Susana

– o femeie între 60-70 de ani

Mihai

– un bărbat de 80 de ani

Mana[1]

– o femeie între 60-70 de ani, dar arată cu 10 ani mai tînără

Fifi

– o femeie între 55-60 de ani

Hilde*

– o femeie între 60-70 de ani

Feri

– un bărbat în jur de 70 de ani

Adela*

– o femeie peste 90 de ani

Amelidragă

– o femeie fără vîrstă

Liza

– o tînără în jur de 20 de ani

Éva

– o femeie de 30 de ani

Karola

– o femeie de 35 de ani

Laci

– un bărbat de 50 de ani

Roza

– o femeie fără vîrstă

Tomi

– un băieţel de 5-6 ani

Baronul Vernits

– un bărbat fără vîrstă

Karola:

Maică-ta unde-i? (Pune jos valizele şi iese pentru încă o geantă de voiaj.) …mereu o lăsaţi deschisă… de ce n-o închideţi? (Pune geanta de voiaj lîngă valize.) Le-am adus înapoi… cu astea a venit, cu astea să plece! Mie-mi ajunge… nimeni nu poate să spună că n-am fost… cine are mai multă răbdare decît mine... e o tîmpită!
Maică-ta?

Liza:

(Tocmai îşi revine din reverie, o vede pe Karola şi se bucură.) O, Karola! Trebuie să slăbesc… numai zarzavaturi… salată!

Karola:

Unde-i maică-ta?

Liza:

Vivaldi… îl ador… e aşa... cum să-ţi spun… (Gest expresiv.) …n-are ceapă …vrei?

Karola:

Nu. E băiatul ei, să-l ţină ea! Mie-mi ajunge! E plin oraşul de curve… de ce tocmai eu… de ce tocmai mie…

Liza:

…şi ananas... obligatoriu în fiecare dimineaţă…

Karola:

(Se apropie şi smulge căştile de pe urechile Lizei.) Maică-ta! Unde-i maică-ta?!

Liza:

(Jignită.) Ce ştiu eu?! La piaţă… sau la Julius Meinl… are bonuri de masă, cumpără ceva de ele…

Karola:

Am adus înapoi…

Liza:

Sau la Ráckeve… s-a dus după mere… (Îşi pune căştile înapoi pe urechi.)

Karola:

De altfel nici nu mă mir de el… în bordelul ăsta… (Din cealaltă cameră se aude un plîns strident de sugar; se deschide zgomotos uşa; dă buzna Éva.)

Éva:

…neapărat trebuie să urlaţi? Tocmai adormise, pe cînd… o, Karola! N-am ştiut că… n-a dormit toată noaptea mititica… are crampe

Karola:

O caut pe maică-ta.

Éva:

Liza... unde-i mama?

Karola:

Las-o, e tîmpită de-a binelea.

Éva:

Mie-mi spui? (Sugarul nu mai plînge.) E dusă rău... de zile-ntregi…

Karola:

…au mai rămas cîteva… (Iese, aduce în cameră o pereche de mănuşi de box şi un teanc de reviste.)

Éva:

De o săptămînă-i aşa de agitată… să nu se îmbolnăvească... draga de ea…

Karola:

Dacă trece pe aici, spune-i că nici măcar nu vreau să-l văd. Spune-i că asta-i transmit.

Éva:

…sau poate-i ies dinţişorii… i-au ieşit deja patru... dacă-i mai ies doi… ( I se luminează faţa.) …o să aibă şase! (Se uită la Karola de parcă ar vedea-o abia atunci.) Unde-i mama?

Karola:

Ce ştiu eu?!

Éva:

Dacă vine, spune-i c-a fost pe aici asistenta…

Karola:

Cînd vine?

Éva:

Cine?

Karola:

Maică-ta!

Éva:

De unde să ştiu? (Din cealaltă cameră se aude din nou plînsul sugarului.) Iar începe… (Éva intră în camera unde plînge sugarul; Liza îşi ia căştile de pe urechi.)

Liza:

Iar urlă.

Karola:

Aud. Îi ies dinţii. (Liza îi oferă Karolei salată.)

Liza:

Vrei? N-am pus ceapă…

Karola:

Ţi-am spus că nu vreau.

Liza:

Afară sînt pateuri... imediat e gata şi supa… Iisuse! (Se ridică rapid şi fuge la bucătărie.) …de la 9 fierbe… (Stinge aragazul; se uită şi-n cuptor.) A fiert pîn’ s-a făcut un căcat… nu-i nimic... nici aşa n-au dinţi! Măcar n-o să spună că-i nefiartă... că-i aţoasă carnea… (Merge şi Karola la bucătărie. )

Karola:

Iar aveţi invitaţi?

Liza:

Dacă e joi... e sărbătoare... vine lumea şi neinvitată. Bine că mi-ai amintit… am uitat să sting aragazul, cîteodată... (Gest expresiv.) nu văd, n-aud. (Are o voce din ce în ce mai plîngăcioasă.) ...de asta fac cură de slăbire… mi-a spus
că-n curînd o să arăt ca un dulap… dacă tot e căcăcioasă situaţia... măcar să slăbesc, n-am dreptate? (Îi curg lacrimile.)

Karola:

Ei… da’ ce s-a întîmplat?… nu te prosti!

Liza:

…măcar de-ar fi un tip mişto... (Hohoteşte.) ...dar nu-i! E pocit rău! Are urechi mari şi clăpăuge… uite-aşa (Arată.) …dar chiar şi-aşa… pînă şi la meci m-am dus cu el… am urlat… prinde mingea, şutează, bagă măcar un gol... deşi nici măcar nu ştiam cine cu cine joacă... dar urlam ca o nebună... las’ să se bucure… pe cînd el… (Aproape că plînge şi Karola.)

Karola:

…vezi-ţi de treabă... nu te amărî...

Liza:

…se aşază lîngă ea în timpul filmului… numa’ aşa, de parcă… iar eu rămîn cu chips-urile… cu gust de şuncă… o mîngîie pe genunchi. (Gest expresiv.) Am văzut cum o mîngîia… mi-a spus că nu, dar eu am văzut… (Hohoteşte.)

Karola:

…poate că totuşi... nu.

Liza:

…ba da! Am văzut! Crede că-şi poate permite orice cu mine?! (Deja plînge şi Karola.)

Karola:

…crezi că mie-mi merge mai bine?

Liza:

…toţi sînt la fel… toţi… dacă-i spun ceva, rîde... că el nu…

Karola:

…pe deasupra îmi mai face şi mama zile amare... cum că n-o salută destul de politicos…

Liza:

…dar dacă el vrea ceva... oho... îi satisfac orice dorinţă… pe loc…

Karola:

…şi că-i mizerie... deşi fac zilnic curăţenie, dar de cum intră-n casă... împrăştie totul…

Liza:

…iar el niciodată, nimic…

Karola:

…mănîncă-n pat şi face firimituri... în zadar scutur... peste tot sînt firimituri… (Plîng amîndouă; plînge şi sugarul; năvăleşte Éva.)

Éva:

Degeaba v-am rugat… (Constată cu surprindere că nu-i nimeni în cameră şi porneşte spre bucătărie; văzînd că Liza şi Karola plîng, renunţă să le certe.) Ce-i cu voi?

