i că nici măcar nu vreau să-l văd. Spune-i că asta-i transmit.

Éva:

…sau poate-i ies dințișorii… i-au ieșit deja patru... dacă-i mai ies doi… ( I se luminează fața.) …o să aibă șase! (Se uită la Karola de parcă ar vedea-o abia atunci.) Unde-i mama?

Karola:

Ce știu eu?!

Éva:

Dacă vine, spune-i c-a fost pe aici asistenta…

Karola:

Cînd vine?

Éva:

Cine?

Karola:

Maică-ta!

Éva:

De unde să știu? (Din cealaltă cameră se aude din nou plînsul sugarului.) Iar începe… (Éva intră în camera unde plînge sugarul; Liza își ia căștile de pe urechi.)

Liza:

Iar urlă.

Karola:

Aud. Îi ies dinții. (Liza îi oferă Karolei salată.)

Liza:

Vrei? N-am pus ceapă…

Karola:

Ți-am spus că nu vreau.

Liza:

Afară sînt pateuri... imediat e gata și supa… Iisuse! (Se ridică rapid și fuge la bucătărie.) …de la 9 fierbe… (Stinge aragazul; se uită și-n cuptor.) A fiert pîn’ s-a făcut un căcat… nu-i nimic... nici așa n-au dinți! Măcar n-o să spună că-i nefiartă... că-i ațoasă carnea… (Merge și Karola la bucătărie. )

Karola:

Iar aveți invitați?

Liza:

Dacă e joi... e sărbătoare... vine lumea și neinvitată. Bine că mi-ai amintit… am uitat să sting aragazul, cîteodată... (Gest expresiv.) nu văd, n-aud. (Are o voce din ce în ce mai plîngăcioasă.) ...de asta fac cură de slăbire… mi-a spus
că-n curînd o să arăt ca un dulap… dacă tot e căcăcioasă situația... măcar să slăbesc, n-am dreptate? (Îi curg lacrimile.)

Karola:

Ei… da’ ce s-a întîmplat?… nu te prosti!

Liza:

…măcar de-ar fi un tip mișto... (Hohotește.) ...dar nu-i! E pocit rău! Are urechi mari și clăpăuge… uite-așa (Arată.) …dar chiar și-așa… pînă și la meci m-am dus cu el… am urlat… prinde mingea, șutează, bagă măcar un gol... deși nici măcar nu știam cine cu cine joacă... dar urlam ca o nebună... las’ să se bucure… pe cînd el… (Aproape că plînge și Karola.)

Karola:

…vezi-ți de treabă... nu te amărî...

Liza:

…se așază lîngă ea în timpul filmului… numa’ așa, de parcă… iar eu rămîn cu chips-urile… cu gust de șuncă… o mîngîie pe genunchi. (Gest expresiv.) Am văzut cum o mîngîia… mi-a spus că nu, dar eu am văzut… (Hohotește.)

Karola:

…poate că totuși... nu.

Liza:

…ba da! Am văzut! Crede că-și poate permite orice cu mine?! (Deja plînge și Karola.)

Karola:

…crezi că mie-mi merge mai bine?

Liza:

…toți sînt la fel… toți… dacă-i spun ceva, rîde... că el nu…

Karola:

…pe deasupra îmi mai face și mama zile amare... cum că n-o salută destul de politicos…

Liza:

…dar dacă el vrea ceva... oho... îi satisfac orice dorință… pe loc…

Karola:

…și că-i mizerie... deși fac zilnic curățenie, dar de cum intră-n casă... împrăștie totul…

Liza:

…iar el niciodată, nimic…

Karola:

…mănîncă-n pat și face firimituri... în zadar scutur... peste tot sînt firimituri… (Plîng amîndouă; plînge și sugarul; năvălește Éva.)

Éva:

Degeaba v-am rugat… (Constată cu surprindere că nu-i nimeni în cameră și pornește spre bucătărie; văzînd că Liza și Karola plîng, renunță să le certe.) Ce-i cu voi?

Liza:

…și să nu mă fardez, pentru că numa’ curvele... deși nu pun decît puțin... atît cît e nevoie…

Éva:

…ați înnebunit?