Liza:

…şi să nu mă fardez, pentru că numa’ curvele... deşi nu pun decît puţin... atît cît e nevoie…

Éva:

…aţi înnebunit?

Karola:

…iar dacă vreau să mă uit la telenovele... nu se poate... alea nu-s de calitate... dar dacă-i meci... treaba-i sfîntă…

Éva:

…şi crezi că-i mai uşor cu doi copii?... din care unu-i sugar... mîncare, scutece, plimbare, mîncare, scutece, plimbare… toată ziulica...

Liza:

…mi-ajunge! Mi-e scîrbă de el! Nu mai pot să-i văd rînjetul încrezut. (Ia dintr-o tavă un pateu pe care-l înfulecă.)

Éva:

…şi-ntre timp îmbătrînesc… nu-mi rămîne altceva decît să-mi tratez ridurile din jurul ochilor… (Începe să plîngă şi ea.)

Karola:

…iar cînd nu sînt acasă... se aliază cu mama: duc eu gunoiul, mama Marika… beţi un păhărel de Hubertus, mama Marika…

Éva:

…cine are nevoie de mine... plină de riduri... pe deasupra şi cu doi copii… (Mănîncă şi ea un pateu.)

Karola:

…auziţi voi... cu propria mea mamă, împotriva mea…

Liza:

…dar de acum înainte... niciodată, nimic! Mai bine m-arunc sub primul tren decît sub el.

Karola:

…iar eu... dă-i şi spală toată ziua la perdele... pentru că la spălătorie-i scump…

Éva:

…de ce nu ies şi eu... măcar din cînd în cînd? Bună glumă... da’ cu cine să las pruncii?

Liza:

…din partea mea... poate să meargă la disco… sau oriunde…

Karola:

…de ce n-aş putea să-mi deschid şi eu gura… de ce n-a luat de nevastă o bucătăreasă mută… (Sună telefonul. Amuţesc toate trei, apoi Liza îşi revine prima şi aleargă la telefon; o urmează şi celelalte două. Toate trei stau cu evlavie în jurul aparatului; în camera cealaltă sugarul îşi întrerupe plînsul. Liza ridică receptorul.)

Liza:

Alo!… eu… ciao… nimic. De ce? Sînt răcită. Nu foarte... numai puţin… sigur că da… iau o Aspirină… bine, atunci peste o juma’ de oră. (Pune receptorul în furcă.) Mă spăl... dacă mă spăl pe faţă, nu se vede... aşa-i? (Aleargă la baie; celelalte două se-ndreaptă alene spre bucătărie, se-ndoapă cu pateuri. Liza se-ntoarce
ştergîndu-se pe faţă; e îmbrăcată cu un alt tricou. Merge la bucătărie.) …nu
mă face mai grasă? Aşa că nu? Sau să mă îmbrac cu ăla albastru?… nici nu mi-s ochii foarte roşii … dar chiar dacă... şi-aşa i-am spus că-s răcită… dacă vine mama... nu ştiu cînd… ciao… vin pe la...vin eu. (Iese în mare grabă. Linişte. Éva caută prin servantă şi scoate o sticlă cu lichior de vişine ascunsă după cratiţe şi oale. Toarnă lichior în două pahare gen „Muştar” şi se aşază amîndouă la masa din bucătărie.)

Éva:

Păi… ciao.

Karola:

Ciao. (Paharele se golesc într-o secundă; Éva le umple din nou. Linişte.)

Éva:

La urma urmei... se poate. Se mai poate.

Karola:

Păi, da. (Beau amîndouă cu poftă.)

Susana:

...prinde plasa asta, i s-a rupt mînerul... n-a căzut nimic din ea... dar era cît pe aici... (Karola şi Éva iau pungile şi plasele din mîinile Susanei.) ...am adus şampanie, patru sticle!... trebuie puse la răcit, e demisec... pîinea-i senzaţională, e caldă încă... muştarul, vinul... în cămară... vin de Badacson… sau de Tokay… sau naiba ştie... a curs puţin, dar nu-i nici o problemă... şi aşa vreau să spăl plasa... ai stins focul de sub supă?... pateurile... (Mănîncă un pateu.) au ieşit bune, data trecută n-au fost bune, au fost nesărate, acum sînt bune. Cît e ceasul? Doamne Dumnezeule! Cîte mai am de făcut... vor fi-ndată aici... iar eu îs pe nicăieri... m-am întîlnit cu Karcsi, umblă cu bastonul, arată îngrozitor, o să moară... omul ăla o să moară... duceţi în cameră farfuriile... de Rosenthal sau de Meissen... ce s-a întîmplat? Aţi plîns? Vedeţi-vă de treabă! N-are rost... beţi puţin lichior de vişine... (Scoate sticla din ascunzătoare.) ...e un rahat lipicios, dar e bun împotriva tristeţii. Sau să deschid o şampanie? Deschid şampanie. Dar mai bine deschideţi voi... unde-i pisica? Am adus ficat. Ficat de vită pentru jigodia dracu’... pis, pis, pis... unde-i lighioana? Pisss! Pisss! (Fetele toarnă şampania în pahare.) Şi mie... da’ mie juma’ şampanie şi juma’ vin... caltaboşii îi punem pe platou, dar nu acum, pentru că se răcesc... şi pahare... pentru mine e bun şi ăla de „Muştar”... mie ăla-mi place... pentru restul… pahare de cristal... şi ce-o mai fi... (Éva intră în camera cealaltă. Karola şi-a mai venit în fire şi se simte suficient de puternică să-şi anunţe divorţul. Merge în cameră, ia valizele şi trece în bucătărie.)

Karola:

Am adus înapoi...

Susana:

Pune-le jos.... găseşte şi tu un loc în cameră. Dar dacă ai nevoie... pot să le mai foloseşti, acum mie nici aşa nu-mi trebuie... du şi placa de marmură, pune-o la mijloc, oala-i fierbinte... data trecută s-a topit faţa de masă... e din plastic... dar mai întîi piftia... la aperitiv servesc piftie... aşa că... e nevoie şi de farfurioare...

Karola:

...nu mai rezist cu el... nu mai pot... (Izbucneşte în plîns.)

Susana:

Vezi-ţi de treabă. Omul rezistă la multe...

Karola:

...o să mă întorc... (Ar vrea să plece.)

Susana:

Care-i problema?

Karola:

Nimic! Divorţăm! Mi-ajunge!

Susana:

N-aveţi decît! Dar e păcat să boceşti pentru atîta lucru. De ce te-ai măritat cu el? Eu ţi-am spus să nu te măriţi cu el... ţi-am spus că-i un curvar... nu m-ai crezut, deşi dacă-l cunoaşte cineva... e fiul meu... e ca şi tac-su... leit tac-su... tip mişto, şarmant, dar curvar... dacă-l cunoaşte cineva... apoi eu îl cunosc...

Karola:

(Hohoteşte.) ...dar îl iubesc!

Susana:

Atunci nu divorţa.

Karola:

...pînă şi mama!... mă aţîţă împotriva lui, iar la spatele meu... bărbaţii au curul dulce!... crede că nu văd? Propria mea mamă!

Susana:

Boceşte, descarcă-te, asta-ţi face bine. (Scoate tava din cuptor.) Tu, oare s-au prăjit chestiile astea? Nu vreau să se usuce prea tare...

Karola:

...urlă… cum că ea nu m-a crescut pentru unul ca el, iar cînd n-aud: „Îţi fac pîine prăjită, băieţelul meu... îţi prăjesc ficat cu ceapă, băieţelul meu... cu multă ceapă, aşa cum îţi place... tîmpita asta de fii-mea nici măcar să gătească nu ştie...”

Susana:

...data trecută a fost ca betonul... le scîrţîiau protezele

Karola:

...îl părtineşte... pentru că-i bărbat, iar eu sînt doar o femeie...

Susana:

Mănîncă puţină supă.

Karola:

Nu mănînc.

Susana:

E bună, fierbinte.

Karola:

...o să mă întorc... (Iese alergînd. Intră Éva, plînsul sugarului inundă scena.)

Éva:

Trebuie neapărat să urlaţi? (Îşi priveşte surprinsă mama rămasă singură în bucătărie. Susana se uită consternată la fiica ei care are ochii plînşi.)

Susana:

Şi tu?

Éva:

Ce şi eu?

Susana:

Cînd am fost fată n-am plîns niciodată.

Éva:

Nici eu... cînd am fost fată... (Sună soneria.)

Mana:

Ciao, scumpa mea. (Scoate o sticlă de şampanie dintr-o plasă.) Unde s-o pun?

Susana:

...se ard caltaboşii... (Merge spre bucătărie, la aragaz.)

Mana:

...o pun la frigider... (Merge şi ea în bucătărie; umblă întotdeauna în acelaşi ritm, nici prea repede, nici prea încet; dă impresia că defilează.) ...pot să aprind o ţigară? (Scoate o ţigară, un şpiţ lung şi o brichetă de aur.)

Susana:

...pe toată lumea deranjează fumul, dar tu aprinde liniştită. (Mana îşi aprinde ţigara.)

Mana:

Şi Mihai fumează.

Susana:

...dar nu-i aici.

Mana:

O să vină... de ce nu te măriţi cu el?

Susana:

Nici prin cap nu-mi trece!...asta mi-ar mai lipsi...

Mana:

...în fiecare joi te cere de nevastă...

Susana:

...la ora şase. La şapte jumătate... te cere pe tine, mărită-te tu cu el!

Mana:

Vezi-ţi de treabă! Mi-a fost destul să-l îngrijesc doi ani pe al patrulea... atunci mi s-au distrus nervii... deşi odinioară... doar mă cunoşti! De atunci am şi gastrita.

Susana:

Să nu fac repede şi nişte tăieţei cu varză?

Éva:

(Şovăind.) Mamă...

Mana:

...în timp ce l-am îngrijit... mi s-a paradit stomacul. Atunci mi s-a paradit stomacul...

Susana:

Fac repede şi nişte tăiţei cu varză. N-o să ne ajungă ce-am gătit. Piftie, supă, caltaboşi, cartofi cu ceapă... n-o să ne ajungă...

Éva:

Mamă...

Susana:

...am tăieţei de casă... varza se căleşte într-o juma’ de oră...

Éva:

Mana! Cînd îşi revine... spune-i mamei c-am dus-o pe Irma la plimbare.

Mana:

Du-te liniştită, iubito. E o vreme superbă. (Éva intră încet în camera cealaltă.)

Susana:

...piper o să pun puţin... nu-i face bine lui Mihai... suferă cu bila... ştii... sticla-i desfăcută, mie juma’ şampanie şi juma’ vin... (Mana toarnă şampanie în pahare, beau. Éva traversează camera cu un cărucior de copil; vorbeşte spre bucătărie.)

Éva:

...dacă mă caută cineva la telefon... peste o oră... o oră şi jumătate...

Mana:

Bine, bine, iubito. (Éva iese cu căruciorul. Susana se aşază lîngă masa din bucătărie.)

Susana:

(Cu o voce foarte tristă.) ...dacă o caută cineva la telefon! Cine ar căuta-o! Stă acasă ca un castravete murat... degeaba-i spun... am eu grijă de copii, să mai iasă naibii în lume... dar nu şi iar nu... ce să mă fac cu ea?... am două fete, dar amîndouă seamănă cu taţii lor... pe fiecare le-am făcut cu cîte un bărbat frumos, dar prost... nici una dintre ele nu s-a realizat în viaţă. Oho, băiatul meu... cu el e altceva. El seamănă cu mine... nu-nţeleg de ce-ntotdeauna fetele rămîn pe capul mamelor...

Mana:

Vezi, eu sînt mai norocoasă. Fii-mea s-a măritat în Canada, nu poate fugi acasă în caz că... o iubesc... aşa de la distanţă... dar e mai sănătos... între noi e Oceanul... e mai sănătos... (Sună soneria.)

Susana:

Asta-i Fifi. O recunosc după cum sună. (Merge să deschidă uşa.)

Fifi:

Iuiiiuiiiuuu vaaaiivaaaiii iuiiiuiiiuuu! (Intră la baie. Susana şi Hilde merg în bucătărie; Hilde scoate dintr-o plasă două sticle de şampanie.)

Hilde:

...credeam că nu mai ajungem... tot drumul a scrîşnit din dinţi să se abţină...

Susana:

Da de unde! Întotdeauna ajunge la timp... cel puţin pînă acum...

Mana:

...pentru că se înfundă cu laxative.

Hilde:

Se ghiftuie... apoi, hap un pumn de laxative!

Susana:

...exagerează...

Mana:

...să nu se-ngraşe...

Susana:

...iau şi eu din cînd în cînd... dar numai tot a treia zi, dacă-i cazul...

Hilde:

Dar ea zilnic... nu se poate abţine...

Mana:

...întotdeauna a fost aşa...

Hilde:

O, pateuri! (Se serveşte cu un pateu.)

Mana:

Nu-i de loc cumpătată...

Hilde:

...nu-i disciplinată...

Fifi:

(Iese uşurată din baie şi merge şi ea în bucătărie; e veselă.) ...cînd mănînc sfeclă... întotdeauna am diaree... ce să-i fac... intestinele...

Mana:

...şi laxativele...

Fifi:

(Surprinsă.) ...din cînd în cînd... e nevoie... am avut probleme, deci e nevoie. Şi Bilaghit... bila... O, pateuri! (Înfulecă unul.)

Susana:

Să deschid o sticlă de şampanie?

Hilde:

Şampanie!

Fifi:

(Are gura plină cu pateuri; face semne cu mîna că doreşte şi ea şampanie.) ...acum sînt bune... data trecută au fost cam nesărate...

Susana:

Pateuri cu varză.

Fifi:

Sînt dumnezeieşti! Ar trebui să-ţi deschizi un restaurant! Dacă ai vedea ce mîncare pun ăştia în faţa omului...

Hilde:

...şi la ce preţ...

Fifi:

...dacă ne gîndim bine... nici nu-i aşa de scumpă... başca-i transportată la domiciliu... cu maşina... de la consiliu…

Hilde:

Autoguvernare.