Karola:

…iar dacă vreau să mă uit la telenovele... nu se poate... alea nu-s de calitate... dar dacă-i meci... treaba-i sfîntă…

Éva:

…și crezi că-i mai ușor cu doi copii?... din care unu-i sugar... mîncare, scutece, plimbare, mîncare, scutece, plimbare… toată ziulica...

Liza:

…mi-ajunge! Mi-e scîrbă de el! Nu mai pot să-i văd rînjetul încrezut. (Ia dintr-o tavă un pateu pe care-l înfulecă.)

Éva:

…și-ntre timp îmbătrînesc… nu-mi rămîne altceva decît să-mi tratez ridurile din jurul ochilor… (Începe să plîngă și ea.)

Karola:

…iar cînd nu sînt acasă... se aliază cu mama: duc eu gunoiul, mama Marika… beți un păhărel de Hubertus, mama Marika…

Éva:

…cine are nevoie de mine... plină de riduri... pe deasupra și cu doi copii… (Mănîncă și ea un pateu.)

Karola:

…auziți voi... cu propria mea mamă, împotriva mea…

Liza:

…dar de acum înainte... niciodată, nimic! Mai bine m-arunc sub primul tren decît sub el.

Karola:

…iar eu... dă-i și spală toată ziua la perdele... pentru că la spălătorie-i scump…

Éva:

…de ce nu ies și eu... măcar din cînd în cînd? Bună glumă... da’ cu cine să las pruncii?

Liza:

…din partea mea... poate să meargă la disco… sau oriunde…

Karola:

…de ce n-aș putea să-mi deschid și eu gura… de ce n-a luat de nevastă o bucătăreasă mută… (Sună telefonul. Amuțesc toate trei, apoi Liza își revine prima și aleargă la telefon; o urmează și celelalte două. Toate trei stau cu evlavie în jurul aparatului; în camera cealaltă sugarul își întrerupe plînsul. Liza ridică receptorul.)

Liza:

Alo!… eu… ciao… nimic. De ce? Sînt răcită. Nu foarte... numai puțin… sigur că da… iau o Aspirină… bine, atunci peste o juma’ de oră. (Pune receptorul în furcă.) Mă spăl... dacă mă spăl pe față, nu se vede... așa-i? (Aleargă la baie; celelalte două se-ndreaptă alene spre bucătărie, se-ndoapă cu pateuri. Liza se-ntoarce
ștergîndu-se pe față; e îmbrăcată cu un alt tricou. Merge la bucătărie.) …nu
mă face mai grasă? Așa că nu? Sau să mă îmbrac cu ăla albastru?… nici nu mi-s ochii foarte roșii … dar chiar dacă... și-așa i-am spus că-s răcită… dacă vine mama... nu știu cînd… ciao… vin pe la...vin eu. (Iese în mare grabă. Liniște. Éva caută prin servantă și scoate o sticlă cu lichior de vișine ascunsă după cratițe și oale. Toarnă lichior în două pahare gen „Muștar” și se așază amîndouă la masa din bucătărie.)

Éva:

Păi… ciao.

Karola:

Ciao. (Paharele se golesc într-o secundă; Éva le umple din nou. Liniște.)

Éva:

La urma urmei... se poate. Se mai poate.

Karola:

Păi, da. (Beau amîndouă cu poftă.)

 

 

Scena 2.

Se aude soneria de la intrare. Éva ascunde repede paharele, apoi ascunde și sticla cu lichior. Karola deschide ușa. Sosește Susana. E încărcată de bagaje; trage după ea un cărucior cu roți, plin de cumpărături. Susana și Karola merg în bucătărie.