Fifi:

Nu-i totuna? Din partea mea să fie consiliu!... transportă mîncarea la domiciliu... iar eu o mănînc... dacă tot mi-o aduce... aşa... social... o transportă gratis la domiciliu pentru cei care n-au pe nimeni... dacă omu-i singur şi bătrîn... aşa că... dacă tot mi-o aduce... o mănînc... dar... totu-i numai rîntaş şi untură, iar carnea... să nu mai vorbim... zilele trecute am tocat-o. Am luat maşina de tocat şi am tocat-o. Ce cred ăştia! Arăt eu a lupoaică?

Susana:

...am pregătit piftie, supă, caltaboşi, cartofi cu ceapă, mai fac şi tăieţei cu varză... sînt pateuri...

Fifi:

...caltaboşi! Tăieţei cu varză! Delicios! Preferatele mele!

Hilde:

...şi bila?

Fifi:

...numai ouăle... uneori şi ceapă... da’ varza nu... (Sună soneria. Fifi aleargă la uşă.) ...Mihai!… Nu. E Feri.

Feri:

...omagiile mele, doamnelor... (Merge în bucătărie; scoate dintr-o plasă o sticlă de şampanie şi una de vin.) Am adus şi o sticlă de vin roşu. Da?! Magazinul de pe strada Határ. Numai acol’ se merită. Da?! (Se trînteşte pe un scaun.) ...sînt prea multe etaje. Mana, dumneata eşti din ce în ce mai frumoasă… la fel şi dumneata, Fifi…

Hilde:

…dacă-mi spui şi mie aşa ceva... îţi arunc paharul ăsta de şampanie în cap…

Feri:

Dragă Hilduşca, dumneata întotdeauna ai fost o temperamentală…

Hilde:

Hilde. Nu Hilduşca, Hil-de.

Feri:

Bine, bine... atunci fie Hilde.

Hilde:

…chelneriţa de la preso, vînzătoarea de la aprozar sau fata de la salonul de pălării… ea poate să fie Hilduşca. Eu sînt Hilde.

Susana:

Puţină supă?

Feri:

Mai încolo, cînd vin şi ceilalţi… (Serveşte din pateuri.)

Susana:

Să mergem înăuntru, nu aici în bucătărie… (Trec cu toţii în cameră.) Mana, pune farfuriile.

Mana:

…cele de Meissen sau de Rosenthal?

Susana:

Cele de Rosenthal… din alea au rămas mai multe. (Observă castronul cu salată; gustă salata.) N-are ceapă. (Porneşte spre bucătărie să pună ceapă în salată.) Fifi, du şampania… în cămară este vin… de Tokay.

Mana:

De Badacson.

Susana:

Nu-i totuna? Vin să fie.

Feri:

Este şi roşu… (Fifi aduce şampanie şi vin; Feri deschide sticla; Susana vorbeşte deja din bucătărie.)

Susana:

Şi mie… mie în paharul de „Muştar”. (Hilde îi duce paharul în bucătărie. Dialogul dintre Hilde şi Susana are loc în bucătărie. Susana taie ceapa pentru salată.)

Hilde:

Feri ăsta-i complet senil… mereu uită cui îi face curte…

Susana:

Data trecută pînă şi Adelei… (Chicotesc.)

Feri:

I-am scris lui Franz Iosif…

Mana:

Doar nu?

Fifi:

Dar el a murit…

Feri:

Nu la ăla m-am gîndit… la cel de acum… ei, cum îl cheamă?… Otto… da, lui i-am scris... (Scoate din buzunar un teanc de scrisori.) Îndată… (Se uită prin scrisori.) Nu-i asta…

Susana:

…dacă ai fi văzut-o! A roşit toată, îşi dădea ochii peste cap... sărăcuţa de ea…

Hilde:

Cred că în ultimii 60 de ani nu i-a mai spus nimeni…

Susana:

A-ntinerit complet…

Hilde:

…trebuie să avem totuşi grijă de ea... să nu facă apoplexie …

Susana:

Numa’ asta mi-ar mai lipsi… n-ai o batistă de hîrtie? Mă ustură ochii de la ceapă…

Hilde:

(Caută şi găseşte.) …spală-te pe mîini… şi nu te mai freca la ochi... dacă te tot freci te ustură şi mai tare.

Feri:

…data trecută... cînd i-am scris în problema barajului... mi-a răspuns că-mi mulţumeşte pentru sfaturi… şi că va mai medita asupra problemei… cîteva sfaturi bune… da?! La urma urmei am umblat la „Ludovika”... la Şcoala Superioară de Ofiţeri… înainte i-am scris în problema francezilor... şi la scrisoarea aia mi-a răspuns... că-mi mulţumeşte pentru sfaturi... şi că va mai medita asupra problemei… (Arată scrisorile.) …aici e semnătura lui… da?!

Fifi:

(Se uită cu sinceră admiraţie.) …chiar cu mîna lui?

Feri:

Bineînţeles!… Acum îi scriu din nou... îi propun să se prezinte la alegeri…

Mana:

Pentru ce?

Feri:

Cum adică pentru ce? Şi Palaczky a declarat în scris că dacă n-ar exista monarhia, ar trebui inventată. Da?!

Mana:

Şi dumneata vrei monarhie?

Feri:

De ce nu? Englezilor le este bine? Da! Cu toate că ei sînt englezi.

Mana:

Cu englezii... e altceva…

Hilde:

Iar te-ai frecat… te ustură, nu-i aşa? Ţi-am spus eu… spală-te

Susana:

Mă spăl… (Pipăind pereţii, merge spre baie. Hilde mănîncă pateuri.)

Feri:

Ce-i aia "altceva"! Crezi că Elisabetei nu i-am scris? Adică reginei Elisabeta… încă pe vremea războiului din Falkland… eu am învăţat strategie… da’ cu aşa o ariergardă... şi... mai e şi oceanul… a fost o prostie… da?!

Mana:

…şi ţi-a răspuns?

Feri:

Bineînţeles!… că-mi mulţumeşte pentru sfaturi... şi că va mai medita asupra problemei… (Susana iese din baie, merge în cameră; intră şi Hilde, aduce salata în care Susana pusese ceapă.)

Susana:

Oare unde-i Adela?

Hilde:

Să aduc supa?

Susana:

Mai întîi piftia… am pus-o pe balcon… (Din camera cealaltă aduce o tavă lungă, de Meissen, plină cu piftie.)

Hilde:

… merg să tai pîinea… (Merge la bucătărie.)

Susana:

A sosit aperitivul… ce să aduc lîngă piftie? Muştar, lămîie, maioneză?

Fifi:

Maioneză?

Susana:

În tub… (Hilde aduce un coş cu pîine.)

Hilde:

Pîinea-i senzaţională, de unde ai cumpărat-o?

Susana:

De la piaţă… (Linişte. Toată lumea mănîncă. La uşa de la intrare, cineva bagă cheia în broască. Intră Liza agitată; înşfacă o sticlă de şampanie şi se retrage în camera cealaltă.) Poate dai şi tu bună ziua!

Liza:

Săru’ mîna… (Deja îi curg lacrimile.)

Susana:

Ce-i cu fata asta?

Feri:

E îndrăgostită…

Mana:

…şi… de fericire îi curg lacrimile şi mucii?…

Fifi:

…sînt aşa de drăguţi… sînt tineri… (Soneria sună prelung.)

Susana:

…e Adela… ea face aşa… (Merge să deschidă uşa.)

Adela:

Sun de o juma’ de oră. De ce nu deschideţi uşa?

Susana:

N-am auzit…

Adela:

Păi fiţi mai atente! Pălăria… (O aşază acolo unde intuieşte o masă; Susana o ridică de jos şi o pune pe cuier.) Cine-i aici?

Susana:

Mana, Fifi, Hilde, Feri…

Adela:

Feri? Care-i ăla?

Susana:

Tipu’ ăla brunet şi-ndesat…

Adela:

Ştiu. Şi Mihai?

Susana:

Vine şi el, dar mai tîrziu… (Îi ia lesa din mîna. La fel şi bastonul.) Unde-i cîinele?

Adela:

Ce fel de cîine?

Susana:

Păi... Ştefi, cîinele tău. Ai adus lesa, dar cîinele nu-i nicăieri.

Adela:

Cine nu-i?

Susana:

(Strigînd.) Cîinele! (Între timp, Hilde şi Mana se ridică de la masă şi merg lîngă Susana. La masă, Fifi îl priveşte cu admiraţie pe Feri care înfulecă zgomotos.) Cîinele!… Cîinele tău!… Ştefi!

Adela:

A, Ştefi! N-a vrut să vină… nu ştiu ce naiba s-a întîmplat… adoră să vină aici… I-am spus: băiete, pornim… pe cînd el… s-a ascuns… l-am chemat... dar nimic… cum nu văd bine... nu l-am găsesc… ei bine... n-ai decît să crăpi… şi l-am lăsat acasă…

Susana:

Atunci de ce ai adus lesa?

Adela:

Ce fel de lesă?

Susana:

…cea din mîna ta! Lesa pe care ai avut-o în mînă…

Adela:

…pentru că am vrut să aduc şi cîinele.

Susana:

…dar nu l-ai adus…

Adela:

…păi... din moment ce n-a vrut să vină! Lesa mi-a rămas în mînă. O s-o duc înapoi. (Feri se ridică de la masă şi se alătură grupului de femei.)

Feri:

Sărut mîna, Adela…

Adela:

Dumneata cine eşti?

Feri:

Feri…

Adela:

O! Dumneata eşti! Bună ziua! Unde mi-e bastonul?

Hilde:

(Îi dă bastonul.) …aici

Adela:

…şi poşeta… vreau s-o ţin în braţe… fără poşetă, nicăieri… (Îşi prinde poşeta în braţe; Hilde şi Feri o conduc la masă şi o aşază pe scaunul din capul mesei.)

Susana:

Doreşti piftie?

Adela:

Ce anume?

Susana:

Piftie!

Adela:

Sigur că da! Doresc din toate. Care-i meniul?

Susana:

La aperitiv avem piftie, apoi supă cu multă carne, cartofi cu ceapă, caltaboşi prăjiţi, tăieţei cu varză, pateuri...

Adela:

Sună bine… tîmpitu’ de Ştefi… adoră pateurile.

Hilde:

(O serveşte cu piftie.) Ce să pun pe ea?

Adela:

Lămîie. Tacîmuri? (Mănîncă cu poftă, se aşază şi ceilalţi la masă.)

Mana:

…îţi aduc şi tacîmuri, scumpa mea, îţi aduc…

Feri:

Şampanie?

Adela:

Nu. În timpul mesei beau vin. Şampania... după.

Fifi:

Bietu’ bărbatu-meu… după ce terminam de mîncat întotdeauna spunea: sîntem oameni buni, am mîncat bine, am meritat mîncarea asta bună. Apoi se ducea să fumeze… fuma nişte ţigări lungi, elegante. Scotea pe gură nişte rotocoale... mamă, mamă... uite aşa pluteau în jurul lui inelele... (Gest semnificativ.) ...ca nişte aureole…

Mana:

…numa’ să nu spui că era un înger… l-am cunoscut şi eu…

Fifi:

Asta nu… a fost un mare fustangiu... un mare curvar… dar n-avea ce să facă din moment ce era un bărbat atît de bine... toate femeile înnebuneau după el… ce putea să facă bietu’ de el?… înalt, cu mustaţă, elegant, îmbrăcat în uniformă… toată lumea a plîns la nunta noastră… eram o pereche superbă… (Bea.) L-a distrus regimul lui Rákosi... deşi era încă tînăr… după ce l-au dat afară de peste tot... a fost considerat duşman de clasă... a lucrat ca paznic de noapte… bineînţeles, întotdeauna dormea... da’ ce altceva poate să facă omu’ noaptea?… l-a prins administratorul. „Dumneata ai fost militar?” – l-a întrebat tipu’… „Am fost” – a răspuns al meu… „Şi... dacă dormeai noaptea în post... ce ţi se spunea?” – a continuat tipu’… „Sper că aţi visat ceva frumos, domnule locotenent-colonel” – a răspuns al meu… păi sigur că i-au dat un şut în cur... asta n-a mai suportat, a murit în pneumonie în iarna lui ’55.

Mana:

…într-adevăr... a fost un bărbat frumos…

Adela:

(După ce a reuşit să priceapă cîte ceva din conversaţie.) Toţi sînt aşa… fustangii…

Feri:

…totuşi, nu chiar toţi…

Hilde:

Dumneata să taci! ...faci ochi dulci în dreapta şi-n stînga…

Fifi:

O dată m-am supărat pe el... dar nu i-am spus nimic. Cea mai bună prietenă a mea… venea în fiecare săptămînă la mine, la ceai… tocmai ea mi-a făcut figura...
a-nceput să-i facă avansuri… dar am descoperit toată povestea! Prima dată m-am gîndit să mă împuşc... apoi am renunţat! Mi-am spus în sinea mea: „Fifi, tu nu meriţi asta, tu nu eşti o femeie oarecare să te împuşti pentru una ca asta! Mai bine spune-i c-ai aflat totul... dar cu eleganţă... pentru că tu nu eşti o femeie oarecare…” (Bea; beau şi ceilalţi.) Am invitat-o la mine, am pus pe masă cea mai frumoasă faţă de masă… dintr-un damasc foarte fin... ceai bun, de calitate... ceşti de porţelan cu blazon… ce mai... o atmosferă plăcută... ronţăiam cofeturi delicioase... apoi am rugat-o să mergem în faţa oglinzii: „Hedi, uită-te-n oglindă, eşti ca o pizdă de maimuţă... tu vrei să-mi iei bărbatul?” – i-am spus cu eleganţă... pentru că eu nu sînt o femeie oarecare.

Adela:

(Cu satisfacţie.) O... dar cît de picantă e Fifi asta!

Hilde:

Şi al meu… primul… cu toate că era medic, inteligent... pe vremea aia lucram la coafor… o dată am fugit pîn’ acasă... după ceva acte sau ce naiba... şi ce credeţi?... l-am găsit în pat cu fata de la coafor... aia care spăla părul cucoanelor. „Mă întorc peste o oră, pînă atunci vreau să găsesc casa goală!” – le-am spus cît se poate de calm…

Susana:

…pentru că tu nu eşti o femeie oarecare… (Rîd cu toţii.)