 

Susana:

...prinde plasa asta, i s-a rupt mînerul... n-a căzut nimic din ea... dar era cît pe aici... (Karola și Éva iau pungile și plasele din mîinile Susanei.) ...am adus șampanie, patru sticle!... trebuie puse la răcit, e demisec... pîinea-i senzațională, e caldă încă... muștarul, vinul... în cămară... vin de Badacson… sau de Tokay… sau naiba știe... a curs puțin, dar nu-i nici o problemă... și așa vreau să spăl plasa... ai stins focul de sub supă?... pateurile... (Mănîncă un pateu.) au ieșit bune, data trecută n-au fost bune, au fost nesărate, acum sînt bune. Cît e ceasul? Doamne Dumnezeule! Cîte mai am de făcut... vor fi-ndată aici... iar eu îs pe nicăieri... m-am întîlnit cu Karcsi, umblă cu bastonul, arată îngrozitor, o să moară... omul ăla o să moară... duceți în cameră farfuriile... de Rosenthal sau de Meissen... ce s-a întîmplat? Ați plîns? Vedeți-vă de treabă! N-are rost... beți puțin lichior de vișine... (Scoate sticla din ascunzătoare.) ...e un rahat lipicios, dar e bun împotriva tristeții. Sau să deschid o șampanie? Deschid șampanie. Dar mai bine deschideți voi... unde-i pisica? Am adus ficat. Ficat de vită pentru jigodia dracu’... pis, pis, pis... unde-i lighioana? Pisss! Pisss! (Fetele toarnă șampania în pahare.) Și mie... da’ mie juma’ șampanie și juma’ vin... caltaboșii îi punem pe platou, dar nu acum, pentru că se răcesc... și pahare... pentru mine e bun și ăla de „Muștar”... mie ăla-mi place... pentru restul… pahare de cristal... și ce-o mai fi... (Éva intră în camera cealaltă. Karola și-a mai venit în fire și se simte suficient de puternică să-și anunțe divorțul. Merge în cameră, ia valizele și trece în bucătărie.)

Karola:

Am adus înapoi...

Susana:

Pune-le jos.... găsește și tu un loc în cameră. Dar dacă ai nevoie... pot să le mai folosești, acum mie nici așa nu-mi trebuie... du și placa de marmură, pune-o la mijloc, oala-i fierbinte... data trecută s-a topit fața de masă... e din plastic... dar mai întîi piftia... la aperitiv servesc piftie... așa că... e nevoie și de farfurioare...

Karola:

...nu mai rezist cu el... nu mai pot... (Izbucnește în plîns.)

Susana:

Vezi-ți de treabă. Omul rezistă la multe...

Karola:

...o să mă întorc... (Ar vrea să plece.)

Susana:

Care-i problema?

Karola:

Nimic! Divorțăm! Mi-ajunge!

Susana:

N-aveți decît! Dar e păcat să bocești pentru atîta lucru. De ce te-ai măritat cu el? Eu ți-am spus să nu te măriți cu el... ți-am spus că-i un curvar... nu m-ai crezut, deși dacă-l cunoaște cineva... e fiul meu... e ca și tac-su... leit tac-su... tip mișto, șarmant, dar curvar... dacă-l cunoaște cineva... apoi eu îl cunosc...

Karola:

(Hohotește.) ...dar îl iubesc!

Susana:

Atunci nu divorța.

Karola:

...pînă și mama!... mă ațîță împotriva lui, iar la spatele meu... bărbații au curul dulce!... crede că nu văd? Propria mea mamă!

Susana:

Bocește, descarcă-te, asta-ți face bine. (Scoate tava din cuptor.) Tu, oare s-au prăjit chestiile astea? Nu vreau să se usuce prea tare...

Karola:

...urlă… cum că ea nu m-a crescut pentru unul ca el, iar cînd n-aud: „Îți fac pîine prăjită, băiețelul meu... îți prăjesc ficat cu ceapă, băiețelul meu... cu multă ceapă, așa cum îți place... tîmpita asta de fii-mea nici măcar să gătească nu știe...”

Susana:

...data trecută a fost ca betonul... le scîrțîiau protezele

Karola:

...îl părtinește... pentru că-i bărbat, iar eu sînt doar o femeie...

Susana:

Mănîncă puțină supă.

Karola:

Nu mănînc.

Susana:

E bună, fierbinte.

Karola:

...o să mă întorc... (Iese alergînd. Intră Éva, plînsul sugarului inundă scena.)