Hilde:

M-am întors peste o oră... femeia dispăruse... bărbatu-meu fuma în pat. „Cred c-am fost destul de clară... casa goală!” …oho, se uită la mine cu nişte ochi… i-am pus hainele într-o valiză, am chemat un taxi, i-am dat şoferului o bancnotă de o sută: „Du‑l pe domnu’ la adresa pe care ţi-o va spune…”

Fifi:

O bancnotă de o sută! Pe vremea aia erau bani... nu glumă…

Adela:

Şi i-ai mai dat şi bani…

Hilde:

Nu lui. Şoferului.

Adela:

Eu nu i-aş fi dat!

Mana:

Poate să spună oricine ce vrea, eu nu mă mai mărit.

Hilde:

Da’ ce crezi... eu da?

Adela:

Ştiţi ceva fetelor... eu m-aş mărita dacă n-aş fi aşa de bătrînă... dar aşa... stau acasă singură... mă hîrjonesc cu cîinele... numai să am cu cine vorbi… eu m-aş mărita. Toată lumea-i politicoasă, mă ajută să traversez strada, îmi oferă locul în autobuz... dar n-am un suflet de om lîngă mine... cu care să mă cert măcar...

Mana:

…totuşi... dacă omul caută, găseşte…

Hilde:

…zilele trecute... la magazin… am furat o cutie de ciocolată... în văzul tuturor... să fie circ, proces-verbal, tot tacîmu’... numai să se ocupe cineva de mine. Din păcate nu m‑au dus la Poliţie... pentru că ciocolata valora mai puţin de 500… dar şi aşa m-am distrat de minune toată ziua…

Adela:

…cine are nevoie de o bătrînă oarbă şi surdă…

Hilde:

…şi cîtă seriozitate la vînzătoare… o treabă oficială… percheziţie, ce mai… m-au obligat să-mi golesc poşeta…

Feri:

(Adelei.) …dacă stau să mă gîndesc bine… dumneata încă…

Adela:

Vezi-ţi de treabă... Andrei! Dumneata eşti nebun!

Feri:

Feri… eu sînt Feri…

Adela:

Atunci să fie Feri! Nu-i totuna?

Hilde:

…cel puţin mi-am găsit buletinul... luna trecută l-am căutat o săptămînă întreagă... prin toată casa...

Susana:

Să aduc supa?

Mana:

Să-l aşteptăm şi pe Mihai.

Susana:

Vine doar în jur de 5. E la nu ştiu ce inaugurare.

Fifi:

Inaugurare? Ce inaugurează?

Susana:

Ce ştiu eu! O statuie, o stradă, o placă memorială, o navă de război… inaugurare şi gata.

Adela:

Este şi supă?

Susana:

Supă de găină cu multă carne.

Adela:

Carne?… de ce nu vorbeşti ca lume! În ultima vreme toată lumea vorbeşte atît de prost că abia înţeleg ceva.

Susana:

Carne! Supă din carne de găină!

Adela:

Nu-i aţoasă carnea?

Susana:

Nu! (Merge în bucătărie după supă; Fifi debarasează masa; pune farfuriile pentru supă.)

Adela:

Atunci doresc… carne… calorii… uneori e nevoie… măcar o dată pe săptămînă…

Mana:

O încălzim.

Fifi:

Dar e caldă…

Mana:

…cînd vine Mihai… o încălzim…

Hilde:

Lui Mihai îi place fierbinte… „Supa fierbinte, şampania rece”…

Mana:

Feri, n-ai deschide o sticlă? (Susana aduce supa fierbinte în oala de 12 l; Mana aranjează placa de marmură pe care va pusă oala.)

Susana:

Adela… dă-mi farfuria… (I-o dă Fifi.)

Adela:

Are o aromă plăcută… pune-mi mult... curaj… şi piper… mult piper… (Mănîncă.)

Mana:

(Către Fifi.) Tu nu doreşti carne?

Fifi:

Nu.

Mana:

Cum adică… îţi place carnea…

Fifi:

Acuma nu…

Mana:

Dacă nu... atunci nu.

Fifi:

(Puţin încurcată.) Am uitat-o acasă… deşi am pregătit-o din timp… ghinionul meu... am uitat-o acasă... pe noptieră…

Mana:

Ce ai uitat?

Fifi:

…acasă n-o port... mă jenează… am cerut una nouă… de la medicul de circă… da’ şi aia mă jenează… deşi-i atît de frumoasă… lucioasă, albă…

Hilde:

Ce ai uitat acasă?

Fifi:

Ce-ntrebare... păi... proteza!

Adela:

Proteza? Ce-i cu ea?

Mana:

Fifi şi-a uitat proteza acasă.

Adela:

A mea e aici… şi ailaltă, aia veche… rezerva… cînd merg în vizită le duc pe amîndouă…

Fifi:

(Cu o amărăciune crescîndă.) …eu am uitat-o acolo… pe noptieră… sau pe comodă? Nici nu mai ştiu…

Adela:

(Subit, cu mărinimie.) …ţi-o împrumut pe a mea… (Caută îndelung prin poşetă şi-şi scoate proteza de rezervă.)

Fifi:

Nu!

Adela:

E curată… am frecat-o cu detergent…

Fifi:

(Se uită cu jind la proteză.) …mai bine nu…

Adela:

Aia nouă nu ţi-o pot da… cu aia mănînc eu… o am în gură… dar dacă vrei…

Fifi:

…nu… sînt mîncăruri pe care le pot… totuşi... mai am încă opt… (Arată spre dinţi.)

Susana:

Fidea de casă… producţie personală…

Feri:

Eu… doresc... multă fidea…

Susana:

Pofteşte Feri, mănîncă! Unui bărbat îi stă bine dacă-i gras!

Fifi:

…chiar dacă nu gras, dar corpolent…

Hilde:

…al meu era slab... şi totuşi…

Mana:

Gras, slab, e totuna! Să aibă greutate, asta-i important.

Adela:

N-ai pus fideaua în supă?

Susana:

E aici, separat, îţi dau.

Adela:

…se obişnuieşte în supă… fideaua… (Susana îi dă castronul cu fidea.)

Hilde:

…să fie deştept, să aibă mintea brici... asta-i important…

Mana:

…ce să-ţi spun... nu mintea-i importantă... ci...

Susana:

…nu fi scroafă, nu te prosti…

Mana:

Din păcate... noi ne putem deja chiar şi prosti… nu supărăm pe nimeni…

Fifi:

Mă uit la tinerii de azi… nişte copii… pe vremea noastră... un bărbat... păi era bărbat… da’ ăştia de azi… nişte mucoşi.

Hilde:

…bietele fete din ziua de azi…

Mana:

…bietele de noi.

Fifi:

…te privea pe deasupra mustăţii… mustaţă elegantă, tunsă frumos… dar tu nu te puteai uita la el, nu se cuvenea... şi totuşi simţeai că te priveşte…

Hilde:

…am sărit pe fereastră... am ieşit în gang... în combinezon... numai să-l văd cum stă rezemat de stîlpul din curte…

Mana:

…la cinematograf... cînd mi-a băgat mîna sub fustă... n-am îndrăznit nici măcar să mă mişc... deşi mă mîngîia numa’ pe genunchi… n-am mai ştiut ce film văd…

Susana:

…uite aşa mă ajuta să urc pe cal… (Gest expresiv.)

Adela:

Pe ce fel de cal?

Susana:

Pe un cal.

Adela:

Aş merge şi eu la hipodrom… la o cursă de cai… dar nu mai văd… nu mai văd caii... aşa că... ce rost are… deşi... doamne ce chef aş mai avea… cu florentină pe cap… în rochie de mătase… cu panglici albastre… (Feri se ghiftuie zgomotos cu supă şi molfăie, tot zgomotos, carnea de pe oase.)

Feri:

…acolo şi-a pierdut moşia de la Acsád… la cursa de cai… tata… moşia pe care era moara şi pădurea…

Adela:

Tatăl dumitale! L-am cunoscut. A fost un mare chefliu...

Feri:

…a cîştigat-o la cărţi, a pierdut-o la cai… apoi cînd au naţionalizat-o… s-a distrat de minune. Cei care au cîştigat-o... au înjurat... conacul a fost confiscat... au făcut hambar din el… iar restul… tata... cel puţin a chefuit una bună…

Adela:

…oho!... tot timpul îi clocotea sîngele… ce le mai jumulea pe servitoare…

Feri:

…totuşi, dacă ăştia îmi dau înapoi conacul… mai cumpăr un petic de pădure… cu un pic de stufăriş… mergem cu Mihai la vînătoare de raţe, de iepuri… mistreţi, fazani, căprioare… pufff. (Împuşcă vînatul imaginar cu o puşcă imaginară.) Pufff… pufff… 

Adela:

Ce tot îmi pufăi aici! Nu vezi că mănînc? (Linişte. Încetul cu-ncetul toată lumea a mîncat supa, în afară de Adela. Din depărtare se aude semnalul specific plecării trenurilor. Fifi se ridică şi porneşte spre uşă.)

Susana:

Unde mergi?

Fifi:

A sunat cineva.

Susana:

Pe naiba! E de la gară.

Adela:

Ce anume?

Susana:

…se aude pîn’ aici… de pe peronul gării! Calea ferată!

Adela:

Călătoreşti undeva?… pe o vreme ca asta?

Susana:

Semnalul… se aude pîn’ aici…

Adela:

(Nu pricepe absolut nimic.) …ce fel de semnal! Vorbeşti prostii!

Susana:

Se aude pîn’ aici!

Adela:

Am auzit! Nu-s tîmpită! Soneria. Precis că-i Mihai…

Susana:

…vine mai tîrziu…

Adela:

Să fie punctual! Cînd cineva-i invitat la masă, să fie punctual! Se răceşte mîncarea. Se duce dracu’ budinca!

Susana:

(Amuzată de situaţie.) Nu este budincă. O să fie tăieţei cu varză, sînt caltaboşi…

Adela:

…atunci... caltaboşii…

Susana:

…nu sîntem aristocraţi... nu-i o casă domnească… doar una banală, simplă.

Mana:

Lasă, scumpa mea… ce rost are?

Fifi:

…nu pentru mîncare venim aici…

Feri:

Pot să mă mai servesc? …ceva cu oase multe… (Îşi mai pune în farfurie o bucată de carne; mănîncă plescăind şi roade zgomotos oasele.)

Hilde:

Dumneata... ce tot plescăi…? ...vorbesc serios… ia te uită...

Feri:

Ştiu că nu se cuvine... dar aşa-mi cade mai bine… are alt gust…

Mana:

Lasă-l, draga mea… acasă şi eu aşa obişnuiesc… plescăind…

Susana:

Tu să taci din gură! Din cauza ta a trebuit să repetăm examenul de bacalaureat... toată clasa!

Mana:

…acum 50 de ani…

Susana:

Nu-s 50… toată lumea a înghiţit biletele cu subiectele furate, numa’ tu n-ai avut poftă…

Mana:

Întotdeauna mi-a fost scîrbă de hîrtie…

Susana:

Scîrbă?! Ce să-ţi spun... da’ de scrisoarea lui Pişti nu ţi-a fost scîrbă, nu-i aşa?! Ai înghiţit-o urgent cînd maica Augusta ţi-a cotrobăit sub saltea... să vadă unde ai ascuns-o…

Mana:

Augusta… o domnişoară bătrînă... o sadică… dacă ea n-a avut parte... atunci să
n-aibă nici altele… toate călugăriţele sînt sadice…

Fifi:

Eu cunosc una cumsecade…

Hilde:

Şi sora mea a fost călugăriţă... totuşi nu-i sadică…

Mana:

…dar nici n-a predat la şcoală… cele care au predat... toate au fost…

Susana:

…şi Rita? Am botezat-o Sfînta Rita... întotdeauna ne-a salvat în situaţii de limită…

Mana:

Cu Rita-i altceva… ne-a apărat chiar şi atunci cînd s-a aflat că am furat subiectele…

Susana:

…păi sigur că da... dacă ai fi înghiţit şi tu biletul… niciodată nu s-ar fi aflat… dar tu
l-ai rupt în bucăţi... ai aruncat bucăţile în sobă... iar pedagogul le-a găsit... în zadar am tot chiţcăit... ţi-am semnalat că vine…

Mana:

...n-aţi chiţcăit ca lumea…

Feri:

Ce-i aia chiţcăit?

Susana:

Aşa… chiţ-chiţ… aşa semnalam că-i pericol…

Mana:

…dar n-aţi făcut aşa…

Susana:

…am făcut... numa’ că n-ai auzit... te gîndeai la Pişti…

Mana:

(Sentimentală.) Doamne... ce bărbat era! Înalt de doi metri, spătos, cu o ţinută dreaptă, a murit în ’48, într-un lagăr din Siberia. Au rămas doar 30 de kile din bărbatul ăla frumos…

Fifi:

De unde ştii?

Mana:

Mi-a spus Bardoş Pali. El a venit acasă... pe jos... prin taiga... s-a angajat la depou... a fost inginer... a devenit vatman… de la Piaţa Moscovei, pîn’ la Cimitir… pe linia lui 59…

Fifi:

…Bardoş Pali ăsta se dădea-n vînt după Şara… ce fel de Şara? ...ei drăcie... mi-e pe vîrful limbii…

Mana:

Schultz Şara.

Fifi:

Aşa-i! A şi duelat pentru ea… a fost rănit la o mînă.

Susana:

Idiotu’…

Mana:

…cineva... nu mai ştiu cine... a spus că Şara-i curvă…

Susana:

Păi… era! Curvuliţa dracu’... la fiecare bal dansa cu altcineva…

Mana:

…noapte de noapte... ţuşti... o tulea… se săruta printre şipcile gardului… iar noi o invidiam din fereastră… oare ce fi cu ea?

Susana:

 E-n America… patru copii, nepoţi… a venit pe acasă… abia de mai vorbeşte ungureşte… (O imită.) …good ca vad pe tine… ce intimpla cu vechi… cum spune…
I forgot a lot… colega! Curvă a fost, curvă a rămas!

Adela:

(Încercînd să înţeleagă.) Cine era curvă?

Susana:

E complicat.

Adela:

…dansatoarele... i-am şi spus lui bărbatu-meu... domnule, dumneata faci ce vrei, dar eu nu divorţez. De ce? Cît durează cu o curvuliţă? Iar eu să divorţez pentru o nimica toată?  

Fifi:

Tu ai ştiu dacă…

Adela:

Păi sigur că da! Să se ducă! Bărbaţii gîndesc cu coada. Da’ după aia să se întoarcă… era un om deştept, avea grijă, niciodată nu s-a procopsit cu vreo boală.

Hilde:

Eu n-aş fi răbdat…

Adela:

Eşti demodată! E mai bine dac-o face pe ascuns... dacă minte?

Hilde:

…cum adică... eu...? ...după cine ştie ce căţea... în patul meu…?

Mana:

Dacă nu ştii nimic... e mai bine?

Adela:

… aşa că venea acasă... făcea o baie bună… sare de baie cu esenţă de brad… îl întrebam: „Ei, te-ai distrat bine?” Îmi răspundea: „A fost plictisitor... fetiţo, nu există o femeie mai distractivă ca dumneata…” şi rîdeam una bună.

Susana:

…vorbeşte cu accent, e fardată strident, rochie mov, din voal… grasă cît un dulap... iar eu să fiu fericită că fiica rătăcitoare a patriei mă onorează cu o vizită. Cum să nu! Să fi trăit aici! Să fi trecut şi ea prin ce am trecut noi! În zadar îmi tot flutură sub nas dolarii ei!

Mana:

…şi că acolo, afară... numa’ cu maşina se poate… are şi ea una... decapotabilă... au şi copiii, fiecare... la fel şi nepoţii... nici un pas pe jos…

Fifi:

…acolo distanţele-s mai mari…

Susana:

…şi acolo un kilometru e doar un kilometru... chiar dacă i se spune milă…

Mana:

Acolo chiar că-s mai mari distanţele…

Susana:

Tu să taci din gură…

Mana:

Ştiu, din cauza mea a trebuit să se repete examenul de bacalaureat…

Susana:

…iar mie de-al dracu’ mi-au cerut să vorbesc despre Pázmany... ştiau că-s reformată…

Mana:

Tot eu sînt vinovată şi pentru asta?

Susana:

M-au umilit în mod intenţionat… a trebuit să ies din rînd... trei paşi în faţă... în văzul tuturor… l-au chemat pe tata la direcţiune…

Mana:

Tatăl tău n-a luat-o în serios... dar al meu m-a pedepsit… o lună închisă-n cameră…

Susana:

Aşa-i… tata… ce om minunat a fost… ce umor…

Adela:

Altceva nu este?

Susana:

Ce nu este?

Adela:

Am mîncat supa.

Susana:

Caltaboşi, tăieţei cu varză, pateuri… ce doreşti?

Adela:

Tot ce este.

Susana:

Caltaboşi…

Adela:

Caltaboşi... nu.

Susana:

Tăieţei cu varză…

Adela:

Să vină.

Susana:

…da’ încă nu-s gata… trebuie să aştepţi puţin…

Adela:

Aştept, fetiţo! Nu ne fugăresc turcii…

Feri:

Eu doresc caltaboşi…

Adela:

Atunci... doresc şi eu... (Fifi dă să adune farfuriile.)

Susana:

Nu! Mîncăm şi felul doi tot din astea…

Mana:

…exact în plin sezon de bal… nici măcar un dans...

Fifi:

…totuşi, ar trebui farfurii curate…

Susana:

Bine, atunci aduc altele… (Intră în camera cealaltă; după cîteva secunde, ţipă puternic. Toată lumea rămîne încremenită.) S-a căcat pe sofa! Taman pe mijloc! Pe aia tapisată cu ţesătură de Torontal, acum mi-au curăţat-o, m-a costat 1.500. Jigodie împuţită! (Revine în cameră; e disperată.) Mîţă-mpuţită! M-a rugat cineva în urmă cu 15 ani s-o îngrijesc trei zile… iar ea se cacă pe sofa! De ce nu crapă naibii? (Aproape că plînge.) …pisica... dar şi ăla care mi-a adus-o, toată lumea…

Adela:

Ei, ei, fetiţo!

Susana:

De ce-ntotdeauna mie… tocmai acum, cînd e curată… (Sună sonerie.) …deschideţi naibii uşa… (Mana porneşte să deschidă uşa.) …de ce-ntotdeauna mie…

Mana:

Mihai! (Toată lumea se ridică de la masă şi merge la uşă, unde apare Mihai. Este un bărbat înalt, lat în umeri, cu părul cărunt, deosebit de drăguţ, avînd farmecul specific domnilor de odinioară. Scoate patru sticle de şampanie de sub braţ.)

Mihai:

Doamnelor! Astăzi chefuim!

Mihai:

…Apponyi, ăla da, ăla ştia carte. Dacă se zvonea că o să ia cuvîntul… se umplea sala Parlamentului… pînă şi locurile de la lojă. (Bea.) …un adevărat domn… clar, precis, spiritual… Tisza… mda... şi el ştia carte… nu foarte multă, dar
treacă-meargă…

Adela:

…dar ăştia!… parlamentari... ce să-ţi spun! Nişte mucoşi!… (Se luptă cu caltaboşii.) Kálman Pişta i-a întrebat dacă ştiu ce a fost Trianonul...? Pauză... s-au uitat la el cu nişte ochi... au rînjit… unu şi unu istorici, jurişti, economişti... fiecare cu doctoratul luat… că ei nu… că ei habar n-au... iar unul dintre ei... auziţi voi răspuns de parlamentar... că... „O fi fost vreo iubită a unuia dintre Ludovici”. Atît i-a lipsit lui Kálmán Pişta... le-a explicat pe-ndelete… şi uite că ăştia ne conduc. Barbă, plete … nici vorba de cravată… Oho... Apponyi! Unde-s vremurile alea… e prea mult orez în caltaboşi.

Susana:

Nu-s făcuţi de mine, i-am cumpărat.

Adela:

Şi atunci e prea mult orez! N-au gust rău, dar orezul e prea mult!

Mana:

Totuşi se mai găseşte şi cîte un deştept printre ei…

Fifi:

…sînt tineri…

Feri:

Şi noi am fost! …dar cu barbă, fără vestă şi fără cravată... nu numa’ că în Parlament nu, dar nici măcar pe stradă… nici în gang… da?!

Mihai:

Mie-mi plac… sînt lejeri… dacă n-aş fi atît de bătrîn şi de corpolent... aş umbla şi eu în blugi.

Hilde:

Mihai! Cum poţi să spui aşa ceva?! Numai lumpenii poartă blugi.

Mihai:

Nu-i adevărat! E invenţia americanilor…

Feri:

Şi ce dacă-i invenţia americanilor… pentru asta mai poate să fie îmbrăcămintea lumpenilor… da?! Dacă aş avea un băiat... nu l-aş lăsa să intre-n casă cu blugi! Da?! L-aş renega... „Sau te îmbraci ca lumea sau... marş de aici! Asta-i casa mea... aici eu poruncesc! Da?!”

Mana:

Ce noroc că n-ai un băiat.

Feri:

Da’ aş putea avea!

Fifi:

…dacă tanti Manţi ar avea roţi, ar fi o Manţibicicletă…

Feri:

Fifi, te rog!

Mihai:

Liniştiţi-vă, fraţilor! Să bem! (Deschide o sticlă de şampanie; toată lumea îşi apropie paharele de sticlă; toarnă în pahare; beau. Susana iese la bucătărie. Dialogul dintre Susana şi Laci are loc în bucătărie. Susana începe să prepare tăieţei cu varză.)

Susana:

Îţi place?

Laci: